https://blog.revistaderecenzii.com/

EU sunt Brâncuși
o încurajare pentru prietenul meu, Charlie – Chaplin

Unii au rămas cu Golul.
N-au vrut să rămână cu el,
    dar n-au avut încotro.
Prea mare era strânsoarea
    închisorilor, din toate părțile.

Prea mari erau și intrările.
Peste ei.
Una, două.
Râurile, ramurile.
Florile, femeile…
Copiii..
Tot ce se putea valorifica.
Și oricât ar fi ridicat ei,
din toată Bogăția Naturii,
iar veneau cei care
aveau nevoi tot mai mari!
Mai fără hotar!
    Și oricât încercau să le
oprească talazurile,
erau dați peste cap!
Aruncați!
    Până prin vreun colț!
Pe un petic!
De pământ!
    De care se agățau!
    Cu pretul vieților!
    Ca să se întoarcă iar! Acas’!
    Dar –
    se întorceau – numai cu
    golurile!
Goluri peste goluri!
P e care să le umple iar,
    și iar!
Și ochii lui Brâncuși,
de pe toate piepturile,
astea vedeau și ei!
Și asta vă și arătau!
    Goluri!
Goluri tot mai mari!
Goluri înainte, și
    goluri – înainte!
Să tot numeri!
    O Mare Victorie!
Și pentru că ea nu se
zărea –
    nu se putea zări –
În această Închisoare –
    pentru Întreaga Lume –

    care
    nu le-a văzut,
      simțit –
și nu le simțea – și vedea –
s-a mai lăsat sus –
    un Gol – liber!
Ca să vezi –
    sau să îți spună cineva –
    cum arată cerul
    senin, alb-albastru,
    sau înstelat –
        deasupra ta.
Și să te bucuri.
    De atâta Lumină.
    Măcar atâta Lumină
    Pentru toate Golurile
    Care s-au dat
        Și se vor mai da.