*Publicată inițial în revista „Oltenia Eroică” Anul III, Nr.1/2013
Una dintre cele mai vechi aşezări ale Doljului, comuna Seaca de Pădure se află la limita estică a Platformei Înalte a Desnăţuilui, perimetrul său întinzându-se între dealurile Covrea şi Somorele, iar primele comunităţi umane îşi au începuturile, Veleni, în timpul lui Vladislav al II-lea (1447-1456) şi, Seaca de Pădure, în vremea lui Radu Paisie (1535-1545).
Pendinte la început de Mănăstirea „Glavacioc”-Argeş, apoi de
Mănăstirea „Dintr-un Lemn”-Vâlcea, până la secularizarea averilor mănăstireşti înfăptuită de Cuza la 1863, comunităţile săteşti şi-au păstrat structura etnică, şi-au conservat datinile, iar locuitorii lor au răzbătut prin negura istoriei ca participanţi activi la toate evenimentele şi năpăstuirile prin care a trecut poporul român.
Independenţa naţională – ideal al tuturor românilor – a fost
susţinută de locuitorii comunei – de altfel, ca pe întreg spaţiul locuit de
români – prin toate mijlocele şi formele cunoscute. Pe prim plan s-a aflat
participarea cu arma în mână la Războiul de Independenţă din 1877-1878, în documentele istorice găsite de noi, aflându-se sătenii: Gâtan Niţu, Vulpe Dumitru, Opran Ceauşu, Stanciu Dincă, Nicu Lazăr, Gruia Păun ş.a. Întorşi acasă, aceştia au istorisit ani în şir din bravurile lor în luptele din Balcani. La sosire, au fost primiţi de oficialităţile comunei cu onoruri, iar aceştia şi-au prezentat distincţiile militare obţinute pe câmpul de bătălie.
Cei rămaşi acasă au sprijinit prin munci prestate în folosul
frontului la pădure, la tăierea şi fasonarea copacilor, la efectuarea de
transporturi spre Calafat şi Poiana Mare, prin colectarea de ofrande pentru soldaţi şi răniţi, deviza „Scamă pentru răniţi” având un larg ecou.
La Războiul de Întregire a Neamului (1916-1919), comuna a dat un tribut de peste 100 de vieţi eroice. Spre slava lor, pe teritoriul comunei au fost ridicate monumente trainice care să le perpetueze numele şi fapta spre pilda generaţiilor viitoare. Unul dintre acestea a fost înălţat pe timpul
Regelui Ferdinand „Întregitorul”, cu ocazia reamenajării Fântânii „Pârlita”, în jurul căreia încă se mai aflau „conace” (bordee) ale sătenilor din toate satele comunei care populaseră cândva satul Pleana şi care se strămutaseră după reforma agrară din 1864. Altul, datând din aceeaşi perioadă, 1924, a fost amplasat în centrul comunei, lângă biserica din Seaca de Pădure.
Totodată, la şcolile de pe raza comunei, au fost expuse tablouri cu înscrisuri la adresa acestora, iar în biserici, ani la rând, preoţii le-au
pomenit numele în timpul liturghiilor. La serbările de sfârşit de an şcolar, la care negreşit luau parte şi foşti participanţi la război, de regulă din familia elevilor cu care aceştia se mândreau, premiantul clasei era răsplătit şi cu a i se fi făcut cinstea de a fi recitat o poezie despre un erou al Neatârnării sau al Întregirii Neamului.
La Şcoala din Satul Nou, „Tabloul celor 19 eroi” pe care i-a dat
satul era însoţit de versurile poetului Constantin Begu, pe care le redăm în continuare pentru frumuseţea lor răscolitoare:
„Dormiţi în pace, scumpi eroi,
La sân de câmp smălţat de flori,
Sub cetina de brazi cărunţi,
Pe vârf îngândurat de munţi!
Dormiţi prin dealuri şi prin văi,
Jeliţi de vânturi, şi de ploi,
De freamăt dulce de păduri,
De coruri de privigheturi!
Mişcaţi de gestul vostru sfânt,
Nu vom uita nici în mormânt
Că jertfa mare pe Pământ
Nu s-a făcut de când e lumea
De omul fără dor şi gând,
Iar lupta pentru libertate
Şi pentru-a lumilor dreptate
E-a celor buni, a celor drepţi,
A voastră, a celor morţi.
Decât o viaţă în nevoi,
Jurăm că vom muri şi noi
Cu moarte sfântă de eroi!”
frontului la pădure, la tăierea şi fasonarea copacilor, la efectuarea de
transporturi spre Calafat şi Poiana Mare, prin colectarea de ofrande pentru soldaţi şi răniţi, deviza „Scamă pentru răniţi” având un larg ecou.
La Războiul de Întregire a Neamului (1916-1919), comuna a dat un tribut de peste 100 de vieţi eroice. Spre slava lor, pe teritoriul comunei au fost ridicate monumente trainice care să le perpetueze numele şi fapta spre pilda generaţiilor viitoare. Unul dintre acestea a fost înălţat pe timpul
Regelui Ferdinand „Întregitorul”, cu ocazia reamenajării Fântânii „Pârlita”, în jurul căreia încă se mai aflau „conace” (bordee) ale sătenilor din toate satele comunei care populaseră cândva satul Pleana şi care se strămutaseră după reforma agrară din 1864. Altul, datând din aceeaşi perioadă, 1924, a fost amplasat în centrul comunei, lângă biserica din Seaca de Pădure.
Totodată, la şcolile de pe raza comunei, au fost expuse tablouri cu înscrisuri la adresa acestora, iar în biserici, ani la rând, preoţii le-au
pomenit numele în timpul liturghiilor. La serbările de sfârşit de an şcolar, la care negreşit luau parte şi foşti participanţi la război, de regulă din familia elevilor cu care aceştia se mândreau, premiantul clasei era răsplătit şi cu a i se fi făcut cinstea de a fi recitat o poezie despre un erou al Neatârnării sau al Întregirii Neamului.
La Şcoala din Satul Nou, „Tabloul celor 19 eroi” pe care i-a dat
satul era însoţit de versurile poetului Constantin Begu, pe care le redăm în continuare pentru frumuseţea lor răscolitoare:
„Dormiţi în pace, scumpi eroi,
La sân de câmp smălţat de flori,
Sub cetina de brazi cărunţi,
Pe vârf îngândurat de munţi!
Dormiţi prin dealuri şi prin văi,
Jeliţi de vânturi, şi de ploi,
De freamăt dulce de păduri,
De coruri de privigheturi!
Mişcaţi de gestul vostru sfânt,
Nu vom uita nici în mormânt
Că jertfa mare pe Pământ
Nu s-a făcut de când e lumea
De omul fără dor şi gând,
Iar lupta pentru libertate
Şi pentru-a lumilor dreptate
E-a celor buni, a celor drepţi,
A voastră, a celor morţi.
Decât o viaţă în nevoi,
Jurăm că vom muri şi noi
Cu moarte sfântă de eroi!”
Versurile pot fi apreciate la fel de înălţătoare ca cele dedicate
de Petru Dulfu Eroilor de la Plevna, prin care prevestea marele act istoric al Unirii celei Mari, de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, care se găseau scrise pe o tablă tricoloră ce se odihnea permanent în faţa elevilor şcolii din Veleni, din care reproducem:
„Căci sus, prin ceruri, trăi-vor dânşii iară
Cu-a gloriei cunună etern încoronaţi
Şi din cenuşa lor acuşi va să răsară
O sfântă libertate unind pe fraţi cu fraţi.”
În cadrul bisericilor, al şcolilor şi al căminelor culturale din
comună era ţinută o evidenţă cu „Fiii satului”, adică cei care s-au distins prin fapte care făceau cinste comunităţii, în care Eroii ocupau un loc de cinste, ceea ce echivala cu „Cartea de Onoare” a unei comune de astăzi.
Familiile celor pieriţi pe câmpul datoriei împlinite i-au comemorat
pe Eroi întotdeauna cu cele rânduite de datina străbună, iar la Înălţare, în fiecare an, în curtea bisericii erau prăznuiţi, cu participarea preotului,
uneori însoţit de un înalt arhiereu.
Prof. Ion R. Popa
N.B. Publicată inițial în revista „Oltenia Eroică” Anul III, Nr.1/2013.