Revista TIMPUL nr. 193

timpul noul numar inmedio si elefant

 

Revista de cultură contemporană TIMPUL vă aduce în atenție numărul lunii aprilie 2015. Nr. 193 al revistei va fi disponibil în toată țara prin rețeaua de distribuție de presă Inmedio, rețelele de librării Cărturești (București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov) și Librarium (Timișoara, Cluj și Iași), rețeaua de distribuție Monitorul de Botoșani și în format digital pe elefant.ro. On line, pe www.revistatimpul.ro, se regăsesc articolele din arhivă, precum și articolele ediției curente.

 

În editorialul din acest număr, Daniel Șandru scrie despre „Timpul filmului românesc”. În paginile de actualitate, coordonate de Andrei Giurgia, aflați detalii despre Festivalul Serile Filmului Românesc TIMPUL, un eveniment dedicat cinefililor, care va avea loc în perioada 6-10 mai 2015, la Iași.

Paginile Polis, coordonate de Sorin Bocancea, conțin dezbaterea unui subiect actual: telejustiția. Opiniile sunt semnate de Mălin Boț, Florin Chiriac, Cristi Dănileț, Lucian Dîrdală și Dan Pavel. Geoge Bondor coordonează paginile de filosofie care au ca temă generală de discuție conceptele interculturale în filosofie românească. Articolele sunt semnate de Constantin Aslam, Viorel Cernica, Cornel-Florin Moraru și Oana Camelia Șerban.

În secțiunea Literatură, puteți citi poeme de Cristina-Monica Moldoveanu, Vlad A. Gheorghiu și Emil Brumaru, dar și o traducere a unei poezii de Alfred Jarry, realizată de Șerban Foarță.

Paginile 12-13 sunt rezervate unui interviu realizat de Marius Pârciu cu Florin Coșuleț, actor al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.

Cronicile de la pagina 16 sunt adresate atât iubitorilor de teatru, cât și cinefililor. Angelo Mitchievici semnează cronica filmului „Aferim”, iar Dana Țabrea scrie despre piesa „Lumi posibile”, de John Mighton, pusă în scenă de regizorul Theodor Cristian Popescu la Iași, Teatrul Fix.

În secțiunea Exclusiv, citiți o poveste cu Tom Banwell, pălării, păpuși și Steampunk, semnată Adina Scutelnicu.

În Agora, Radu Vancu vorbește despre moravurile literare autohtone și despre copilăriile domnului Răzvan Voncu.

Numărul 193 al revistei TIMPUL conține și alte articole semnate, printre alții, de: Claudiu Komartin, Alexandru Vakulovski, Emanuel Copilaș, Maria Bilașevschi, Daniel Cristea-Enache, Roxana Patraș, Bogdan Călinescu, Mioara Anton, Theodora Manea, Dan Pavel, Cătălin Mihuleac, Dragoș Dascălu sau Mircea Gheorghe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *