Poem de Liviu Florian Jianu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Să te ating, ne-ar fi durut,
Dar cum puteam prin tine să respir?
Și cum, căldura ta, cât tot nisipul
Cel negrăit prin mine – să fim -viu?

Să mă agăți – când nu pot să te țiu?
Cu ancore de rouă, prin pustiu?
Și-n urma mea să nu întorc nici valul,
Ca marea să-mi îmbrățișezi limanul

Așa de timpuriu, cât de târziu…
Să te ating – ne-ar fi durut totul…
Și totuși, ca să nu te pierd, uscat,
Ți-am spus pe buze să mă fi încălecat…

Și de atunci, nu știu de ce-am mai înviat…
Puteam rămâne – cap la cap –
Doi – într-un singur creier de copac…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.