Tangențe
Te întâlnesc la diverse vârste, iubito –
N-ai douăzeci și cinci de ani –
niciodată –
Oricât eternitatea ta – ți-au iubit-o
Atâți cuceritori –
treaptă –
cu treaptă –
Ai – de fiecare dată – alt anotimp –
în privire –
Alt palton – peste frunzele goale –
Și părul – aranjat într-o pădure de lire
Curgând ca o mare – peste palmele tale –
Te întâlnesc la diverse vârste – schimbată
În femeile toate – ca-ntr-o oglindă
Ce-mi arată ciripitul tău – ca să poată
Mângâierea ce-mi dai – să mi-o-ntindă –
Si se spune că n-avem pereche –
Că nu ne naștem –
la aceeași vârstă –
vreodată –
Când – de fapt – iubim lume nouă – și veche –
Unii – au înviat –
alții –
au murit –
laolaltă…
Autentică teoremă reciprocă
Ajuns-am drumul să ne-ntâmple
Aur nuntind, cu-argint la tâmple…
Cât timp mai e și, -n plus, o zi
Giuvaergiu tot TU să-mi fii!
Petre Cazangiu