Un matematician bacovian

Un matematician bacovian

 de Prof. Univ. Dr Florentin Smarandache, Universitatea New Mexico

Din „tagma” noastră, a matematicienilor – poeţi romȃni contemporani, printre care aş mai cita pe Acad. Gheorghe Păun şi profesorii Viorel Dinescu, Ioan Toderiţă, şi Marinela Preoteasa, se remarcă prin zel şi pasiune lirică brăileanul Aurel M. Buricea.

Ca dascăl, domnul Buricea şi-a dedicat viaţa satului său natal, Ulmu, din judeţul Brăila, unde a fost pe rȃnd: învăţător timp de 2 ani (şi eu am predat la clasele I-IV în Rm. Vȃlcea, fiind elev-practicant în anul V), profesor de matematică 45 de ani (am funcţionat şi eu ca profesor în comuna mea natală Bălceşti), plus director coordonator 9 ani! Noi, aceştia din ştiinţă, le avem cu poezia… numerelor!

Docendo discimus, sau prin predare noi învăţăm – conform unei exprimări succinte derivată din „Scrisorile” lui Seneca.

Din 1977, cȃnd a fost inclus în „Caietul debutanţilor”, scos de către Editura Albatros, profesorul Buricea (născut la 27 octombrie l943) a scris cu înverşunare şi a publicat pȃnă astăzi 18 cărţi de versuri, eseuri, şi amintiri. Poezia l-a atras mai mult decȃt aritmetica.

Volumul său recent, Crucea din muguri, cuprinde sonete mişcătoare, create din suflet, nu fabricate din creier. Parcă fiecare vers este de sine stătător [precum un poen într-un vers], ca o metaforă plutitoare.

 

Predomină motivele rurale, invocarea lui Dumnezeu, supărarea, nemulţumirea, nesiguranţa, lumea de-apoi, căderea, oglinzile, iluziile… Un studiu de statistică matematică ar fi interesant, mai ales că autorul este de profesie, privind frecvenţa folosirii fiecărui motiv, variaţia tematică, deviaţia standard, etc.

Iată cȃteva teme obsesive ale acestui poet bacovian:

–          Nostalgia a trecerii timpului:

vine vremea să-l plâng pe cel ce-am fost

[vine vremea]

în oglinda unui cer uitat se sting

amintirile celui ce-am fost atunci

[arbori de vis]

–          Efemeritatea:

şi-mi trece cugetul spre lumea de-apoi

[confesiune]

 

–          Tristeţea:

plânge-n mine noaptea cu dor de moarte

inima se stinge de-atâta jale

nu-i mai poate spiritu-mi să-i stea-n cale

vremea şi-a pierdut şi ultima parte

[stingerea]

–          Întunericul:

cum se stinge toamna lumina în rod

[oglindire]

cu aripa frântă în noapte cobor

[arbori de vis]

 

–          Solitudinea:

singurătatea creşte din regrete

voi învăţa dincolo limba de ger

[arbori de vis]

 

–          Moartea:

tainic se stinge lumea val după val

fluviu fără nceput şi fără finit

ştim doar izvorul din care ne- am ivit

nevăzut cade jalnic al nopţii mal

[deducţie]

 

Crezul său de… confesiune a devenit POEZIA.

…Autorul plȃnge pe corzile inimii de-a lungul intregului volumului…

Noi, matematicienii, cȃnd învăţăm o teoremă, ne punem întrebarea dacă şi reciproca ei este adevărată.  Aşadar, pentru a ne raporta la acest eseu, pe cȃnd va exista şi situaţia inversă, adică de poeţi deveniţi matematicieni?

18 martie 2012

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *