DOINĂ

Frunzuleană ş’o cicoare,

Când ajung de-o sărbătoare

Toţi se îmbracă şi se duc

Numai eu rămân şi plâng.

Toţi se îmbracă în haine bune

Şi se petrec pe lume,

Numai eu îs în haine rele

De mor singură de jele.

Şi se duc toţi la primblare,

Eu rămân, plângând afară.

Frunzuliţă şi’un susai,

Inimă de putrigai

N’am cuţit ca să te tai,

Să te văd ce arsură ai.

Inimioară friptă arsă,

Când te-oi mai vedea voioasă

Şi să şezi cu fraţi la masă;

Căci mă tem că voi murii

Şi voioasă n’oi mai fi.

Am o viaţă înăduşită,

Nimănui nejeluită.

Frunzuliţă de mohor,

Dimineaţa când mă scol,

Toate oasele mă dor,

Merg la uşe încetişor

Şi mă reazim d’un uşor

Şi mă uit în sat cu dor;

Cum merg fraţii la surori

Şi soacrele la nurori,

Dar la mine n’are cine că îs streină pe lume,

Ş’am zis verde trei urzice,

Strină sânt, strină imi zice,

Strină sânt, pân’ce m’oi duce.

de Ionel V. Zghibarţă

Culese de la Anica Ciobanul din Ciutuleşti-Soroca, de profesie casnică, etate 29 ani.

Publicat în revista „Izvoraşul” – Revistă de muzică, artă naţională şi folklor 1935