Coliziuni de noaptea minții de Liviu Florian Jianu

Image result for coliziuni

Coliziuni de noaptea minții, pe lumea noastră pe care toate lucrurile sunt limpezi ca lumina zilei

Eu sunt un pacient cu tulburări de personalitate,
care tulbur și personalitățile ( personalitățile ) altora.
Numai așa se face că – în zilele lui Brâncuși –
descopăr și tulbur o personalitate despre care nici nu știam că este
personalitate.
El, de fapt, a murit, și a fost îngropat.
Și – normal – acest fapt – acest eveniment – mai bine zis două, a fost anunțat.
Pentru ca – după ce a fost anunțat – și îngropat – normal –
să dau ochii cu …victima, adică, urmașul,
care mi-a confirmat că acest dublu eveniment a avut loc mult mai recent decât a fost estimat.
Nimic de mirat pentru o persoană atât de tulbure, la personalizat.

Dacă aș fi emis vreo incertitudine, ce s-ar mai fi ales de incertitiduinile ( incertitudinile ) mele? Vis a vis de starea de normalitate? A lumii personalizate, pe care se trăiește? În personal? Și – totuși – colectiv? Personal?

Dar – cum am aflat că de fapt – cel care nu a mai suflat, a fost o personalitate? Neanunțată?
De niciun eveniment? Mult anunțat? Mult repetat? Mult audiat? Mult receptat?

Aceasta s-a întâmplat la a doua înfățișare.
Cu urmașul ei. Când – după ce căutasem adevărul – înfrigurat – legat de acest dublu eveniment – în presa noastră de specialitate – străină – și din țară, mai ales Canadiană ( acolo sunt multe personalitate (i) care acționează grupat, și mai anunță măcar la sfârșit, ceva important, chiar dacă  foarte comprimat / probabil nu permite spațiul tipografic! ), am dat peste un interviu înregistrat, emfatic, al reporterului, așezat, al persoanei, despre ce anume realizase. Cu alte  persoane, dintre care se pare că una excela în materie de zboruri!
    Evrika!
Am exclamat!
    De unde atâta gratuitate (ă) în sănătate, din nimic?!
    Pentru toți cei  care aveau nevoie?
    Simplu! Din aer! De la zboruri!
Se știe că o mare mulțime de comis  voiajori în căutare de tot felul de sănătăți, fac un bun dever consumurilor noastre regenerabile, în urma cărora – dacă și numai dacă – nod feroviar este o locomotivă care pompează masiv în ultimele tehnlogii ( tehnologii ), leacuri, și personal, în materie de sănătate – toți cei care și pierd, au …parte… de
    șanse!
    De recuperare!

    și…acum?!
    Mi-am zis?
    În Culmea tulburărilor mele de personalitate?!
    Când a dispărut și o persoană care este susceptibilă de a fi fost o pesonalitate ( personalitate ), și nu poate fi nici arestată, ba, probabil este anunțată și reanunțată iar, ca … ma rog, de….., ba chiar … opată,
    și când nici – probabil – nu se mai zboară, dar nu că nu mai e din ce,  combustibil, încă e!,
dar cine te mai primește?, de ce?, și cine mai ?… zboară? …
    și când – probabil, chiar și statutul locomotivei rămasă cu vagoanele în gară este – inert,
ei?
    cine?
    Cum?
    În ce mod?
    Prin ce artificiu?
    Prin ce tulburare?
    Prin ce personalități?
    Prin ce iinaintași  ( înaintași ) plini de valoare?
    Prin ce minuni?
    Prin ce tehnici?
    Proiecte?
    Prin ce metode și algoritmi, ori cercetare științifică, civilă, penală,
    oferă?

    Sănătate?
    Gratuit?

    Da vero?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.