Georgiana Gligă: Terra*

*Lucrare premiată la concursul național Dacă noi am fi planeta albastră

Eu sunt planeta albastră! Toate frumusețile, anomaliile, toate stările cameleonice și paroxistice întâlnite până în prezent; toate acestea mă definesc pe mine, eu cuprind întregul. Fericită sunt mereu, văzând oamenii făcând bine naturii, admirând tainele unui complex.

Eminescu, el m-a făcut și mă face în continuare cea ma fericită! Admirația, iubirea, prețuirea și stima față de mine, de Planeta Albastră, față de natură, îmi impun sentimentul de viață, de bucurie, determinându-mă să cred în continuare că oamenii vor înceta în a mă răni, poate involuntar, că vor făuri o lume mai bună, mai curată și mai bogată! Copacii, codrii, plantele, mările, oceanele, râurile, fluviile, animalele, păsările, toate acestea, și nu numai, fac parte din mine. Așa cum organismul uman nu poate trăi fără un stimulator, un nucleu sau, de ce nu, fără orice alt element al corpului, așa și eu, planeta, nu pot trăi fără toate aceste elemente deoarece ele mă definesc pe mine, împreună formăm un întreg.

Eminescu, prin puterea sa de geniu neînțeles, poetul fără pereche, a descoperit că pădurea este cel mai bun remediu pentru sufletul uman, cel mai bun loc pentru a medita asupra oricărui lucru. Codrul eminescian este spațiul în care poetul atinge absolutul în armoniile naturii –nenumărații copaci, puzderie de frunze, noian de flori îi vor fi alături în căutarea fericirii primordiale. Motivul codrului îl marchează pe Eminescu încă din prima perioadă a scrierii sale, până în ultima. Codrul adânc, codrul întunecos, codrul bătrân, codrul străvechi exprimă un spațiu plin de taină, de necunoscut, indicând aspiraţia poetului spre statornicie, durabilitate, veșnicie. În multe poezii codrul devine „o ființă” cu care poetul comunică.

Fiecare ramură din mine simbolizează un astru pe care omul l-a descoperit și despre care pot spune cu mândrie că fac parte din ei. Cu toții trăiți datorită naturii, datorită mie! Să prețuiți tezaurele pe care vi le-am oferit și pe care vi le ofer mereu. Ajutându-mă pe mine, vă puteți considera celebri, cei mai norocoși.

Așadar, pădurea lui Eminescu este vie, respiră, trăiește alături de poet, participând la momentele de fericire, fiindu-i alături în momentele de cumpănă.

Stejarul – arbore din grupa foioaselor, stejarul este unul din principalele prezențe ale pădurii românești. Diverse legende vorbesc despre pustnicii care locuiau în scorbură de stejar. Tot în asemenea locuri își făceau sălaș diferite spirite ale pădurii: muma pădurii, vrăjitoarea, fetele pădurii. Este în același timp, simbolul vitejiei, trăiniciei, vigorii.

La începutul existenței umane, pământul întreg era un paradis. Poetul încearcă să refacă în poezia sa imaginea edenică a grădinii raiului. Lui Eminescu, natura i-a fost alături în momente fericite, dar și în cele de tristețe un prieten de nădejde. „Codrule,codruțule / Ce mai faci drăguțule?”.

Natura este o stare de suflet, în sensul că înfățișarea ei e dictată de un sentiment. Acolo unde dragostea apare ca un vis frumos de fericire (Dorința, Lacul, Floare-albastrã etc.) cadrul fizic este al unei naturi încântătoare, de basm: vara e în toi, ierburile au frăgezime, sunetele și culorile se armonizează.

Pământul este mama noastră. Tot ce i se întâmplă planetei va ajunge să i se întâmple și copiilor acestei planete . Nu pământul aparține omului, ci omul aparține pământului. Omul este firul care țese drama vieții și ceea ce ii face pământului, își face sieși însuși. De câte ori călcați pe pământ, pământul vă sărută tălpile! E fericit că nu-l părăsiți.

PLANETA ALBASTRĂ – CASA NOASTRĂ

Singură prin Universul mare

Este o planetă albastră.

Nu-i nici mică și nici mare,

Este însă casa noastră.

Cu munți, mări și mari oceane,

Dealuri, păduri și câmpii,

Oameni, sute de milioane

Care au și ei copii.

Mama a sădit în glastră,

Cu un zâmbet așa blând,

O micuță floare albastră

Care crește în pământ.

Mare este cosmosul,

Cu planete doar de gheață,

Dar doar una e albastră,

Frumoasă, plină de viață!

Revenind la natură, omul va redescoperi izvorul fericirii.

Un comentariu la „Georgiana Gligă: Terra*

  1. 21 IUNIE -ZIUA MONDIALĂ A SOARELUI

    DISTIHUL NESTINSEI STELE

    Canicula – aprig strig:
    Vine din terestrul …frig!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *