În noaptea de Înviere, luminăm România împreună. Articol, de Bianca Dinescu

În noaptea de Înviere, luminăm România împreună

Cu lumânările în mâini, în curte, pe balcon, la fereastră, fiecare acasă, dar împreună în bucuria Învierii Domnului, românii trăiesc diferit anul acesta sărbătorile pascale. TVR ne conectează pe toți la miracolul Învierii.

„E vremea la care putem fi celorlalţi lumină prin dragoste, prin cuvânt bun, prin încurajare. E vremea la care ne întâlnim toţi într-o singură rugăciune, aceea a nevoii de rugăciune. Nevoie de rugăciune care se transformă întotdeauna într-o lumină, care luminează tuturor. Fiţi parte integrantă a acestei lumini, dăruiţi-vă lumină şi nu uitaţi: Hristos, prin Înviere, ne dăruieşte fiecăruia dintre noi lumina de care avem nevoie pentru a merge mai departe”, ne îndeamnă părintele Constantin Necula, invitat special al emisiunii Universul credinței de la TVR 1.

Anul acesta e altfel. Anul acesta, în noaptea de Înviere, nu mergem fiecare la biserica din apropiere, așteptând lumina sfântă de la Ierusalim. Anul acesta, suntem împreună. O Biserică. O Românie.

Televiziunea Română ne cheamă pe toți să ne bucurăm de Învierea Domnului, să aprindem speranța în sufletul nostru. Să ieșim cu lumânarea în mână, în curte, pe balcon, la fereastră – și astfel să fim împreună. Este apelul pe care, într-o formă sau alta, îl fac autorități, preoți, medici; este pornirea ce vine din sufletul fiecăruia dintre noi: să fim împreună de Paști. În noaptea de Înviere, toți românii cântăm într-un glas „Hristos a înviat!”. Arad – Constanța – Iași – Craiova – București – Baia Mare – distanțele se estompează când o Românie întreagă luminează cerul. Fiecare om, acasă, cu lumina în mână, cu lumina în suflet. Și împreună suntem Lumină.  

Televiziunea Română ni-i aduce aproape pe părinții și bunicii pe care i-am lăsat să stea în siguranță, pentru ca, după o perioadă, să îi putem revedea sănătoși. Pe frații și prietenii pe care i-am fi dorit alături de noi, de Paști. Pe lângă slujba de Înviere pe care o putem urmări la TVR 1 în direct de la Catedrala Patriarhală din București, echipe de filmare ale Televiziunii naționale vor transmite imagini din întreaga țară, conectându-ne pe toți la miracolul Învierii. 

S-au închis bisericile, nu și inimile noastre. Poate mai mult ca oricând, ele sunt deschise pentru a primi speranța. La TVR 1, în miezul nopții de Înviere, luminăm împreună România. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *