S-au luptat cu vremea rea pentru „Câştigă România!”

Concurenţi din toată ţara, interesaţi să participe la noul concurs „Câştigă România!”

Prezentat de Virgil Ianţu în fiecare zi, de luni până joi, la TVR 2

Cluj, Timişoara, Reghin, Târgu Jiu, Constanţa, Craiova, Roşiorii de Vede, Piteşti – sunt numai câteva dintre localităţile din ţară – din care au venit cei care au dorit să participe la preselecţia pentru concursul de cultură generală „Câştigă România”.

Organizată vineri, 21 aprilie, la sediul TVR, aceasta a fost prima selecţie desfăşurată după începerea difuzării concursului, astfel încât candidaţii au participat în cunoştinţă de cauză, ştiind exact cum se desfăşoară acesta şi fiind atraşi de ineditul noului format tv. Ei s-au deplasat la Bucureşti în ciuda condiţiilor meteo neprielnice care le-au dat adevărate bătăi de cap celor care s-au deplasat cu maşina pe drumuri blocate de zăpadă (un candidat din Reghin a pierdut 3 ore în zona Predeal din cauza zăpezii, dar tot a ajuns la TVR în timp util!).

Şi varietatea profesiilor celor care s-au prezentat la preselecţia de vineri a fost mult mai mare: ofiţer în cadrul Poliţiei de Frontieră, jurnalist tv (la un post local), ofiţer MAI, arheolog, student la cibernetică, editor de reviste de integrame, absolvent de teatru şi filozofie, inginer de aeronave, cercetător, pictor, medic, profesor de limba engleză, biolog, manageri, agenţi de vânzări…

Mai mult, preselecţia de vineri a demonstrat că programul prezentat de Virgil Ianţu la TVR 2 a suscitat competiţia în rândul membrilor familiilor de români. Acest lucru a fost demonstrat de faptul că, de această dată, la TVR s-au prezentat multe cupluri de candidaţi: fraţi, soţ-soţie, tată-fiu, iubit-iubită – fiecare dorind să demonstreze celuilalt că poate face faţă acestui concurs.

Cei aproape 200 de candidaţi au avut de trecut aceleaşi probe ca şi participanţii la preselecţiile anterioare: un test scris şi un scurt interviu în faţa camerei de filmat. Majoritatea s-au prezentat foarte bine, aşa că mulţi dintre ei au şansa reală de a ajunge în studioul de înregistrare, alături de Virgil Ianţu.

Concursul „Câştigă România!” continuă la TVR 2 în fiecare săptămână la TVR 2 unde Virgil Ianţu vă aşteaptă zilnic, de luni până joi, de la ora 20.00, cu cel mai incitant program despre istoria şi frumuseţile acestei ţări.

Un comentariu la „S-au luptat cu vremea rea pentru „Câştigă România!”

  1. Teroare în livadă

    Bruma, agresor nativ,
    Tiranic – fără motiv –
    Într-o noapte a ucis
    Rodul pomilor – un vis!

    Petre Cazangiu

Dă-i un răspuns lui Cazangiu Petre Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *