„Ignoranța zămislește eroarea, iar eroarea zămislește răul.”

13. X. 1927 – s-a născut Constantin Măciucă (teatrolog şi istoric literar), în comuna Iași, jud. Gorj.

1321 – A murit poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: Divina Comedie, poem alegoric în trei părţi (“Infernul”, “Purgatoriul”, “Paradisul”), sinteză filosofică a culturii medievale; romanul Viaţa nouă este considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n.1265).

Dante Alighieri – Citate:

* Te iubesc și te voi iubi întotdeauna, iar dacă și după moarte oamenii iubesc, te voi iubi și eu, și mai bine cu tine în iad, decât fără tine în Paradis.
* Iubirea mișcă Soarele și celelalte stele.
* Natura este arta lui Dumnezeu cel Veșnic.
* …Când înșeli pe cel ce crede-n tine, / nu pângărești doar dragostea ce-mbie, / ci însuși legământul ce te ține / ca-n lanțuri ferecat de prietenie.
* Dreptul este un raport real și personal al omului față de om, care, dacă este păzit de către oameni servește societatea, iar dacă este corupt, o corupe.
* Nu există suferință mai mare decât amintirea fericirii trecute, în timp de nenorocire.
* Ignoranța zămislește eroarea, iar eroarea zămislește răul.
* Întregul efort al neamului omenesc în general este să transforme totdeauna în realitate puterea inteligenței creatoare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *