Lecturi pe Ruguri Aprinse de Liviu Florian Jianu

Lecturi pe Ruguri Aprinse

Ni s-a dat să plutim
și să ne rotim împreună
chiar dacă n-am zburat niciodată
ca Soare, și Lună

și apoi,
cine ar fi ars mai tare?
Ca să ne țină?
Care
din noi?

De aceea,
ne vom desprinde odată
de magma aceasta ciudată,

de pulberea aceasta
din perfecțiunea cercurilor
rotitoare

și vom fi
zborul

lebedele
inspirând cu putere
nemărginirea

și doar câteodată
citirea
în negrul minelor
ochilor
cea mai adâncă
lumina.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.