Eugen Lovinescu și modernismul
Ex Occidente lux
de Dan Ionescu
Revista și cenaclul „Sburătorul” și-au propus promovarea noilor talente, după cum se poate lesne deduce din articolul Celor ce vin (1919) de Eugen Lovinescu, și astfel au fost descoperiți Ion Barbu, Ilarie Voronca – în poezie, Camil Petrescu, Anton Holban, Gh. Brăescu, Hortensia Papadat-Bengescu – în proză, G. Călinescu. Pompiliu Constantinescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, în critica literară.
Al doilea obiectiv al revistei și cenaclului se referă la fundamentarea teoriei estetice privind sincronismul (Istoria civilizației române moderne – trei volume), teoria diferențierii și teoria formelor fără fond Istoria literaturii române contemporane – șase volume.
Modernismul criticii lui Eugen Lovinescu pornește de la ideea că există un spirit al veacului care permite sincronizarea literaturii noastre cu literatura franceză pe baza imitației. S-a inspirat din Legile de Gabriel Tarde. Imitația se face de sus în jos, de la superior la inferior: „Ab superioribus ad inferiora” și de la exterior la interior: „Ab exterioribus ad interiora”. Cu alte cuvinte, se imită mai întâi forma, adică instituțiile care ajută la formarea fondului.
Eugen Lovinescu socotea că procesul de modernizare la noi s-a impus la începutul secolului al XIX-lea, în special, în perioada pașoptistă, și ca atare el propune în continuare modernizarea, adică sincronizarea literaturii române, care nu înseamnă „o imitație servilă, ci evoluția literaturii noastre în pas cu evoluția literaturii europene pentru că popoarele imită diferențiat, în conformitate cu specificul lor național, creându-și astfel fondul propriu original”.
Pentru sincronizarea literaturii este nevoie de câteva mutații esențiale în planul estetic și anume „evoluția poeziei de la epic la liric, evoluția prozei de la proza subiectivă rurală la proza obiectivă urbană și dezvoltarea romanului analitic”. Criticul de la „Sburătorul” considera că odată cu trecerea timpului și cu depășirea granițelor naționale, operele literare pălesc și chiar dispar ca valori estetice: „Nu se mai pot citi”. De asemenea, pretindea că procesul mutației estetice acționa puternic în domeniul poeziei: „Un Grigore Alexandrescu și un Vasile Alecsandri au devenit apoetici”, dar tot Lovinescu afirma că „Eminescu rămâne o valoare permanentă”. „Comedia de moravuri a lui I.L. Caragiale și-a pierdut din actualitatea estetică, odată cu dispariția instituțiilor politice ale vremii lui, în schimb Shakespeare este o valoare perenă”.