Distanța mare de la poză,
Până la ce pelerinaje,
Prin atmosfera rubiconză,
Cu liniștitele-i pavaje –

Se spune – lupta-i înăuntru
Atât de mare și cumplită –
că-i greu să stea, celor ce întru
părelnic tors – mănâncă pita –

dar cat de greu s-aduni o lume
fara de scoala – sa-si gaseasca
strabuna vita romaneasca
de liber stat – in rugaciune –

saracul Dumnezeu – cum poate
tocit ca dintii unui piepten,
Nu General peste armate
sa fie tuturor – ci prieten –

Nu Comisar, nu Investitul,
Cu-nalte ordine, si cnuturi,
Ci condamnatul cu iubitul
Chiar si otet, din acrii struguri –

sunt fel si feliuri de raporturi
in care viata te coboara,
te urca – esuezi in porturi,
sau te salvezi pe-o luntrisoara –

si-ajungi – odata – bunaoara –
la cel in care – ca in Eden –
chiar si-ntru-un iad, din calimara –
Iti este – Dumnezeu – chiar prieten –

E si el, om – nu are ranguri –
Si totul a uitat – si stie –
Si printre mari milogi – si granguri –
Ofera-n marea-i poezie

O sanatate-n prietenie…