Roxana Petraru: Nr. 194 al revistei TIMPUL

mai 2015

A sosit TIMPUL!

Vă recomandăm noul număr al revistei de cultură contemporană TIMPUL, nr. 194,

din mai 2015.

Revista de cultură contemporană TIMPUL vă aduce în atenție numărul lunii mai 2015. Nr. 194 al revistei va fi disponibil în toată țara prin rețeaua de distribuție de presă Inmedio, rețelele de librării Humanitas, Cărturești (București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov) și Librarium (Timișoara, Cluj și Iași), rețeaua de distribuție Monitorul de Botoșani și în format digital pe elefant.ro. Online, pe www.revistatimpul.ro, se regăsesc articolele din arhivă, precum și articolele ediției curente.

Această ediție conține suplimentul dedicat Festivalului Serile Filmului Românesc TIMPUL, eveniment cultural care s-a desfășurat la Iași în perioada 6-10 mai 2015. Aflați detalii inedite și citiți interviuri cu mari actori: George Mihăiță, Vladimir Găitan, Ileana Popovici, Teodora Mareș și Tania Popa.

În editorialul din acest număr, George Bondor scrie despre „Publicul cititor și sfera publică românească” în contextul creat de Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015. Paginile de Anchetă conțin opinii pe marginea Poeziei lui Mircea Cărtărescu, semnate de Ioana Pârvulescu, Ștefan Baghiu și Radu Vancu.

Pagina a doua a revistei conține un articol semnat de Raluca Știrbăț, un exclamatio pentru George Enescu. În pagina de Actualitate, Andrei Giurgia scrie despre cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Paginile rubricii Polis, coordonată de Sorin Bocancea, sunt dedicate analizei propunerii clasei politice românești privind noua modalitate de alegere a primarilor și a președinților consiliilor județene. Opiniile sunt semnate de Ioan Stanomir, Mircea Kivu, Georgeta Condur și Alexandru Radu.

Paginile de Filosofie vă propun articolele semnate de Cristian Iftode, Daniel Nica, Mihai Laurențiu Fuiorea și Cristina Voinea, având în atenție principalele figuri ale filosofilor cinici de ieri și de azi.

Paginile 12-13 ale numărului din luna mai conțin un interviu realizat de Daniel Șandru cu Sergiu Nistor, comisarul guvernamental care a coordonat proiectul prin care Sibiul a obținut titlul de Capitală Culturală Europeană.

Rubrica Exclusiv, semnată de Adina Scutelnicu, vă aduce în atenție un artist deosebit, Marianne Hunter.

Numărul 194 al revistei TIMPUL conține și alte articole, semnate de Raluca Știrbăț, Claudiu Komartin, Angelo Mitchievici, Daniel Cristea-Enache, Lucian Dîrdală, Mioara Anton, Stelian Dumistrăcel, Lavinia Maria Pruteanu, Bogdan Călinescu, Ion Alexandru Tofan și alții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *