Bianca Dinescu: România U21 speră la o dublă revanșă în meciul cu Germania

https://blog.revistaderecenzii.com/

România U21 speră la o dublă revanșă în meciul cu Germania

„Tricolorii mici” întâlnesc marți, 30 martie, reprezentativa Germaniei, în ultimul meci pe care îl dispută în faza grupelor turneului final UEFA EURO U21. Partida se vede în direct la TVR 1, de la ora 19.00.

După ce echipa mare a pierdut pe teren propriu în fața selecționatei Germaniei, elevii lui Adrian Mutu speră să obțină o revanșă în întâlnirea cu echipa germană de tineret, din cadrul fazei grupelor UEFA EURO U21. Partida ce se va juca pe stadionul Bozsik din Budapesta se vede în direct la TVR 1, pe 30 martie, de la ora 19.00. Comentariul pentru meciurile României și cele din Grupa C este asigurat, de la fața locului, de jurnaliștii TVR Emil Hossu-Longin și Marian Olaianos.

Ultima confruntare dintre cele două echipe de tineret a avut loc în semifinala EURO U21 din 2019, când România pierdea în fața Germaniei cu 4:2, după 13 meciuri în care fusese neînvinsă. De altfel, dintre cele cinci întâlniri oficiale ale reprezentativelor U21 ale României și Germaniei, cel mai bun rezultat obținut de jucătorii noștri a fost egalul din noiembrie 2013 (2:2), partidă disputată la Giurgiu.

Cea mai severă înfrângere a juniorilor români într-un turneu final se leagă tot de naționala Germaniei: în septembrie 2014, la Magdeburg, Germania reușea, în calificările UEFA EURO U21, impresionantul scor de 8:0 în fața selecționatei țării noastre.
Cu câte o victorie și un câte meci egal în faza grupelor Campionatului European de fotbal EURO U21 2021, ambele echipe sunt pregătite să lupte cu toate armele pentru a-și asigura calificarea.

„Nu i-am bătut niciodată într-un meci oficial, nici la seniori, nici la tineret. În ‘cuptorul’ de la Bologna, din 2019, băieții lui Rădoi au jucat o repriză fantastică și doar o intervenție salvatoare a portarului german a făcut ca scorul la pauză să nu fie 3-1 pentru noi. Trupa lui Adi Mutu are acum ocazia să rupă această statistică neagră și să facă pasul către elita continentală. Eu am încredere”, spune jurnalistul TVR Emil Hossu-Longin înainte de ultimul meci al Naționalei de tineret în Grupa A din cadrul UEFA EURO U21.

Tot pe 30 martie, microbiștii români pot vedea, la TVR 1, întâlnirea dintre reprezentativele Sloveniei și Italiei, din Grupa B, la ora 22.00, iar la TVR 2 – meciurile Ungaria – Țările de Jos (Grupa A), la ora 19.00, respectiv Spania – Cehia (Grupa B), de la ora 22.00.

Toate meciurile fazei grupelor din Campionatul European de Fotbal U21 desfășurat în Ungaria şi Slovenia, din perioada 24-31 martie, precum și cele din fazele superioare, programate să se dispute în perioada 31 mai – 6 iunie, pot fi urmărite în exclusivitate la TVR. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *