Florin Piersic vă dă întâlnire sâmbătă, în filmul „Pintea”

https://blog.revistaderecenzii.com/

TVRi a programat sâmbătă, 16 iulie, ora 23:00, filmul „Pintea”, în regia lui Mircea Moldovan.

Filmul din 1976 îi are în distribuţie pe Florin Piersic, Maria Ploae, Constantin Diplan, Ovidiu Schumacher, Nae Mazilu.

Grigore Pintea se întoarce în satul lui din Maramureş. Aici îl aşteaptă tristeţea – părinţii morţi, consătenii chinuiţi de grof şi de slugile lui devotate. Totul îl determină pe eroul nostru, după ce lasă cariera de ofiţer în armata habsburgică, să înceapă o viaţă de haiduc. Pintea cunoaşte dragostea, prin pasiunea născută în sufletul lui de frumoasa Iza. Cetei sale i se alătură numeroși țărani care doreau să scape din robie.

Scenariul este semnat de Vasile Chiriță și de Dumitru Mureșan. Consilier istoric a fost profesorul Dumitru Almaș – prozator, istoric, publicist și profesor universitar, autor de romane istorice. El a mai fost consultant pentru filmele „Iancu Jianu, zapciul” (1980) și „Iancu Jianu, haiducul” (1981).

Filmul „Pintea” a avut un mare succes la public: a fost vizionat de aproape cinci milioane de spectatori în cinematografele din România, incluzându-i şi pe cei de la relansarea lui din iunie 2001.

Florin Piersic s-a născut la Cluj, la 27 ianuarie 1936. (Încă) de la începutul carierei sale a fost considerat un „june prim”, un „Făt-Frumos” al cinematografiei. A jucat în foarte multe filme până în anul 1987, după care a mai apărut doar în câteva producţii precum „Donau, Duna, Dunaj, Dunav, Dunărea” (2003), „Fix Alert” (2005), „Eminescu versus Eminem” (2005) – ultimele două în regia fiului său actor şi regizor, Florin Piersic Jr., şi „Rating” (2007), un scurtmetraj.

Debutul lui Florin Piersic în cinematografie a fost în filmul „Ciulinii Bărăganului”, regia Louis Daquin.

Filmul realizat de regizorul francez, care a semnat şi scenariul adaptat după romanul omonim al lui Panait Istrati, a avut premiera la Festivalul de la Cannes, în 1958, unde a rulat în selecţia oficială. Tânărul Piersic joacă alături de Clody Bertola, Marcel Anghelescu șiMaria Tănase şi la 22 de ani păşeşte pe Croazetă.

În 2009, Florin Piersic a primit Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul de Film Transilvania.

Rolul Pintea prefigurează parcă pentru Florin Piersic partitura cu care va face antologie în filmul istoric românesc, Mărgelatu, în seria regizată de Doru Năstase, Gheorghe Vitanidis (secund la filmul de debut al lui Piersic)şi Mircea Moldovan, din 1980 până în 1986.

Eroi carismatici, bărbaţi iubiţi de femei, Pintea şi Mărgelatu interpretaţi de Florin Piersic au fost emblematici pentru filmul de aventuri istorice din anii socialismului românesc.

Rolurile lui Florin Piersic aduceau culoare, bravură, poezie şi umor într-o lume cenuşie şi fără orizont. Mai mult decât oricine, actorul Florin Piersic făcea tentantă evadarea în ficţiune.

***

România, 1976

Regia: Mircea Moldovan

Scenariul: Vasile Chiriţă, Dumitru Mureşan

Cu: Florin Piersic, Nae Ghe. Mazilu, Constantin Diplan, Aristide Teică, Maria Ploae

Foto: aarc.ro

Sursa: http://tvri.tvr.ro/florin-piersic-va-da-intalnire-duminica-in-filmul-pintea_12675.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *