Meciuri din preliminariile CE 2018- în direct la TVR2- în 2 si 6 nov.

handbal-romania-polonia-cluj

Naţionala de handbal masculin a României joacă, în direct, la TVR 2

cu Belarus (2 noiembrie) şi Polonia (6 noiembrie) – în preliminariile CE 2018

Miercuri, 2 noiembrie, de la ora 18.00, TVR 2 transmite în direct de la Minsk partida Belarus- România (comentator Dragoş Cojocaru), iar duminică, 6 noiembrie, de la ora 20.00, în direct de la Cluj Napoca – meciul România – Polonia (comentator Dragoş Bocanaciu) – ambele din preliminariile Campionatului European 2018.

Acestea sunt primele meciuri ale României având la conducere pe noul antrenor, ibericul Xavi Pascual. Totodată, sunt şi primele două confruntări contând pentru grupa a 2-a a preliminariilor – grupă care reuneşte reprezentativele din România, Belarus, Polonia şi Serbia. Lupta se dă pentru ocuparea primelor două locuri în fiecare dintre cele şapte grupe preliminare – pentru calificarea la turneul final al CE din 2018, găzduit de Croaţia.

Lotul convocat de noul antrenor Xavi Pascual pentru aceste două meciuri este format din 19 jucători – de la cluburile din ţară (Potaissa Turda, vicecampioana CSM Bucureşti şi Dinamo, campioana en titre), dar şi stranieri. Câştigător al Ligii Campionilor cu Barcelona, Xavier Pascual îşi propune să redreseze handbalul masculin românesc la toate nivelurile până la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Tehnicianul iberic se declară încântat de pasiunea românilor pentru handbal, dar consideră totodată că potenţialul existent poate fi valorificat doar printr-o mai bună organizare şi o muncă în echipă a tuturor celor din fenomen.

Un început de drum care se doreşte a culmina cu Calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020. Un început de drum al lui Xavi Pascual la cârma Echipei Naţionale. Avem patru ani să construim o echipă competitivă. Cred cu tărie că avem jucători care pot face România mândră de Handbalul Masculin. Acum, avem nevoie de sprijinul iubitorilor de Handbal din toată ţara, pentru ca Echipa Naţională de Handbal Masculin să înceapă să păşească pe drumul plin de performanţe al predecesorilor lor. Hai, România! Handbalul, Sport National! „ declară Alexandru Dedu, preşedinte F.R.H.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *