Cristian Gănescu: Imaginea holografică. Fragmente din cartea Tainele inițiaților vechiului Egipt

După cum se ştie, imaginea holografică a fost realizată efectiv în anul 1965, după descoperirea laserului. Spre deosebire de imaginea fotografică, imaginea holografică este tridimensională, proiectată în spaţiu, la mică distanţă de placă prin intermediul unui laser. Holograma diferă de fotografie: pe hologramă se văd nu numai imaginile generate de amplitudinea undei de lumină, de variaţia intensităţii luminii, ci şi informaţiile sub forma variaţiilor de fază, codificate prin interferenţa cu lumina coerentă întârziată. Dacă se sparge o hologramă, fiecare ciob redă imaginea întregului.

Omul, prin intermediul simţurilor, percepe lumea doar prin intermediul imaginilor generate de amplitudinea undelor de lumină, de variaţia intensităţii luminii. Studii recente au demonstrat faptul că emisfera cerebrală din partea stângă este responsabilă de această activitate. Emisfera cerebrală din partea stângă are drept caracteristică judecata; mijlocul ei de expresie este limbajul.

Evident, prin emisfera cerebrală din partea stângă omul nu poate cunoaşte decât lumea materială, care formează aspectul existenţial al cosmosului – Ordinea desfăşurată. De aceea, tot ce ţine de Ordinea înfăşurată este inaccesibil cunoaşterii omeneşti, sau cel puţin aşa s-a crezut o lungă perioadă de timp în mediile ştiinţifice.

Treptat, în ultimile decenii ale secolului XX, noile paradigme ale cunoaşterii ştiinţifice au convers spre acceptatarea ideii că omul dispune, în mod natural, şi de un instrument prin care poate cunoaşte în mod direct aspectul ortoexistenţial al cosmosului – Ordinea înfăşurată sau cel puţin o parte a ei – sau, pentru a folosi terminologia ştiinţifică, un instrument prin care poate decoda hologramele în mişcare. Acest instrument de decodare a hologramelor este situat în emisfera dreaptă a creierului. Modalitatea prin care, prin intermediul emisferei cerebrale din partea dreaptă, omul poate lua la cunoştinţă de ceea ce se petrece la nivelul ortoexistenţial al cosmosului a primit numele de “aport exogen de informaţie”.

Termenul de aport exogen de informaţii a fost introdus, în ultima perioadă de timp, în conştiinţa oamenilor de o nouă disciplină care s-a constituit pe baza noilor paradigme ale cunoaşterii ştiinţifice: parapsihologia.

În categoria destul de largă a aportului exogen de informaţii, parapsihologia a inclus retrocogniţia, precogniţia, clarvederea, telepatia. Toate aceste capacităţi “paranormale” sunt posibile la anumiţi oameni, este de părere parapsihologia constituită ca disciplină de graniţă, datorită faptului că aceştia sunt capabili să-şi folosească emisfera cerebrală din partea dreaptă, prin intermediul căreia pot recepţiona fluxuri de informaţii dinspre aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului.

Datorită faptului că emisfera cerebrală din partea dreaptă nu foloseşte limbajul, informaţiile astfel obţinute trebuie transferate emisferei stângi, care le prelucrează, verbalizează şi analizează.

Un comentariu la „Cristian Gănescu: Imaginea holografică. Fragmente din cartea Tainele inițiaților vechiului Egipt

  1. În căutarea CLASEI PREGĂTITOARE

    Colind, pe jos, prin SPAȚIU – un pustiu,
    De-atâta Infinit, TIMPUL mă doare…

    MATERIA decis-a (chiar nimic nu știu):
    – La Școală, să înveți IDEEA salvatoare!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *