George Dumitrescu si Alexandra Tiniche au „In vizor, Romania” – la TVR 2, luni-joi de la ora 17.00

in-vizor-romania

TVR 2 lansează programul „În vizor, România”

cu Alexandra Tiniche şi George Dumitrescu

Din 31 octombrie, în fiecare zi, de luni până joi, în transmisiune directă de la ora 17.00, Alexandra Tiniche şi George Dumitrescu discută cu invitaţii lor despre subiectele cu adevărat importante din domeniul social – cu impact asupra vieţii noastre de zi cu zi.

Şi pentru că este vorba despre o emisiune pentru fiecare dintre noi, cu poveştile dar şi întrebările sau întâmplările din viaţa de zi cu zi, studioul este deschis către mediul virtual. Astfel, publicul poate participa la emisiune prin întrebări concrete, propuneri de subiecte şi comentarii sau reacţii pe pagina de Facebook a emisiunii, inclusiv prin postarea de poze sau înregistrări video. Toate cu scopul de a avea emisiunea ”În vizor România” ca o interfaţă eficientă între cetăţeni şi autorităţile ce trebuie să le soluţioneze problemele.

Proaspăt intrat în echipa TVR 2, George Dumitrescu invită românii să urmărească noul program pentru că: ”În vizor, România este radiografia actualităţii sociale, un program dinamic şi interactiv, în care telespectatorii fac agenda emisiunii alături de noi în rubrica de social media”. Iar Alexandra Tiniche mărturiseşte că: „va fi o provocare pentru amândoi, dar suntem siguri că la finalul emisiunii, omul de acasă va şti că şi mâine doreşte să ne fie alături – cu crâmpeiele sale de viaţă, cu problemele şi poveştile proprii. Pentru că, până la urmă, nimeni nu poate trăi fără poveşti, iar ”În vizor, România” este povestea ta, a voastră, a noastră.”

Acest program poate fi urmărit şi online, pe portalul video TVR+.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *