„Liverpool, în trei zile”-documentar, de Sanda Vișan-de sâmbătă, la TVR

În primul episod, Sanda Vişan face o trecere în revistă a trecutului metropolei britanice, din Evul Mediu până în era industrială – care a făcut din oraşul de pe râul Mersey portul cel mai important al continentului. Istoria lui este rezultatul activităţilor intense din zona portuară, azi parte a patrimoniului UNESCO. Aşa că în acest episod vă puteţi delecta cu o “expediţie” inedită de explorare a vestitelor docuri – invadate astăzi de turişti.

 

Şi în cel de-al doilea episod – sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 12.00 – periplul prin Liverpool propus de Sanda Vişan are la bază faptele marcante ale trecutului. În istoria Marii Britanii, Liverpool a jucat un rol esenţial în cel De-al Doilea Război Mondial, deoarece de aici s-a desfăşurat celebra “Bătălie a Atlanticului de Nord” împotriva Germaniei naziste. Şi pentru că Liverpool este locul de naştere a grupului Beatles care s-a ridicat până la faima mondială şi a marcat generaţii,  din acest episod nu puteau lipsi detalii inedite legate de istoria grupului rock.

 

Cel de-al treilea episod al seriei “Liverpool, în trei zile” este programat duminică, 29 ianuarie, de la ora 12.30. Va fi o ediţie în care Sanda Vişan vă va arăta cum un oraş inteligent nu rămâne îngheţat în proiect, atunci când industria care i-a asigurat cândva măreţia s-a prăbuşit. Şi asta pentru că Liverpool, oraş maritim, s-a reinventat ajungând acum să constituie o importantă atracţie turistică a lumii.

 

Acest program poate fi urmărit şi online, pe portalul video TVR+.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *