Meci decisiv: România – Israel, în direct la TVR 2- sâmbătă de la ora 20.00

Pentru a obţine „vizele” de Cehia de anul viitor, naţionala feminină a României nu are sâmbătă, în faţa Israelului decât varianta victoriei. Sâmbătă va fi pentru prima oară când echipa va juca oficial sub supra-numele de „Acvilele” – identitate lansată în acest an, pentru a marca revenirea baschetului autohton în sportul de performanță la nivel continental.

După patru etape, clasamentul Grupei H în care evoluează „Acvilele” noastre arată astfel:
1. Turcia – 7 puncte
2. Israel – 6 puncte
3. România – 6 puncte
4. Bosnia&Herţegovina – 5 puncte

În afara jocului decisiv cu Israel, naţionala României pregătită de antrenorul Miroslav Popov mai are de susţinut o ultimă confruntare cu puternica naţională a Turciei, lidera Grupei H.

Conform criteriilor de calificare, ocupantele primei poziţii în fiecare grupă de calificare, precum şi cele mai bune şase echipe clasate pe locurile doi, vor obţine biletele pentru Eurobasket Women 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *