La TVR 2, de mâine, Cătălin Ştefanescu este un călător prin timp-în fiecare joi, de la ora

catalin-stefanescu-1

Cătălin Ştefănescu vă invită la o călătorie în timp

În fiecare joi, de la ora 20.00, la „Un portret de secol”

De joi, 20 octombrie , timp de 11 săptamâni, TVR 2 vă invită într-o călătorie fascinantă, mai puţin obişnuită: o călătorie în timp. Vă invităm la o plimbare la pas prin a doua jumătate a secolulului al XX-lea.

Ghidul dumneavoastră în această călătorie este Cătălin Ştefănescu. Împreună cu el , vom călători din 1964 pâîn 1991, anul în care URSS dispare de pe harta politică a lumii.

Şi pentru că mulţi dintre cei de astăzi nici nu se născuserăm atunci, iar alţii îşi trăiau copilăria sau tinerețea, vă invităm să vedem ce gusturi, ce culori, sau ce probleme trăia lumea de atunci.

De ce acest periplu prin timp? Pentru că am există în Arhiva Televiziunii Române, închise în cutii de metal, neumblate, imagini de la evenimente politice, sociale, mondene care nu se puteau difuza în perioada comunistă. Numeroase ştiri externe sosite de la marile agenţii de presă, relatări despre evenimente de importanţă mondială care, la noi n-au reuşit să ajungă pe post. Sunt fapte care ne-au influenţat şi ne mai influenţează şi astăzi. Sunt evenimente pe care le catalogăm, uneori, fără mare interes şi despre care spunem că dacă au trecut, ele ţin deja de istorie. Numai că, aceste istorii contează!

Vă veţi convinge de acest lucru urmărind „Un portret de secol”, ciclul produs de Ioana Mureşan şi Ruxandra Ţuchel

La sfârşitul acestui an, Televiziunea Română împlineşte şase decenii de existenţă – perioadă în care prima televiziune a românilor a fost oglinda cea mai fidelă a dezvoltării societăţii noastre, a lansat personalităţi, a creat modele, a marcat momente care au făcut istorie în România. Spre deosebire de alte posturi apărute după 1989, Televiziunea Română a fost nu numai un furnizor de programe tv, ci a fost o şcoală de televiziune pentru generaţii de specialişti, este cel mai obiectiv martor al istoriei acestor ani prin materialele sale de Arhivă şi continuă să fie garantul programelor şi al informaţiilor credibile, decente, relevante. Cu o parte a oamenilor de televiziune care au făcut istorie în TVR, a evenimentelor marcante, a povestirilor, întâlni din această săptămână, la TVR 2, în fiecare zi, de luni până joi, de la ora 20.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *