Despre frică: A nu-ţi fi frică de nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol. Mircea Eliade

de Dan Ionescu

Mircea Eliade oferă o soluţie, anume detaşarea faţă de orice ne-ar implica emoţional pentru că emoţia ne face vulnerabili faţă de ceea ce am dori neapărat să ni se împlinească sau, dimpotrivă, să nu întâlnim niciodată. Dar pentru aceasta, ar trebui să avem capacitate de stăpânire, care, din păcate, nu se deprinde foarte uşor.

Tema viaţa ca spectacol este veche şi a fost predilectă lui Mihai Eminescu, în Glossă, precum şi lui Shakespeare, în mai multe piese.

Mircea Eliade are dreptate, dar nu într-o măsură largă pentru că atitudinea distantă faţă de ce se petrece în lume se câştigă în urma experienţei de viaţă şi a unei instrucţii speciale.

Ca să fi scris Glossă şi să fi cunoscut detașarea superioară faţă de cele perisabile, Eminescu, omul deplin al culturii române, a citit cărţi de filosofie indiană.

În concluzie, mesajul deprins din citat este: nu trebuie să ne temem de cele reparabile.

Înaintea morţii, acea linişte interioară de acceptare a momentului provine din experienţa fundamentală, furnizată de propriul trai, că suntem pământeni, deci muritori.

Aceasta este ideea care aduce pacea pe faţa muribundului: Ca să pot muri liniştit / Pe mine mie redă-mă.

Post-scriptum la Despre prietenie

Există o tendinţă a unora şi, cred, destul de mulţi, de a exagera în amiciţie, făcându-şi din conjuncturi, din senin, fraţi de cruce, în numele unor gesturi ce seamănă cu fidelitatea, în detrimentul rudelor apropiate. Nu sunt de acord, deşi eu însumi aş avea multe de spus despre acele neamuri dobândite prin alianţă. Am fost nevoit în virtutea unei realităţi, să notez pe o pagină, un lucru mai mult ca trist despre doi fraţi: Au avut loc, deşi pe rând, în acelaşi pântec, iar pe largul pământ, nu. În pântec în plus câte drepturi ai avut? Ori: s-au hrănit la acelaşi piept, dar la maturitate, când ei înşişi sunt părinţi şi au copii, unul măsoară altuia cantitatea de hrană luată din casa părintească, mai mult, din propria-i ficțiune. În schimb, cu prietenii e generos şi în mulţi litri de vin, dintre care nu scapă niciunul fără a-l pune la socoteală, către sora ori fratele lui, își întăreşte apropierea de nişte străini.

Niciodată nu mi-a plăcut vorba: Frate, frate, dar brânza e pe bani. Ajunsesem să cred că sunt singurul în cosmos care n-o înțelege, atât de mult o auzeam rostită pe lângă mine. Și nu am avut replică multă vreme.

Geo Bogza a debitat o expresie demnă de a fi pusă în ramă (în mod figurat sau nu), chiar la intrarea în piețe, pentru vânzătorii de neam: Da, dar între brânzari.

După războaie, cataclisme etc., liniile trasate de rude rămân, prieteniile pot fi zori noi.