Gavril Moldovan: Mâna stângă

rţile din Mâna stângă

de Dan Ionescu

Volumul Mâna stângă de Gavril Moldovan, apărut la editura Charmides din Bistriţa, în 2004, este, după cum se menţionează, „o antologie, selecţie de autor”. Prefaţa este semnată de Petru Poantă. Primele poeme sunt, evident, din volumul de debut al autorului, din Recolta de vise (ed. Dacia, 1989). Cu toate că sintagma-titlu, prin genitivul partitiv “viselor”, indică armonie între tinereţe şi maturitate, totuşi le şi separă, tocmai prin atributele lor, de avânt, respectiv, de recoltare (a ceea ce avântul ia din orizonturi, visuri).

Se insinuează, în spaţiul rustic natal, o posibilitate de iniţiere a propriului destin, de la un gest, în copilărie, de răzvrătire, prin simpla procurare de cărţi, faţă de opinia, cu aer hortativ, a tatălui: “când îl însurăm pe Gavrilă, / îi dăm locul din Lunca şi Zăvoi” . În succesiunea speranţelor, împlinirea, iar startul a fost dintr-un mediu cu destule rigori. Prin rigori înţelegem prototipuri de raport, cum ar fi, de exemplu, cel dintre tată şi fiu: “cu urechea copilului / ascultam făgăduiala tristă / ce nu avea să se împlinească / pentru că eu / cumpărându-mi cărţi de poeme / m-am luat la luptă cu morile de vânt / căutând în fundul oceanului / oalele de aur”.

Distincţia între aspiraţiile fiului şi planul tatălui se produce nemărturisit. Teama de a nu greşi în opţiune, precum şi grija de a nu determina conflict, pot fi cauze ale interiorizării într-o identificare de obiectiv. Metafora „oale de aur” trădează înclinaţie epicureică, dar şi cât de mult se poate extinde speranţa.

În devenire, spiritul nu manifestă fervoare, pentru că autorul se abandonează credinţei în destin, variantă comodă la greutăţile vieţii. Interferenţa cu tradiţia, chiar sub minima formă a dobândirii ideii de fatum, împlineşte voia părintelui: fiul să revină, după mariaj, poate cu propriul ideal, şi astfel aflăm un motiv al concordiei cu apropiaţii, la pământul natal, pentru a-i cultiva, de exemplu, potenţialul horticol.

“Stea căzătoare” preia din fondul popular, iluzia că fiecare om are steaua lui, iar stingerea stelei marchează imposibilitatea acesteia de a mai emana fatum. Resursa primordială a corespondenţei, capacitatea de iubire (de astru) a omului: „(…) faptele unui om ce te-a îndrăgit / urmându-te din pragul casei natale / stea căzătoare”. Atmosfera e blagiană.

Motivele predominante ale primului volum: copilăria, timpul, speranța, astrul, visul, marea etc. Temele care le cadrează: viața și istoria; trecutul istoric transpare, prin suficiente evenimente, în poeme ca Istoria la Alba, Vas de cucuteni, Bistrița ș.a.

Piesele din volumul al doilea (Fapte din trecutul odăii, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1996) atestă disponibilitate romantică. Asupra odăii (remarcăm forma populară “odaie”, precum la Ion Pillat) se răsfrâng faptele generațiilor care o locuiesc sau o peregrinează, iar prin funcția de martor, odaia devine organ viu pe care, dacă-l intrigi, developează, de sub tencuială și liniște, imagini trecute. În cele din urmă, odaia e circumstanța materială în care se inscripționează unda gândurilor: „azi toate le-nțeleg / mai clar m-ating de lucruri / îmi iau iubirea din trecutul lor” (Sinceră zi). Prin adjectivul simplu variabil “sinceră“, care personifică substantivul “zi”, se face și o referință subînțeleasă la maturitate.

În poemul de responsabilitate Eminescu (structurat în șapte secvențe lirice), Gavril Moldovan operează cu simboluri eminesciene, fiecare cu impresia consacrată: teiul, de mireasmă și de ocrotire – „în tei făcându-și lecțiile”, luna, de reverie – „cu luna în studiu / în tinda casei, / unde musafirul lâncezește după univers”, lunca, de evadare din cotidian sau din copilărie: „și un început greu se zărește / în lunci”.

Alt poem Eminescu din Recolta de vise angajează un tip de discurs – amplu și cu travers[ri de la teluric la astral, de la condiția umană la cea demiurgică: „Stă de vorbă cu creatorul la masa de brad / lucrând la aștri, îndreptând axele”. Personajele, în dimensiunea inspirată de operă, se deprind cu sinele lor. Dionis, care în nuvelă, nu-și va recupera dedublările, și de aici determinantul “sărman”, va primi, în sfârșit, “o casă încăpătoare”, în care să-și afle, îi nu pierde identitățile din cauza ocurenței temporale.

Gavril Moldovan mai selectează, pentru ediția de față, poeme din volumele Ceramică de iarnă (ed. Clusium, Cluj-Napoca, 1 996) și Boeme (ed. Macarie, Târgoviște, 2 002). Antologia se încheie cu un grupaj de șaptesprezece Inedite.

Volumul Mâna stângă evocă lecturi din Blaga (Păianjenul, pag. 100), Marin Sorescu (Carul mare, p. 50), Ienăchiță Văcărescu (Lumina în flori, p. 75), Vergilius (Țăranul venind de la șes, p. 42), Lucretius (Primii oameni), Cicero (Senatul roman), Emil Cioran.

Registrul stilistic este modern.

După cum se exprimă în Ars poetica, G. Moldovan vede fenomenele cu inima: „Înaintez cu-n felinar / legat de inimă“. Amănuntele unor niveluri noi ale cunoaşterii sunt numite, între altele, prin metafore abstracte: „coridoarele timpului”, 1toamna privirii”, “lucrarea zeilor” etc.; metafore personificatoare: “suflarea viitoarei odăi”,  “pagini triste” ş.a.

Prin comparaţii de tipul „ca o holdă ce-aşteaptă secerătorii / m-am pus la lucru p`n[ dimineaţa”, poetul se induce mediului, cu avântul şi proprietatea a ceea ce compune referentul natural, de a rodi mult, pe o porţiune restrânsă de timp.

Prezenţa persoanei întâi, proprie genului liric, generează funcţia emotivă (expresivă) a limbajului.

Gavril Moldovan este un poet cerebral şi de talent, echilibrat în distribuţia tropilor, dar de mare fantezie în crearea detaliilor unui peisaj la mijloc de interior sufletesc şi exterior.

Cronică apărută în Revista „Scrisul Românesc”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *