Stela Popescu se confesează Iulianei Marciuc – marți, de la 21.00

destine-marciuc-si-stela-popescu-8-nov

Stela Popescu se confesează Iulianei Marciuc la „Destine ca-n filme”

Marţi, 8 noiembrie, de la ora 21.10, la TVR 2 şi TVR HD

 

În această săptămână, la „Destine ca-n filme”, puteţi urmări o ediţie care aduce în prim plan o doamnă cu o viaţă petrecută în lumina reflectoarelor şi un poliglot moldovean, cu adevărat cetăţean al planetei. Este vorba de Stela Popescu – ce va dezvălui amănunte ţinute în umbră despre copilăria ei basarabeană, amintiri dramatice ale primilor ani şi ale destinului ei tumultos şi de poliglotul Dumitru Soltan, de la care vom afla cum se traduce exotism atunci când locuieşti în Caraibe sau Canada.

Originară din Republica Moldova, Stela Popescu a venit în România în urmă cu foarte mulţi ani. Nu are fotografii din copilărie, pentru că erau prea săraci pentru un astfel de lux. S-a născut într-o familie de învăţători, iar invadarea Basarabiei de către armata rusă este o amintire greu de uitat pentru ea. Tatăl ei a fost arestat şi deportat în Siberia, iar ea şi mama ei au ajuns în România. Timp de 16 ani nu au avut veşti despre tată, până când bunica ei a primit o scrisoare din Siberia.

destine-marciuc-si-dumitru-soltan-8-nov

Ce-l de-al doilea erou al ediţiei din această săptămână este Dumitru Soltan
, un moldovean poliglot. A avut un destin trăit pe diverse meridiane ale globului iar acum s-a stabilit în Insulele Canare, unde îşi administrează mica afacere. Dumitru Soltan, un adevărat cetăţean al planetei, a avut reşedinta în Cuba dar şi în SUA, în Tenerife dar şi în Canada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *