Când iubirea e în zare

Când iubirea e în zare

de Dan Ionescu

 

 

Gilda Stoian publică în București volumul de lirică, Dor de tine (Editura Nomina Lex, București, 2010, 188 p.), cu intenția poate de a câștiga inima cuiva. După titlu, poezia pare a fi fost scrisă din suferința pe care o aduce dorul oricui vrea să se așeze în viață. Când în căutarea seninătății din relație, dai peste absența celui pe care-l dorești prezent, dezamăgirea te face intimul dorului de a scrie, pe lângă faptul că mai în fiecare clipă vesperală, răsfoiești multe pagini alinătoare, dintr-un roman de dragoste nou ori Sonete eminesciene. Ideea lansată în primul poem, Am fi putut fi, este că dacă ar fi fost împreună, cei doi tineri, plini de adorație reciprocă, ar fi fost în stare să pună bazele unei „lumi noi”, indiferent de ceea ce nașterea, în acest univers material, le-ar fi dat: condiție de ființă, de floare, de sori sau de cântec. Importantă ar fi fost unirea care dă cuplului forță de eon. Regretul de-a nu trăi concretul aspirației pare mai puternic totuși decât starea pe care le-ar fi furnizat-o însoțirea însăși.

După ce în ansamblul stradal, apariția-i e bătută la mașină, ca știrile în trecut, de către telegraf, toamna interferează sufletul, îmbogățindu-l cu stări ca dorul sau ura. Acestea rămân și macină sufletul. Meditația scoate din mersul firesc al lucrurilor, persoana pe gânduri: Se pierde speranța… Pe străzile goale / Plutește agale o siluetă adâncă.

Este o chemare în versuri, dar afectată de resemnare, ca în jocul de ping-pong, în a cărui frenezie ai vrea să fiți numai tu și atacul. Returnările îți aduc aminte că, dincolo de fileu, e un jucător atent să nu piardă partida. Miza este un trecut de iubire consumată în șoaptă, la care numai ea, tânăra sensibilă, mai speră să devină viitor. Individul invocat are alt drum, căruia, se pare, i s-a dedicat. Poetei gestul i se pare nedrept și strofele converg spre explicații, specifice în despărțiri, conlocutor fiind, la masa discuțiilor, publicul larg. Dar cum lucrurile în dragoste nu sunt niciodată bătute în cuie, speranța persistă. Rezultă un cântec de dor, pe ritm melancolic, bun de pus pe corzi de chitară: De-ar fi ceru-ntreg o scoică, / Ți-aș așterne la picioare / Stele albe ca ninsoarea, / Raze aurii de soare, / Luna rece și măreață / Sau Luceafărul cel trist / Să-ți arate drumu-n noapte / Dacă-n paradis a nins.

Cu această nouă carte, dedicată părinților, a căror dragoste pentru copii niciodată nu dezamăgește, Gilda Stoian spune sentimentelor pe nume, mai mult ca niciodată; nu mai crede că mărturisirea este formă de slăbiciune, dacă i s-a întâmplat, în deplină prudență, să rateze de puțin fericirea de cuplu. Dreptul la vorbă e fără echivoc. Deci, hai să cântăm!  

6 comentarii la „Când iubirea e în zare

  1. „Ridica-ma-ntr-un cer de soare,
    Aseaza-ma pe nori de dor
    Si adu-mi din adanc de mare
    Siraguri de corali ce vor
    Sa-mi stea la gat precum ghirlande.
    Si spune-amurgului de stea
    Sa revina-n miez de noapte
    Cu vise de amor, cu nea,
    Sa-nzapezeasca-n chip de soapte
    Al nostru dor incandescent.

    Culege-mi din adanc de suflet
    Ecoul unei dimineti.
    Si-nchide-mi dragostea-ntr-un sipet
    Sa imi mai stearga din tristeti
    Prea reci, prea grele, prea amare.

    Iubeste-ma cum numai ziua
    Stiut-a astazi sa iubeasca!
    Saruta-ma cum numai noaptea
    Te-afunda-n patima cereasca
    Si iti aseaza-n suflet fericirea!”
    (Gilda Stoian)

  2. ,,Dor de tine” e o poezie superbă!

    DOR DE TINE

    Cum să striveşti în palme stele,
    Când lacrima îşi spune ruga?
    Cum să nu cânţi, când de durere
    Apusul îşi sărută umbra?
    Şi cum să zbori, când curcubeul
    Născut din rouă şi tăcere
    În noapte îşi culege eul
    Din zbuciumul fiinţei mele?

    Cum poţi să râzi, când visul plânge?
    Şi cum să dormi, când ziua doare?
    Cum să-nţelegi când viaţa-ţi strânge
    Apocalips de dor şi mare?
    Şi cum să crezi în Cer şi-n Oameni
    Când sufletul dezminte firea?
    Cum să iubeşti, când din iubire
    Azi strângi la piept doar risipirea?

    Cum să fii bun, când totul minte?
    Cum să mai ierţi, când totul doare?
    Cum poţi să uiţi şoapta fierbinte
    Rostită-ntr-un altar de soare?
    Şi cum să ceri nemărginirii
    Să îţi arate-n larg hotarul
    Când nu-i poţi spune fericirii
    Că vrei să îţi alunge-amarul?

    Cum să te strig, când eşti departe?
    Cum să-ţi sărut în vis privirea,
    Când tu te temi că zori deşarte
    Ţi-aştern în braţe amăgirea?
    Şi cum să-ţi spun că doru-n mine
    Nu minte şi nici nu trădează
    Când tu, tăcut, te-nchizi în tine
    Şi nu simţi noaptea că visează?

    Cum să te chem, când ştiu că-n noapte
    Nu vrei s-auzi a mea chemare…
    Cum să nu cad, când eu din şoapte
    Nu pot să-nalţ un vis spre soare?
    Şi te iubesc aşa cum omul
    Iubeşte doar o dată-n viaţă!
    Dar eu iar pierd… Şi risipirea
    Îngroapă stropii de speranţă.

    P.S: pe aceasta cale încalc nuanța tainică pe care trebuie s-o dețină recenzia de carte, dar in fapt sunt în acest volum și alte poezii care merită atenție.

    • Draga Sorina,

      Multumesc pentru postarea poeziei si pentru apreciere. Este, intr-adevar, una dintre poeziile mele de suflet, de aceea am si ales-o ca titlu pentru acest volum. La fel de dragi imi sunt si „Caderea ingerilor”, „Candva, undeva, ceva” sau „Poveste amara de toamna”.

      Sunt poezii si eseuri scrise din suflet pentru suflet.

      La buna reauzire! 😉

  3. Din poezia Gilldei ,,…am aflat ca dincolo de norii amintirilor/ Nu mai exista stele in care sa poti sa crezi”(,,Reverie”) și ,,… am simtit pe obraz lacrima apusului/ Rănit de liniștea vântului de toamna”(,,Deasupra lumii”).

  4. Buna ziua 🙂

    In primul rand, doresc sa multumesc pe aceasta cale dlui Dan Ionescu pentru frumoasa prezentare facuta volumuli meu de „poeme” (cum imi place mie sa-l numesc). Volumul a fost mai mult dorit ca un proiect personal, intrucat stiu ca poezia nu se vinde. Din acest motiv cartea nu are nici poza mea pe verso, nici date despre mine, nici apreciere critica.

    Faptul ca am descoperit poezii ale mele pe diverse site-uri si forumuri la care nici nu ma asteptam sau despre care nici nu stiam ca exista, nu face altceva decat sa ma bucure ca aceia care imi citesc poezia, o simt asa cum am simtit-o eu cand am asternut-o pe hartie.

    In al doilea rand, multumesc Carlei, Sorinei si Rivianei pentru comentariile postate si sper sa se fi regasit si ele macar intr-una dintre poeziile mele 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *