Fanta-Cella de Barbu Ștefănescu-Delavrancea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Delavrancea și Vlahuță

Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.

Continuă să citești

Din nou la pragul meu natal – Serghei Esenin

https://blog.revistaderecenzii.com/

Esenin

Din nou la pragul meu natal,
Meleaguri tandre, gânditoare!
Cu mâna, semne de pe deal
Îmi face palida-nserare.

Zburlită, ziua ce s-a dus
Îşi trage pletele spre casă,
Şi, dezolat, acest apus
Mă copleşeste şi m-apasă.

Peste cupolele perechi
Penumbra serii cade moale.
Dar voi, prietenii mei vechi,
Nu-mi mai ieşiţi voioşi în cale!

Pieriţi sunt anii mei de joc,
Şi voi plecarăţi cu cocorii.
Doar apa clocoteşte-n scoc
Ca mai demult în dansul morii.

Şi-adesea-n pâcla serii, când
Prin pipirig foşneşte luna,
Mă rog de lutul fumegând
Pentru cei duşi pe totdeauna.

1916 ( Ceaslovul satelor )

traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-din-nou-la-pragul-meu-natal-poezie-id-15494/

Pozna de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Rebreanu

Simțea o sfârșeală aspră prin genunchi și în șale. Îi curgeau sudorile pe frunte, îi zbârliseră sprâncenele și-i făcuseră brazde umede pe obrajii năclăiți de praf și de oboseală. Căra lăzi de smochine din pivnița marelui magazin de coloniale „Corbul alb” și le așeza într-un camion ce trândăvea în curte.

— Oooh, viață, arde-te-ar focul! murmură dânsul oprindu-se în poarta pivniței și ștergându-și nădușeala feței cu mâneca zdrențoasă a hainei.

Continuă să citești

Păstorul și țânțarul. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Păstorul liniștit
Dormea la umbră vara pe câini nădăjduit;
Iar șarpele din iarbă, cu limba-i pierzătoare,
Era acum aproape păstorul să omoare.
Dar un țânțar, de milă pătruns și îndemnat,

Pe somnoros în frunte
Așa l-au înghimpat,
Încât, sărind el iute,
De șarpe el s-au ferit,

Însă, cu-ntâi mișcare, țânțarul au turtit.
Un slab pe un puternic când vrea ca să-l trezească
La adevăr de care el nu e bucuros,
Prin buna faptă poate să se primejduiască,
Ca un țânțar milos.

O, adevăr sublime. Poem de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

O, adevăr sublime ­ o, tinichea și paie!
O, poezie mândră ­ o, buiguit nerod!
Istorie spirată ­ minciună și bătaie,
Amor ceresc și dulce ­ a můcoșilor plod.

O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec,
Cu creierul ca ceața, cu coaste de berbec,
Stăpân pe-a ta gândire ­ cum ești p-instinct stăpân ­
Se vede când femeia golește al ei sân.

Când poala și-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne,
Tu nu surâzi cu râsul cel lacom și murdar,
Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un câne,
Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har.

Nu ești gelos ­ ferit-a… cucoșii doar și vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii
Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă defel.

Ești bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale.
Tu îi iubești atâta încât îi strângi de gât…
Și-i faci s-admire geniul ­ sunarea unei oale ­
Și limba ta de flacări și plină de urât.

Istoria omenirei cu regi de poezie,
Cu regii de războaie e ca și un poem;
Dar totuși rog divina ca depărcior rămâie
De corpul meu nevrednic ­ nu-mi vine la cherem.

Cugetători ai lumei! o, împuțiți eterul
Cu sisteme înalte, puneți-l în săltar.
O ladă este lumea cu vechi buclucuri ­ ceriul
De stele și comedii vă este un hămbar.

Preoți cu crucea-n frunte, visternici de mistere,
Voi sunteți sarea lumei, formați inima ei.
E rău numai că ziua stați pe mâncat și bere
Și sara pe minciune și noaptea pe femei.

O, drăngăniți pe gânduri voi, muzici; voi, sculptor,
Îmi pipăiți cu mâna un corp tremurător;
Și, voi, artiști dramatici, strâmbați-vă la lună,
Pictori, eternitatea v-așteaptă c-o cunună.

Tu, timp, nu poți cununa în degete s-o sfermi,
Căci zugrăvir-atâta de bine saci de viermi.
O, regi, ce puși pe tronuri de Dumnezeu sunteți,
Să plătiți balerine și țiitori s-aveți,

O, diplomați cu graiul politicos și sec,
Lumea cea pingelită o duceți de urechi.
Îmi place axiomul cel tacit, ființi spurcate:
Popoarele există spre a fi înșelate.

Căruța durgăle subțire, – Serghei Esenin

https://blog.revistaderecenzii.com/

Poeme de Esenin

Căruța durgăle subțire,
Fug văi și dealuri înapoi.
Aceleași cruci de pomenire
Și paraclisuri vechi și noi.

Aceleași vested avese,
Tânjind cu galbenul lor șters.
Și spre clopotnițele dese
Se-nchină dreapta mea din mers.

O, Rusie de-azur și fragă,
Cu cerul prăbușit în iaz,
Lacustra jale-a ta mi-e dragă
Pân’la durere și extaz,

Nemăsurată-n suferință,
Tu stai pe-un țărm nepământesc.
Să nu cred mi-e cu neputință,
În steaua ta, să n-o slăvesc.

Rămână-mi lanțul ce mă leagă,
Când, ceas al tainei, va să vii
Și bubui-va stepa-ntreagă
De ruga blândei cochilii.

(1916)

Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-caruta-durgale-subtire-poezie-id-16590/

Hebrietas Cibinensis – Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

Radu Stanca

Privește cum stau într-o dungă
Ca globul pâmântului, toate;
Zidirele-acestea ciudate.
Biserica asta prelungă.

Privește la mâinile mele:
Din două, acuma am patru.
Aievea sunt sau sunt de teatru
Aceste scări, ziduri, crenele?

Pe cer două luni râd cu hohot
Și stelele se dau de-a dura.
Mi-e plină de cântece gura
De parcă nu-i gură, ci clopot.

Pământul astîmpăr nu are
Și nu știu sub mine ce face,
Nu vrea nicidecum să-mi dea pace,
Îmi tot lunecă de sub picioare.

La dracu! Acest turn deunăzi
Era drept și zvelt ca Apollo..
Acuma se leagănă-ncolo
Și-ncoace – sub ochii mei umezi.

Iar umbra aceasta, ciuntită
Nu are nici strop de rușine,
Se ține ca scaiul de mine,
Se ține cu nemiluita.

Să pot, aș lega-o, dar nu pot.
Îmi joacă întruna la feste,
Dansează sub lămpile-aceste,
Tresaltă în juru-mi cu hohot.

Când eu ridic mâna s-o-nlănțui
Și ea și-o ridică pe dată
Și ca într-o horă turbată
Cu doamna, nebună, mă dănțui.

Când pun un picior și ea-și pune,
De fac semn și ea-mi dă cu tifla,
Iar luna de sus și-umflă chifla
Și râde din plin pân-apune.

Desigur s-a-ntors lumea-ntreagă
Cu susul în jos; ce-alt să fie?
Că nu poate fi nici beție,
Nici boală năucă, nici șagă.

S-a-ntors lumea, asta-i! Prin case
Văd meșteri grăbiți ca să dreagă
Păpuși răvășite de vlagă,
Fecioare în carne și oase.

Pe cer văd zburând curcubee
Și-n arc desprinzându-se stele
Ce cad la picioarele mele
Ploi negre de bani, strânși sub cheie.

Văd toate mizeriile lumii.
Văd până și morții pe uliți
Și ochii mei ca niște suliți
Rup masca de vis a minciunii.

Dar fiindcă sunt singur în stare
Să văd mascarada aceasta
Iubito! Deschide-mi fereastra
Și dă-mi de băut ceva tare.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-hebrietas-cibinensis-poezie-id-40474/

Soacra Sfântului Petru. Proză de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Vindecarea soacrei Sf. Petru

Și a fost în vremea aceea când Iisus s-a pogorât din munte în Capernaum, cetate a Galileei. Și era în sinagogă, unde se adunau noroade multe și ascultau pre dânsul și se închinau lui. Iar cu dânsul erau Iacov, și Ioan, și Andrei, fratele lui Simon Petru, iară Simon Petru nu era. Și Iisus se mâhnea în inima sa că Simon Petru nu era.

Și după ce au învățat Iisus pre iudei, au ieșit din sinagogă și s-au îndreptat către casa lui Simon Petru și a lui Andrei în carele ședea și el.

Continuă să citești