DORUL
As vrea să fiu, odată, îngropat,
La umbra unei mănăstiri, la sat,
Sau doar să am umbrar, în locul ei,
O catedrală-a florilor de tei –
Din când în când, să urc de prin pământ,
Prin seva ei, în crengile de vânt,
Celor ce-mi bat tăcerile deşarte,
Doar cerul să le-arăt – tot mai departe –
Să înfrunzesc, să chem albine-n flori,
Să mă culeagă buni căţărători,
Şi scuturându-mă de galbenul veşmânt,
Să mă întorc la mine, în pământ –
Şi iarna să le cânt din frunze moarte –
Acelaşi cer visat – tot mai departe –
Când catedrala va urca-n beteală,
Să dea din mine, altă catedrală…
8-9 decembrie 2013