Fericirea deplină

M-a impresionat ieri un gest a doi oameni de la țară. În weekend, am fost la Rânca. Pe drumul de întoarcere, ne-am abătut pe la Mânăstirea Cămărășești și prin satul copilăriei mele. Am trecut pe la casa unde am copilărit, am retrăit câteva clipe emoția copilăriei iar la plecare, am luat apă de la o fântână din apropiere care, se spune, are calități echivalente cu izvorul 12 de la Olănești. La fântână, mai erau două persoane cu un matiz roșu și aveau trei bidoane de cinci litri. Au văzut că mă grăbesc și m-au lăsat să iau înainte. Am zis că nu mă grăbesc și că mai stăm de vorbă. Când le-am spus al cui nepot sunt, dialogul a devenit mult mai lejer. Am tot vorbit și povestit despre oamenii copilăriei mele până ce au umplut cele trei bidoane. Și acum devine interesant. Ce m-a impresionat? După ce și-au pus bidoanele în mașină, nu au plecat. Am mai stat de vorbă. Mi-au povestit că sunt singuri. Copiii sunt la casele lor. Unul chiar în sat. Restul, plecați. Ce să faci în sat? Numai pensionari și câțiva tineri care nu au avut curajul să plece să muncească dincolo.

Mă gândesc la bătrânii satelor noastre. Și la existența satelor în sine. Peste cincizeci de ani cred că populația se va înjumătăți. Mă bucur când aflu că unii pensionari se retrag la țară. Le-am zis în glumă că peste 15 ani ies la pensie și vin primar în sat. Au început să râdă. Ziceau că nu va mai fi nimeni atunci în sat. Nu chiar nimeni. Cei bătrâni de acum vor fi dincolo.

Ce e de făcut cu satul românesc? Grea întrebare. De 26 de ani nu s-a găsit nicio soluție. Ce posibilități se oferă tinerilor? În prezent, la sat niciuna. Înainte cum era? Și atunci se pleca la oraș. Adevărat, însă bunicul a avut 12 frați și bunica 6. Acum cine mai face atâția copii la țară? Nimeni.

Trag un semnal de alarmă. Nu mă pricep eu prea bine, dar niște: ferme zootehnice, exploatarea lemnului, mici fabrici, turism și agrement, centre de colectare plante medicinale și fructe de pădure tot se pot înființa. Căci numai cu o comunitate rurală solidă se întrezăresc premizele unei societăți capabile să ofere egalitate de șanse pentru toți cetățenii. Și e păcat să se piardă această puritate a țăranului român care a făcut față tuturor vitregiilor istoriei.