Povestea Mașinii de Înfrumusețat Parcul de Liviu Florian Jianu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Parcurile exotice care au înfrumuseţat cândva conacele nobiliare din  Hunedoara. Ce a rămas din ele VIDEO

Povestea Mașinii de Înfrumusețat Parcul

            A fost odată un Sultan – ca să mă înțelegeți – un Sultan este mai Înalt decât un Împărat – căci luna se află deasupra tuturor stelelor, și originilor, Multiversului,

         Care avea cel mai mare, și mai frumos, și mai îngrijit, parc.

         Și el era mângâierea inimii, și cugetării, și respirărilor lui – laolaltă cu privirile, și amintirile, și visele, despre viitor.

         Și nu era bogăție mai mare –  cu care să se fi putut lăuda. Ba chiar – pentru ea – și-a dat – și jumătate din Împărăție – (am greșit, asta era o nimica toată ) – și-a dat aproape întregul Sultanat, plus ce firimituri de lubeniță, legume,  poame, roșcove și măsline  – ca să se bucure, și bucure supușii, de el.

         Căci, El, Sultanul, se gândea așa: de ce mă invidiază oamenii aceștia pe mine?  Și pe  Sultanii cu care locuiesc, pe lume?

         Pentru grădina mea. Și pentru grădinile pe care  fiecare din ei, le au.

         Am să fac una, mai frumoasă, și mai curată – decât orice grădină. Și care nici  nu se poate măsura – cu ale tuturor – la un loc.

         Și Împăratul trăia fericit, zi de zi, plimbându-se adesea, în zori, sau seara, în parcul visat, odată – și realizat.

         Într-o bună zi, la Sultan, veni un mare meșter.

         Era o dimineață frumoasă, și îngrijitorii parcului tăiaseră iarba, pe o costișă, și o adunau.

         – Luminăția Voastră, s-a înclinat el în fața Sultanului, care ședea pe o bancă, la umbră, într-un loc deschis, cu un tulnic de pădure, în spate, o mreajă de luntre de chiparoși, la stânga, o coardă de șarpe verde de apă, în față, dincoace de o costișă arsă, de mămăligă, sub armura de umbre, în față,   și o perie de ramuri, din solz de nori,  de albastru, până în ocru de  nuferi, spre dreapta.

         Sultanul era un Sultan bun, și încrezător, în toată lumea. El își făcea tuturor – parcul lui – cu tablourile lui – cu tot, de pomană. Și dacă cerea vreun ban, o făcuse – în tinerețe – ca să îl mai ciupească – din când în când – câte o amintire, a unei fete – iubite, odată,  de mână. Iar acum – ca să aibă de pensule, și vopsele. Pentru zugrăvit micile lui vise, care i-au mai rămas – și lui, și altora ca el, cu ele. Și mărunțișuri, de trei lulele, pe lângă cel alișvelișuri, cu care se jucau spiridușii, pe degețele…

Era un Sultan simplu. Și după vorbă. Și după port.

         Și nici nu ai fi zis că stai de vorbă cu un Sultan. Ci – cu un hamal, din port. Care căra statui. Statui după statui. Din țara lui. De mii și milioane de ani. De miliarde de ani. Spre Marile Muzee – unde veșmintele lui, păreau pânze – întinse – peste atâtea comori – asaltate de vizitatori.

         Și fiind un Sultan care privea mult, gândea mult, și lucra mult – deși nu părea, el a răspuns, doar atât :

–       Da.

–       Luminăția Voastră, să știți că eu nu am văzut în toată viața mea, un parc mai minunat. Și am colindat Multiversurile toate. Probabil, Luminăția Voastră sunteți Lumina Luminilor, personificată. Care ne-ați dat nouă, tuturor, și acest parc. Dar, Luminăția Voastră, sufletul meu, încă de la intrare, s-a tulburat: acestei minuni cum nu este alta mai mare, îi lipsește ceva. MAI BINE ZIS, ARE CEVA ÎN PLUS.

–       Ce anume? A întrebat Sultanul.

–       Oamenii, Luminăția Voastră. Care îl îngrijesc. Sunt în plus. O cheltuială inutilă. Niște elemente de o calitate îndoielnică… Comparativ cu minunea parcului… În plus, mănâncă… Mult… Și când trebuie, și când nu trebuie…beau … oricât de puțin. Beau mult…Consumă… Au nevoi… Uitați-vă și Luminăția Voastră, ce au făcut până și din aer, și  apă… Apoi, fac și gălăgie… Eu m-am îngrozit, de la intrare… Nu pot auzi păsările cum cântă, de gura lor… Plus instrumentele lor la care cântă… niște uruituri, niște mugete, niște țăcănituri… colosale… Apoi, cum se tunde, fiecare…Cum se vopsește… Ce vopsește… ce zugrăvește… Cu ce culori își dau, până și pe piele, pe mâini, și pe picioare… nu mai vorbim de alte organe… Ce împrăștie…Și ce fac… ce fac… și ce nu fac… și în timpul liber… Luminăția Voastră, adăugați parcului Luminii Voastre, încă o minune! Pe cea mai mare!

Sultanul l-a privit pe noul venit, atât de îndrăzneț, cu curiozitate. Lui îi plăceau elanurile tinereții, îmbinate cu cele tradiționale.

Și cuvântul lui a fost simplu:

–       Care?

–       Luminăția Voastră, dați-mi voie să vă ofer Mașina de Înfrumusețat Parcul! Va avea grijă singură, de acest parc! Nu trebuie să îi spuneți  nimic! Știe să facă totul singură! Programatorii noștri îi vor introduce toate datele. 

–       Și ce face?

–       Taie iarba, o adună, o încarcă, o duce unde doriți, mătură, șterge de praf, vopsește, repară tot ce este stricat, își procură singură materialele, taie ce e uscat, sădește ce trebuie pus, udă florile, tunde gardurile, scoate bilete pe automat, emite facturi, ține și contabilitatea, servește mâncare, o face, gătește, spală vase, deretică, spală rufe, face frig, rece, furtună, cutremure, vreme bună, poate declanșa pace, sau război, în parc, se joacă cu cine este programat, merge pe cal, pe bicicletă, pe orice –  merge,  sau stă, construiește, pe bază de proiect, sau imaginație, cu sau fără autorizație, face legi, desface legi, proceduri, regulamente… în fine, este cea mai bună – și la suflet – mașină de înfrumusețat.

Sultanul a fost foarte încântat de cele auzite.

În plus, era cam strâmtorat. De atâta amar de ani, știa că peste toți amar de ani, sau poate – peste infiniți amar de ani – toate bogățiile lui – tezaurizate în parcuri – ca ale tuturor marilor și înțelepților sultani – se vor face nisip, și praf, în pustie.

         Asemenea măsuri de austeritate – și economie – nu erau deloc de neglijat.    

         – Fie. A spus el. Să înfrumusețeze, de acum încolo, mașina, parcul.

         Și  mașina asta  a și făcut. A început și a turnat, parc după parc. Alei. Coloane. Locuri de joacă. Ceva pomicei. Ceva – dar foarte puțină – umbră. Ceva floricele. Ceva decoruri. Un vast complex de parcuri standard. Artificiale. Chiar și animalele. Păreau standard. Pentru că în cuști, se puteau vedea – chiar îngrijitorii – parcului – de odinioară.

         Și Sultanul – se uita – și nu îi venea să creadă.

–       Și de ce mașina de înfrumusețat parcul a făcut două rânduri de garduri, înalte, până la ei?

–       Pentru că acum  sunt lei, și tigri, și animale flămânde, toate, Luminăția Voastră, de carne…Chiar și ierbivorele…

Mașina de înfrumusețat parcul, în înțelepciunea ei, are grijă – să trăiți – și să vă bucurați – fericit – fără sfârșit – în frumusețe, curăție, și pace…

Înconjurat, în Palatul Luminii Voastre, de gărzi și de Zidul atât de Înalt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.