Acele jucării
Acele jucării, ce ar putea vorbi
Au fost și ele, meșterii lor, vii…
Din vechi, dărăpanate – magazii…
De-atunci, se tot încearcă, prea firesc,
A face – jucării – care vorbesc…
Și totuși, chiar vorbind – ce mult greșesc…
Doar rar, atât de rar, că nici nu știi
De mai există-n lume jucării –
Vorbește – câte una, la copii…
– Tu – cine ești? Pe mine – mă mai știi?
mai Mare chiar…
Cat de serios stateam in banci, cu voi,
Si ne-nvatati – sa fim – cumva – de soi…
Stiati ca suntem – chiar daca copii –
Actori – destepti… Cand vrem – putem – razbi…
Putem citi… si scrie… si vorbi…
Putem si judeca – un joc de scena –
Putem a fi, a fi, a fi, a fi, a fi…
Orice dorim… cand e serioasa-o tema…
De-o jucarie – nu stia prea bine –
ii mai sufla – o alta – altii – rolul –
De una – cat de sus – de-abia se tine –
Ii inveleau – cu sporul – altii – golul…
Si uite ca mai prindem buna veste…
ne intalnim – ologii – cardiacii –
cei prefacuti – tot tineri – in poveste –
Si ne mai vindecam – de chiar toti dracii…
desigur, mai raman – si figurantii…
neinspiratii … este o tortura …
sa nici nu stii – cum sa-ti masori – talantii –
ca sa le pui – un rol – si lor – in gura…
Acesta este teatrul vietii noastre…
Avem regizor mare – care stie –
Atatea stele – ani lumina-albastre –
ca n-are vreun sfarsit – o Romanie…
Veti spune… n-avem timp pentru vreo sala…
Si viata asta -ntr-una ne inghite…
Se poate? N-ati avut – in teatru – scoala?
Si n-ati aprins – pe scena lui – chibrite?
Si nu a existat pompier – sa vina
sa stinga orice foc de inimioara?
Cand Teatrul National e-o simpla scoala
mai Mare, chiar – decat intreaga tara…
8 mai 2017