
https://blog.revistaderecenzii.com/
EU sunt Brâncuși
o încurajare pentru prietenul meu, Charlie – Chaplin
Unii au rămas cu Golul.
N-au vrut să rămână cu el,
dar n-au avut încotro.
Prea mare era strânsoarea
închisorilor, din toate părțile.
Prea mari erau și intrările.
Peste ei.
Una, două.
Râurile, ramurile.
Florile, femeile…
Copiii..
Tot ce se putea valorifica.
Și oricât ar fi ridicat ei,
din toată Bogăția Naturii,
iar veneau cei care
aveau nevoi tot mai mari!
Mai fără hotar!
Și oricât încercau să le
oprească talazurile,
erau dați peste cap!
Aruncați!
Până prin vreun colț!
Pe un petic!
De pământ!
De care se agățau!
Cu pretul vieților!
Ca să se întoarcă iar! Acas’!
Dar –
se întorceau – numai cu
golurile!
Goluri peste goluri!
P e care să le umple iar,
și iar!
Și ochii lui Brâncuși,
de pe toate piepturile,
astea vedeau și ei!
Și asta vă și arătau!
Goluri!
Goluri tot mai mari!
Goluri înainte, și
goluri – înainte!
Să tot numeri!
O Mare Victorie!
Și pentru că ea nu se
zărea –
nu se putea zări –
În această Închisoare –
pentru Întreaga Lume –
care
nu le-a văzut,
simțit –
și nu le simțea – și vedea –
s-a mai lăsat sus –
un Gol – liber!
Ca să vezi –
sau să îți spună cineva –
cum arată cerul
senin, alb-albastru,
sau înstelat –
deasupra ta.
Și să te bucuri.
De atâta Lumină.
Măcar atâta Lumină
Pentru toate Golurile
Care s-au dat
Și se vor mai da.