Mihai Eminescu: Cugetările sărmanului Dionis

Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună!
Şi mucoasa lumânare sfârâind săul şi-l arde.
Şi-n această sărăcie, te inspiră, cântă, barde –
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.

Un regat pentru-o ţigară, s-umplu norii de zăpadă
Cu himere!… Dar de unde? Scârţâie de vânt fereasta,
În pod miaună motanii – la curcani vânătă-i creasta
Şi cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă.

Uh! ce frig… îmi văd suflarea, – şi căciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravăn – iar de coate nici că-mi pasă,
Ca ţiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod – cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.

Cum nu sunt un şoarec, Doamne, – măcar totuşi are blană.
Mi-aş mânca cărţile mele – nici că mi-ar păsa de ger…
Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
Un palat, borta-n perete şi nevasta – o icoană.

Pe pereţi cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen
Roiesc ploşniţele roşii, de ţi-i drag să te-uiţi la ele!
Greu li-i de mindir de paie, şi apoi din biata-mi piele
Nici că au ce să mai sugă. – Într-un roi mai de un stânjen

Au ieşit la promenadă – ce petrecere gentilă!
Ploşniţa ceea-i bătrână, cuvios în mers păşeşte;
Cela-i cavaler… e iute… oare ştie franţuzeşte?
Cea ce-ncunjură mulţimea i-o romantică copilă.

Bruh! mi-i frig. – Iată pe mână cum codeşte-un negru purec;
Să-mi moi degetul în gură – am să-l prind – ba las’, săracul!
Pripăşit la vreo femeie, ştiu că ar vedea pe dracul,
Dară eu – ce-mi pasă mie – bietul „ins!” la ce să-l purec?

Şi motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. – Măi motane,
Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic şi ornic.
De-ar fi-n lume-un sat de mâţe, zău! că-n el te-aş pune vornic,
Ca să ştii şi tu odată boieria ce-i, sărmane!

Oare ce gândeşte hâtrul de stă ghem şi toarce-ntruna?
Ce idei se-nşiră dulce în mâţeasca-i fantazie?
Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,
Rendez-vous i-a dat în şură, ori în pod, în găvăună?

De-ar fi-n lume numai mâţe – tot poet aş fi? Totuna:
Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind – un Garrick,
Ziua tologit în soare, pândind cozile de şoaric,
Noaptea-n pod, cerdac şi streşini heinizând duios la lună.

Filosof de-aş fi – simţirea-mi ar fi vecinic la aman!
În prelegeri populare idealele le apăr
Şi junimei generoase, domnişoarele ce scapăr,
Le arăt că lumea vis e – un vis sarbăd – de motan.

Sau ca popă colo-n templul, închinat fiinţei, care
După chip ş-asemănare a creat mâţescul neam,
Aş striga: o, motănime! motănime! Vai… Haram
De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare.

Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,
Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte,
Ce destinul motănimei îl desfăşură-nainte!
Ah! atei, nu tem ei iadul ş-a lui Duhuri – liliecii?

Anathema sit! – Să-l scuipe oricare motan de treabă,
Nu vedeţi ce-nţelepciune e-n făptura voastră chiară?
O, motani fără de suflet! – La zgâriet el v-a dat gheară
Şi la tors v-a dat musteţe – vreţi să-l pipăiţi cu laba?

Ii! că în clondir se stinge căpeţelul de lumină!
Moşule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat?
Să visăm favori şi aur, tu-n cotlon şi eu în pat.
De-aş putea să dorm încaltea. – Somn, a gândului odină,

O, acopere fiinţa-mi cu-a ta mută armonie,
Vino somn – ori vino moarte. Pentru mine e totuna:
De-oi petrece-ncă cu mâţe şi cu pureci şi cu luna,
Or de nu – cui ce-i aduce? – Poezie – sărăcie!

1872, 1 decembrie

2 comentarii la „Mihai Eminescu: Cugetările sărmanului Dionis

  1. … pentru un suras

    Azi, poetii lumii noastre
    cugeta in saracie –
    ce armate! ce pustie!
    n-avem – nici de-o bucurie!

    ce luciri? ce constelatii?
    banu-i scump – pe caldaramuri,
    daca l-ai gasi – prin spatii –
    ti-ar parea din ‘nalt – taramuri –

    si calduri? pe vremea asta?
    de inghet – cand tremur frica
    sa nu vina – iar – napasta –
    cand – nici nu-i – pe-un bulz – papica?

    ce sarmani poeti se-ndeamna
    tot pe drum de cimitire –
    vai de -a noastra biet ostire –
    iarna – doamna, dupa doamna –

    c-am cantat-o – in nestire –
    si tot golul – plin – a sune,
    e – in loc de o minune –
    pana mai presus – de fire –

    Ce sa faca – ei – poetii –
    cu–arsenale militare
    cate – cat apasa – betii –
    ies pe lume – doar damblale ?

    cu atatea schioape – rime –
    cu atatia orbi – in carca –
    ca de-atatia prosti – ce vine –
    e desteapta mult – o curca –

    cu atatea dezacorduri
    intre foc – si-ntre cenusa,
    intre fum – si-atatea norduri,
    strecurate – praf – sub usa –

    bieti poieti cu blana sura –
    parca miauna motanii –
    cand trec dansii – in trasura –
    si multimi – le bat metanii –

    si pe cap – podoaba – poarta
    intreg geniul ce asuda –
    doar – sa lase lumii-n poarta
    bogatia ei – ce anuda …

    25 decembrie 2016

  2. Prosperă-i Calea Lactee…

    Fără aur, nici palate,
    Drept – cu stelele în spate –
    Doar Poetul – ce lux! – poate
    Urca în eternitate…

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *