Festivalul-Concurs Alexandru Macedonski

Festivalul-Concurs Alexandru Macedonski

Asociatia Macedonenilor din România organizeazã, Festivalul-Concurs de Poezie Alexandru Macedonski, adresat atât scriitorilor de poezie care nu au debutat în volum, cât si celor cu unul sau mai multe volume editate, membri sau nu ai Uniunii Scriitorilor din România.

Întrucât poetul Alexandru Macedonski este de origine macedoneanã, concursul se adreseazã cu precãdere scriitorilor de etnie macedoneanã, membri sau simpatizanti ai Asociatiei Macedonenilor din România, dar, în egalã mãsurã se adreseazã tuturor minoritãtilor din România cât si tuturor cetãtenilor români si este deschis si creatorilor care vor sã participe la acest festival de poezie organizat sub egida A.M.R.

REGULAMENTUL CONCURSULUI:

Concurentii care au debutat în volum vor trimite câte 2 exemplare din ultima carte editatã, iar cei care nu au debutat în volum vor trimite câte un grupaj de 10 poeme, însotite de motto, în plic închis, în care se va introduce un alt plic pe care se va scrie motto-ul atasat poemelor, iar în interior se vor scrie, pe coalã albã, datele de identitate, telefonul si adresa autorului. Înscrierile la acest eveniment se vor desfãsura în perioada 15 decembrie 2013 – 28 februarie 2014, data postei.
Juriul festivalului va fi format din personalitãti literare din cadrul Asociatiei Scriitorilor din Oltenia. Fiecare membru al juriului va nota independent lucrãrile, fãrã a cunoaste opinia celorlalti.

Premiile acordate:
Pentru sectiunea la care vor participa scriitorii cu cãrti editate : Premiile I, II si III – o excursie de 7 zile, 5 zile si, repectiv, 3 zile, pentru douã persoane, în Macedonia, la Ohrid si Skopje, cu toate conditiile asigurate.

Pentru sectiunea la care vor participa autorii care nu au debutat în volum, premiile sunt urmãtoarele Premiul I – publicarea unui volum de poezii si promovarea lui ; Premiul II – 500 lei ; Premiul III – 400 lei.
Premiantilor li se vor asigura toate condițiile pentru a participa la festivitatea prilejuitã de acordarea premiilor, care vor avea loc pe data de 14 martie 2014, ocazie cu care se va comemora si ziua de nastere a poetului Alexandru Macedonski.

Lucrãrile pentru concurs se vor trimite pe adresa Asociatiei Macedonenilor din România, str. Thomas Masaryk nr. 29, sector 2, Bucuresti. Informatii suplimentare se pot obtine la telefon 021.212.09.23 si pe site-ul www.concursfestivalmacedonski.ro.

Cei care doresc sã sponsorizeze acest eveniment cultural sau sã devinã parteneri în organizarea lui sunt asteptati sã ne contacteze la urmãtoarea adresã de mail: [email protected]. Sponsorilor si partenerilor acestui eveniment li se va asigura reclamã pe toatã durata desfãsurãrii manifestatiei.

Un comentariu la „Festivalul-Concurs Alexandru Macedonski

Dă-i un răspuns lui Marius Cătălin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *