Suflete de trei parale

Ultima scară spre cer întâlnită de mine era cea a unui coleg de școală generală mai mare.
Sora lui mi-a fost a doua iubire platonică, după Stela – și șefă de clasă.
Tatăl lor a murit în clasa a șasea. Răcise, venind de la țară. Cu geamul lui deschis, al șoferului, de la Dacia 1100, în ziua toridă de vară .
Mormântul lui a avut deasupra pământ. Și o carte de piatră deschisă la căpătâi.
în care scria : Nobil tată și medic, care ai ajut grijă de atâtea suflete și trupuri recunoscătoare…

Deasupra pământului lui, au crescut – și s-au îngrijit flori. Pe pământ.

Nu demult, a murit fiul lui. Adormise. la volan. Venind din vacanță. La neodihna cea mare.
Peste el, așezatu-s-a o placă mare din cel mai accesibil – frumos și curat – la-mbrăcare – granit.
Sus, soția an de naștere nici nu și-a pus – de cât nici n-ar fi vrut – să îl vadă apus, din nenaștere-i.
Anul morții – 20 – și atât. … De cât viața, după moartea perechii – e frumos, de urât.

Și-ntre cele două morminte – tatăl – fiul – e-o scară. Cu trepte.
Jos, flori.
Sus, bucata mare de piatră, deasupra. întinsă. O lespede.
Să puteți să călcați – fără grijă – voi, cei mai buni muritori.

Restul – veți spune – sunt metafore. E Brâncuși.
Eminescu. Și alții…
Sunt Înalții, enorm, Luminații, magnificii, sunt Eroii !…

… sunt – totuși –
bătăi doar în nervi, și răceli, rătăciri,
furturi mari,
răzbunări,
și minciuni,

.. sunt – totuși –
bătăi doar în nervi, și răceli, rătăciri,
furturi mari,
răzbunări,
și minciuni,
tâlhării,
lăcomii,
și prostii,
și
o lume ce-și vinde
din suflet,
talanții.