Despre sat. Proză, de Adi Popescu

Fericirea deplină

M-a impresionat ieri un gest a doi oameni de la țară. În weekend, am fost la Rânca. Pe drumul de întoarcere, ne-am abătut pe la Mânăstirea Cămărășești și prin satul copilăriei mele. Am trecut pe la casa unde am copilărit, am retrăit câteva clipe emoția copilăriei iar la plecare, am luat apă de la o fântână din apropiere care, se spune, are calități echivalente cu izvorul 12 de la Olănești. La fântână, mai erau două persoane cu un matiz roșu și aveau trei bidoane de cinci litri. Au văzut că mă grăbesc și m-au lăsat să iau înainte. Am zis că nu mă grăbesc și că mai stăm de vorbă. Când le-am spus al cui nepot sunt, dialogul a devenit mult mai lejer. Am tot vorbit și povestit despre oamenii copilăriei mele până ce au umplut cele trei bidoane. Și acum devine interesant. Ce m-a impresionat? După ce și-au pus bidoanele în mașină, nu au plecat. Am mai stat de vorbă. Mi-au povestit că sunt singuri. Copiii sunt la casele lor. Unul chiar în sat. Restul, plecați. Ce să faci în sat? Numai pensionari și câțiva tineri care nu au avut curajul să plece să muncească dincolo.

Continuă să citești

Georgiana Gligă: Terra*

*Lucrare premiată la concursul național Dacă noi am fi planeta albastră

Eu sunt planeta albastră! Toate frumusețile, anomaliile, toate stările cameleonice și paroxistice întâlnite până în prezent; toate acestea mă definesc pe mine, eu cuprind întregul. Fericită sunt mereu, văzând oamenii făcând bine naturii, admirând tainele unui complex.

Continuă să citești

Miluire și mântuire. Proză, de Adi Popescu

Am urmărit pe youtube câteva filmulețe cu fenomenul (de fapt teofania) Pătru de la Maglavit. Săptămâna trecută am fost la bibliotecă și am rămas surprins când o angajată nu auzise de Petrache Lupu. Eu mă gândesc că de la Moise, deci de acum cca. 4600 ani Dumnezeu nu s-a mai arătat nimănui. Cred că fenomenul Maglavit, în epocă era mai consistent decât e în prezent Arsenie Boca. Plecau zilnic zece trenuri din Craiova. Venea lumea pe jos, cu carul sau cu ce putea. După epifanie, Pătru a fost înzestrat cu harul vindecării. Făcea adevărate minuni. A venit și Carol al II-lea. A fost consultat de medici celebrii ai vremii și a fost găsit perfect sănătos. L-a luat și Antonescu cu avionul până la cotul Donului când i-a mărturisit generalului că războiul e pierdut. Apoi era ridicat sistematic de comuniști câte o săptămână (când e posibil să fi fost bătut și torturat) dar Pătru nu a recunoscut niciodată asta. Fac acum analogie cu chinurile la care a fost supus Iisus. El vindeca lumea, o îndemna la credință și smerenie iar ca drept răsplată a fost bătut și torturat de regim. Ce destin tragic!

Continuă să citești