Parcă mai lipsea o piatră…
Printre-atâtea pietre Dochii,
Mai deschidem, Voievoade,
La luceferi, și azi, ochii,
Din tăcutele izvoade –
Piatra noastră de morminte
s-o semneze –analfabeții,
Cu amprente de cuvinte
Din rărunchii scoși, ai vieții –
Căci Înaltul – e prea mare –
Nici chiar cerul – nu cuprinde –
Lupta-n gheare de sub soare
Pentru-o gură de merinde –
Nici suflerul, nici actorul,
N-au de ele – lesne – parte –
Ci mănâncă viitorul –
Cei prea lacomi – fără carte –
Uite că –ți tot trece visul,
Precum dorul – prin mustețe –
Unde-o fi tot Paradisul,
Zugrăvit pe cord – de viețe?
Și tot singur ai rămâne
Ca amprenta vieții noastre,
Alb și negru – bun române,
Fără zugrăviri – măiastre –
Parcă mai lipsea și-o piatră,
Parcă mai lipsea și dealul,
Să aduni – în marea – vatră –
Molda, Vlahia, și Ardealul –
Și de-acolo, mai încolo,
Din izvoare de omăt,
Nunți și basme, în tremolo,
Să ne-nvie – tămâiet…
Un viitor deja …nevăzut
În căutarea Țării (mult) Promise,
Patru decenii, Moise ( alt Ulysse)
A trebuit deșertul a-l străbate…
Noi? Nici într-un veac și jumătate!
Petre Cazangiu