Ioan Slavici: Scormon (Nuvelă)

Scormon si alte nuvele - Ioan Slavici - eMAG.ro

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ioan Slavici: Scormon (Nuvelă)

Cât e de lung gardul, de la portiță până la cotitura uliței, Sanda l-a măsurat, nici ea singură nu știe de câte ori, cu firul în mână. Jos, lângă portiță, e vârtelnița cu jirebia de tort. Sanda ia capătul firului, îl sucește pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete, din par în par, până la stâlpul din cotitură; acolo sucește firul încă o dată și iarăși se întoarce înapoi. Vârtelnița se mișcă alene, scârțâind îndelungat, și lasă firul a se dezveli. Din când în când, scârțâitura încetează și firul nu mai curge. Sanda fuge la vârtelniță, descurcă firele și iarăși părândă parii. Așa se urzește pânza. Și gardul e cel mai bun urzitor: pari bătuți unul lângă altul și legați între dânșii, loc de șase palme de la pământ, cu o împletitură de nuiele. Lângă gard locul e neted; dincolo grădina cu legume și cu flori. Cucurbăta se întinde de-a lungul, se ridică și pe alocurea se răsucește până în vârful parilor, încât firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor ori scutură albine din florile galbene. Așa de a îndemână nu e urzitorul cu craci lungi ca păianjenul. E bun în vreme de iarnă. Acum însă naica Marta s-a dus cu copiii la stână, badea Stan a plecat cu un car de scânduri: Sanda e singură-singurică. Îi mai place afară la uliță. Nu pentru că ar fi trecători, dar afară cântecul vine mai bine. E cald, dar deprinsă e fata la ger și la arșiță. Cu brațele goale, cu poalele aninate în brâu și cu ștergarul în cap, ea nici nu simte vremea lui cuptor; cântă, întinde firul, descurcă jirebia și se pierde în tinerețile ei.

Continuă să citești

Anton Cehov: Primejdia (Schiță)

Minunea lui Anton Cehov: teme, simboluri și motive | Europa 2021

https://blog.revistaderecenzii.com/

Povestirea unui cărăuș

Ia, în pădurița asta de dincolo de vâlcea s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii și, când trebuia cineva trimis la oraș, la stăpânire ori cu banii, apoi pe dânsul îl trimiteau. Era el om mai dihai decât alții, dar, să-mi fie iertat, era de cei cam cu toane. Îi plăcea să-și ude câteodată gâtul. Când se întâmpla să treacă pe lângă vreo crâșmă, apoi nu era chip să intre și să nu bea un păhăruț — ș-apoi nu te ducă Dumnezeu! Știa el păcatul ista și, când ducea banii obștești, apoi ca să n-adoarmă, ori să nu cumva să-i scape, întotdeauna mă lua pe mine ori pe soră-mea Anicuța.

Continuă să citești

Finul-lui-Dumnezeu. Basm de Mihai Eminescu

Finul lui Dumnezeu de Mihai Eminescu - Povești, povestiri și basme pentru  copii

https://blog.revistaderecenzii.com/

Poveste, poveste — da eu nu-s de pe când poveștile — eu sunt de mai încoace, da m-am dus într-o zi la soacră-mea ș’am găsit un sac de povești, și venind a casă l-am scăpat jos și s-o despicat sacul și de-atunci s-o împlut lumea de povești ș’ am învățat și eu una și ț-o spun d-tale.

Continuă să citești