Communication medium/media (mijloc/mijloace de comunicare), de Ștefan Vlăduțescu

Communication medium/media (mijloc/mijloace de comunicare)

de Ștefan Vlăduțescu

Canalele de comunicare au o legătură directă cu mijloacele de comunicare. Regula internă a media este de a realiza semnificaţia „mediated”, iar „mediated”, spun Jeff I. Richards, Terry Daugherty şi Kelly Logan, „means that some intervening medium like television or a newspaper or the Internet conveys the message from sender to receiver, as opposed to direct ‘in-person’ communication” (Richards J. I., Daugeherty T., Logan K., 2007, p. 19). Media sunt prelungiri mijlocitoare ale canalelor senzorial-perceptive.

Aşa cum arată Vasile Tran şi Irina Stănciugelu, „canalele de comunicare au un suport tehnic reprezentat de toate mijloacele ce pot veni în sprijinul procesului de comunicare (mijloace de comunicare): telefon, fax, calculator, telex, mijloace audio-video” (Tran V., Stănciugelu I., 2003, p. 19).

Mijlocul este nu intermediarul comunicării, ci instrumentul prin care are loc comunicarea. Când se vorbeşte despre mijloace de comunicare, se înţelege în mod obişnuit şi incorect că se face referire strict la mass-media. Un subtitlu al studiului lui F. Balle, “Comunicarea” (F. Balle, 1997, p. 627), este “Mijloacele de comunicare la distanţă: cele trei familii de mijloace de comunicare (media)”. Este de reţinut de aici o confirmare a caracteristicii retransmiterii “la distanţă” a mesajelor. “Un mijloc de comunicare – arată F. Balle (F. Balle, 1997, p. 627) – este un echipament tehnic ce permite oamenilor să-şi comunice expresia gândirii lor, indiferent de forma finală a acestei expresii”.

Mass-media diferă între ele prin aria de acoperire, prin natura mesajelor şi prin obiectivele vizate. Trebuie să arătăm că orice mijloc de comunicare în masă este un mijloc de comunicare la distanţă (radio, tv etc.), dar nu orice mijloc de comunicare la distanţă face parte din mass-media. Aici se încadrează mijloacele de telecomunicaţii prin intermediul cărora se realizează comunicarea la distanţă între două ori mai multe persoane (convorbirile telefonice şi teleconferinţele, videocoferinţele) ori între o persoană şi un set de programe ori servicii telefonice cu operatori umani ori roboţi telefonici, teletext, videotext, telematica personală şi profesională.

Prin cărţile sale, “Galaxia Gutenberg” (1962) şi “Understanding media” (1964), canadianul Marshall McLuhan aduce o contribuţie semnificativă la clarificarea statutului mijloacelor de comunicare. El porneşte de la o idee, am zice simplă şi comună, dacă n-ar fi decisivă pentru viziunea contemporană asupra mijloacelor: acelaşi mesaj poate avea semnificaţii şi efecte sociale şi individuale diferite în funcţie de mijloacele de comunicare ce asigură transmisia. În “Understanding media”, M. McLuhan o axiomă interacţionistă prin care pune în lumină rolul tehnicilor de difuzare “the medium is the message” (McLuhan M., 1964, p. 16).

Tehnologiile create de om, între care figurează şi mijloacele de comunicare, reprezintă prelungiri ale simţurilor sale. Când omul îşi comunică gândurile, indiferent de mijlocul utilizat (vorbire, sculptură, desen, tipăritură), el le exteriorizează şi prin aceasta dă întâietate organului de simţ ce corespunde acelui mijloc. Experienţa îl face pe om să fie pregătit pentru corelarea diferitelor tehnologii de comunicare, căci sistemele sale perceptive perfecţionate de-a lungul timpului au ajuns să lucreze într-o normală stare de sinteză. Omul ia din mediu mijloacele de comunicare şi le interiorizează, lucru ce face ca, în timp, prin aceasta să-şi remodeleze sistemul perceptiv. Cultura, susţine Marshall McLuhan, a parcurs trei stadii fundamentale: cel oral, cel vizual (citirea şi scrisul) şi cel audiovizual. Al doilea stadiu este Galaxia Gutenberg (epoca tiparului), iar al treilea Galaxia Marconi (aici preponderente sunt mijloacele de comunicare electronice: cinematograful, radioul şi televiziunea). Tehnologiile erei informaţionale actuale se diferenţiază în mod semnificativ de mijloacele de comunicare anterioare (vorbirea adresată exclusiv auzului, tiparul destinat ochiului) prin aceea că sunt o prelungire a întregului sistem nervos şi solicită concomitent canalele mai multor simţuri.

Înainte de McLuhan, mijlocul de comunicare intra neutru în componenţa canalului, reputatul profesor canadian îl impune ca element cardinal al procesului de comunicare. El arată că mijlocul folosit predetermină mesajul şi că exercită o influenţă importantă asupra receptorului atât prin însăşi prezenţa sa ce impune un tip de decodificare, cât şi prin faptul că îi modifică deprinderile perceptuale şi, în timp, structura spirituală, indiferent de conţinutul comunicat.

Nu trebuie uitat că mijlocul asigură nu numai transferul semnificaţiilor, ci şi conservarea (Buzărnescu Şt., 1996, p. 217) acestora sub diferite forme, pe un suport: carte, microfilm, bandă, dischetă etc.

Oricât de primitiv, oricât de complex, adaptat ori nu materialului semantic ce-l “mediază”, mijlocul nu este un reper gelatinos şi transparent. El este prin propriul statut, ca şi prin efectele sale, o forţă şi ca orice forţă are o direcţie, un sens, o atitudine, o orientare. Imparţialitatea nu este regula lui, ci excepţia: “Nu există limbaj neutru” (Ricardou J., 1980, p. 50) şi cu atât mai puţin un mijloc neutru.

Trebuie să ne fie clară diferenţa dintre coduri şi media. Primele “mijlocesc” gândirea, următoarele “transmit” expresia gândirii. Avem de a face mai întâi cu coduri sau limbaje prin care gândirea se exprimă şi avem apoi de a face cu mijloace, medium-uri prin care se transmite expresia gândirii.

Medium-ul este “mijlocul” codului şi prelungeşte canalul. Ca atare, codul este un mijloc de gradul întâi, iar medium-ul un mijloc de gradul al doilea, un mijloc al mijlocului.

John Fiske utilizează conceptul de medium atât pentru voce, cât şi pentru echipamentul tehnic, al unui post de radio, definindu-l drept “mijlocul tehnic sau fizic de bază pentru convertirea mesajului într-un semnal capabil a fi transmis pe un canal” (Fiske J., 1990, p. 18). M. McLuhan, şi aceasta este şi opţiunea noastră, consideră că medium este doar mijlocul tehnic de transmitere. În esenţă, mijlocul de comunicare prelungeşte un canal natural de comunicare umană.

Marshall McLuhan face parte din Circular-Interactional Paradigm, P2. Este cel care observă şi evidenţiază rolul esenţial al mijlocului de comunicare în procesul de comunicare. Marshall McLuhan defineşte media ca extensii ale unor facultăţi umane: „All media are extensions of some human faculty – psyche ori physical” (McLuhan M., 1964, p. 26). În cadrul unei aşa-numitei formule McLuhan „the medium is the message”, el dă expresie ideii că mijlocul îşi pune semnificativ amprenta asupra mesajului, asupra acţiunii şi interacţiunii umane. Iată ce spune: „In a culture like ours (…), in operational and practical fact, the medium is the message. This is merely to say that the personal and social consequences of any medium – that is, of any extension of ourselves – result from new scale that is introduced into our affair by each extension of ourselves, or by any new technology” (McLuhan M., 1964, p. 7). McLuhan clarifică: „the medium is the message’ because it is the medium that shapes and controls the scale and the form of human association and action” (McLuhan M., 1964, p. 9). Valoarea de mesaj a medium-ului prezintă 4 multe aspecte: cultural, personal, comunicaţional şi uman. Dintre acestea, primele două sunt relevate de Marshall McLuhan; celelalte le desprindem hermeneutic. Mai întâi, sunt cele două sensuri relevate de M. McLuhan: a) cultural: într-o cultură evoluată şi inerţială, mediumul (ca extensie a mijloacelor perceptive umane) impregnează mesajul cu semnificaţii ce ţin de esenţa sa extensivă; b) în plan personal: el dirijează, comandă, controlează modul de interacţiune şi acţiune a  consumatorului de comunicare. În plus sunt de precizat încă două sensuri: c) în plan uman: mediumul pe care îl foloseşte în comunicare agentul comunicator îl transformă pe acesta, aşa încât înţelegerea şi interpretarea sunt comandate de medium; d) în plan comunicaţional: în sistemul de comunicare, medium-ul îşi pune amprenta, remodelează semnificaţiile mesajului, remodelează mesajul. Tot în P2, George Grebner arată că „media of communication are the means or vehicles capable of assuming forms that have characteristics of messages or that transmit messages” (Gerbner G., 1967, p. 44).

În Variable Geometry-Constructive-Transactional Paradigm, P3, în ce priveşte medium, explorarea aplicată a acestuia a dus la configurarea unei “medium theory” care arată că “media are not simply channels for transmitting information between two or more environments, but are themselves distinct social-psychological settings or environments that encourage types of interaction and discourage others” (Meyrawitz J., 2008, p. 3055).

Dincolo de teoria generică a lui J. Meyrawitz, în P3 se înregistrează două contribuţii majore privitoare la medium. Este vorba de ceea ce numim principiul lui Kittler („Media determine our situation”) şi principiul Bolter-Grusin (the new media „improve upon or remedy” prior media; new media refashion-remediate older media).

Friedrich Kittler face o diferentă clară între „canal” şi medium-mijloc de comunicare: „People will be hooked to an information channel that can be used for any medium – for the first time in history, or for its end. Once movies and music, phone calls and texts reach house holds via optical fibercables, the for merely distinct media of television, radio, telephone, and mail converge, standardized by transmission frequencies and bit format. The optoelectric channel, in particular, will be immune to disturbances” (Kittler F., 1999, p. 1). The optical fiber is the channel, iar presa, radioul, televiziunea, filmul, telefonul, Internetul, jocurile video etc. sunt media, mijloace de comunicare. În aceeaşi zonă cu acea renumită formulă a lui Marshal McLuhan, axioma interacţionistă „medium is the message”, se situează o formulare a lui Friedrich Kittler, principiul constructiv-tranzacţional: „Media determine our situation” (Kittler F.,1999, p. XXXIX).

Principiul Bolter-Grusin este o dezvoltare  analogică constructiv-tranzacţionistă a unei observaţii a lui Marshall McLuhan. M. McLuhan arată că „new media incorporate all other previous media” (Apud Siapera E., 2011, p. 7). J. D. Bolter şi R. Grusin accentuează că nu numai că noile media incorporează pe cele vechi, dar, mai mult, new media „remedy” prior media: „new media technologies refashion prior media forms”, „new media technologies improve upon or remedy prior technologies” (Bolter J. D., Grusin R., 1999, p. 273); „Television remediated film, vaudeville, and radio”; film remediated photography, photography remediated painting (Bolter J. D., Grusin R., 1999, pp. 53-62).

În P2, mesajul era producţia unitară a unui interactant, era remis printr-un canal cu ajutorul unui medium. Ajutorul dat de medium mesajului era important, iar M. McLuhan îl reţine în axioma medium P2 ca esenţial. În P3, message este co-construit de tranzactanţi, el este mai mult un contur mesajual, o direcţie a minţii. Aici influenţa mijlocului de comunicare tangibil este mediată de „situation”, element intangibil, adică spiritual: media nu mai determină mesajul, media determine situation. În plus, noile media se perfecţionează prin „remedierea” deficienţelor vechilor media. Denis McQuail observă că „the expression ’new media’ has used since 1960’s and has had encompass an expandingand diversyfing set of applied communication technologies”. Vorbeşte despre „personal video recorder, CD-ROM, compact disc, DVD, ipod etc.” şi despre „computer-based technology”. El califică „computer games and virtual reality devices” drept „quasi-media” (McQuail D., 2010, p. 39). Media diferă prin atributele şi funcţiile lor psihologice, sociale, fizice şi tehnice. Televiziunea şi radio-ul sunt media electronice; newspaper, magazines and books formează categoria media print.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *