https://blog.revistaderecenzii.com/

E pomul cel mai vechi de-aici, crescut
Din sâmburul ce, poate (cine știe?),
Vreun trecător l-a lepădat în lut,
Ori l-a adus în plisc vreo ciocârlie.

Pe coaja aspră are negre răni,
Cai albi, germani, l-au ros cândva, de foame
Și totuși el mai dăruie pomeni
în orice an, de sclipitoare poame.

Crengi răsucite-și clatină la vânt,
înalt, cu coaja arsă, bătrânească,
Mai poate el s-adune din pământ
Puterea care-l face să rodească.

La poala lui e-un cimitir german.
Copii voioși, cu cușme și sumane,
Se joacă de-a căluțul năzdrăvan,
Zburdând printre mormintele germane.

Se miră: ieri era cireșul gol,
Sclipind ca tuciul în apus de soare,
Și-ast-noapte-a căpătat un rotocol
Tremurător, de argintie floare.

Sursa: https://www.nicolaelabis.ro/opere/poezii/ciresul.html#.Ylb-uehBxPY