DORUL

As vrea să fiu, odată, îngropat,

La umbra unei mănăstiri, la sat,

Sau doar să am umbrar, în locul ei,

O catedrală-a florilor de tei –

Din când în când, să urc de prin pământ,

Prin seva ei, în crengile de vânt,

Celor ce-mi bat tăcerile deşarte,

Doar cerul să le-arăt – tot mai departe –

Să înfrunzesc, să chem albine-n flori,

Să mă culeagă buni căţărători,

Şi scuturându-mă de galbenul veşmânt,

Să mă întorc la mine, în pământ –

Şi iarna să le cânt din frunze moarte –

Acelaşi cer visat – tot mai departe –

Când catedrala va urca-n beteală,

Să dea din mine, altă catedrală…

8-9 decembrie 2013