https://blog.revistaderecenzii.com/

Dascălul nu era acasă.

Am făcut drumul până la el, pe dreapta, ultima casă,

ca să îmi lege o coadă, la coasă.

Dascălul avea o acoperire frumoasă.

O casă cu ferestrele de arcade,

Ca să învelească, pe laturi,

Cu largul, închisul, pridvorul –

Camerele celelalte.

Ferestrele erau grunduite, cât

Veacul, și mai țineau în țâțâne,

Cât leatul.

Avea și porumbar, avea și

Un câine.

Avea chiar și o sonerie.

Dacă suna sau nu, nu mă întrebați. Că nici el, nici eu,

poate nu mai auzim bine.

A ieșit o vecină.

Și a spus că nu este acasă.

S-o fi dus să se întâlnească cu

Învățătorul.

Era spre 12, la miezul zilei.

Era și sâmbătă.

Pe cine să întreb,

Dacă are nevoie de fân –

De lucernă – ?

Dacă va mai putea să lege

            Coada, de coasă?

E singurul care se pricepe.

De pe Eroilor.

            Ceilalți –

Demult de tot –

            Au trecut la mecanizare.

            Cu niște câștiguri – diferențiate –

Colosale.

            În pace, liniște, sănătate –

și mai ales – cum să-ți veșnicești,

Așa, fără nicio grijă, fără nicio

Durere, și supărare – viața la țară.