COMUNICAT DE PRESĂ In Culise celebrează comedia românească @Bucharest Comedy Week

10668298_10152713362509288_119123639_n

COMUNICAT DE PRESĂ

In Culise celebrează comedia românească @Bucharest Comedy Week

 

Atunci când vine vorba de  hohote de râs, spectacolele În Culise sunt nelipsite! Ne vedem cu bucurie și comedie să celebrăm RÂSUL prin teatru: la final de Septembrie, pe 24, 25, 26 și 27 Septembrie, în Piața Națiunile Unite nr. 3-5. Urmăriți programul de mai jos:

 

COMEDIA (erotică 18+) de Miercuri, 24 Septembrie, ora 20:00

SCRISORI CĂTRE RITA – THE SHOW

De Ștefan Caraman; Regia: Cristian Bajora; Cu: Ștefan Nistor, Andreea Stafie

 

Scrisori către Rita este povestea unei despărțiri, care ar durea dacă nu ar fi atât de hilară și care ar fi amuzantă dacă nu ar durea atât. Nic e omul gratuit, fără obligații și fără target, e antistarul, e ceea ce-și dorește cel mai mult societatea de azi să marginalizeze. Nic povestește; pentru că dacă nu o face, moare. Nici nu deranjează pe nimeni, deși lângă el nu poți sta neutru. Îți vine să-l bați, să-l strângi în brațe, să-l speli, să-l iubești. Un singur lucur nu reușești – să-l ignori. Nic e vulgar pentru că viața printre sfinții falși îl oprimă. Nic face lucruri pe care noi nu avem voie să le facem, deși… Nic e un mic Isus care ne spală de păcatul ipocriziei.

 

COMEDIA (dulce-românească) de Joi, 25 Septembrie, ora 20:00

IMAGINEAZĂ-ȚI CĂ EȘTI DUMNEZEU

De Matei Vișniec; Regia: Cristian Bajora; Cu: Ștefan Nistor, Maria Popovici, Ionuț Iftimiciuc, Ioana Chelmuș, Alexandru Minculescu, Florin Frățilă

 

Spectacolul vorbeşte despre iubire, despre absurdul din vieţile noastre, despre fuga continuă spre ceva despre care de multe ori nu avem foarte multe informaţii, despre România, despre teatru, şi reuşeşte să atingă şi să lovească, făra să plictisească niciun moment, prejudecăţi şi idei periculos de amintit.

 

COMEDIA (amăruie) de Vineri, 26 Septembrie, ora 19:00

TREI PIESE SCURTE FĂRĂ SEX

De Rodrigo Garcia; Aldo Nicolaj; Theo Herghelegiu; Regia: Cristian Bajora; Cu: Alexandru Minculescu, Alex Vlad, Ionuț Iftimiciuc

O experiență marca În Culise, un spectacol despre tine, despre noi, despre viață, despre nimicul din jurul nostru, despre lucrurile frumoase, despre lucruri urâte, despre actori, despre desene animate, despre McDonald’s și hamburgeri, despre pistoale și clovni. O tragicomedie – pentru că vei râde (chiar dacă amar) Trei Piese Scurte Fără Sex este un spectacol complet care va aduce publicul spectator în stări și gânduri unice – va problematiza și va explica, va da răspunsuri și va întreba – un produs cultural de certă valoare.

COMEDIA (relațiilor) de Sâmbătă, 27 Septembrie, ora 19:00

PROȘTII SUB CLAR DE LUNĂ

De Teodor Mazilu; Regia: Cristian Bajora; Cu: Ioana Chelmuș, Alex Vlad, Alina Petrică, Ștefan Nistor, Paul Alexandru

O comedie despre traiectoria pe care o urmează viața de cuplu, o imagine-metafora pentru o societate dezumanizată în care până și viața de familie se vinde și se cumpără cu o nonșalanță uimitoare.

Căutarea fericirii nu se sfârșește după căsătorie. O femeie care nu lucrează nu va fi niciodată prea încântată de faptul că soțul său își iubește meseria pe care o practică cu plăcere și uită că are acasă o prințesă de întreținut. Un bărbat arivist nu va fi niciodată prea încântat că soția sa îi oferă foarte multă iubire.. și cam atât. Și-atunci se produce ruptura în cele două cupluri din poveste – Gogu o părăsește pe Clementina pentru Ortansa, Ortansa îl părăsește pe Emilian pentru Gogu și cei doi se unesc sub semnul banului. Dar nu trăiesc fericiți până la adânci bătrăneți. Pentru că uneori fericirea nu înseamnă nici bani, nici iubire…

Nu uitați, ne revedem pe 24, 25, 26 și 27 Septembrie în Piața Națiunile Unite nr. 3-5 cu patru spectacole de comedie românească la superlativ! Rezervări la 0735.026.762 sau http://inculise.ro, iar pentru achiziționarea biletelor (din timp) accesați http://bilete.ro.

Mulțumim pentru susținere partenerilor – Șapte Seri, Teatral.ro, OrașulM.eu, Ziarul Metropolis, PeLipscani.ro, Metropotam.ro, București FM, Calendar Evenimente.ro, Port.ro, Artwe.ro, Anyplace.ro, Iqool.ro, Diseara.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *