Visul lui Akinosuké de Lafcadio Hearn, traducere de traducător necunoscut

https://blog.revistaderecenzii.com

În regiunea Toichi din Yamato, trăia pe vremuri un agricultor anume Miyata Akinosuké. Locuința sa era înconjurată de o grădină frumoasă în care se afla un cedru foarte vechi, sub care se odihnea în zilele calde de vară.

Într-o după amiază, pe când sta la umbra marelui arbore, cu doi din prietenii săi, i se făcu somn.

Rugă pe tovarășii săi să-l scuze că adoarme în prezența lor. Se întinse, apoi, la umbra arborelui și avu următorul vis :

Continuă să citești →

Pentru arta literară de Paul Zarifopol

https://blog.revistaderecenzii.com

Una din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.

Continuă să citești →

Grierul și furnica de Gheorghe Asachi

https://blog.revistaderecenzii.com

Săltând, grierul la țară
Șuierat-au toata vară,
Și când iarna au venit,
Cu nemică s-au trezit,
Neavând macar de dor
Muscă sau un viermișor
Pe furnica sa vecină
Au rugat să-l împrumute
C-un grăunte, c-o neghină,
Să mai prindă la vârtute,
Zicând: Zău, la timp de trier,
Dau parola mea de grier,
Înturna-voi toată soma
Ș-interesul de-mprumut!
Dar furnica econoamă
I-au zis: Vara ce-ai făcut?
Prin câmpii și prin grădine
Am cântat păn-au dat bruma.
Tu cântai, îmi pare bine,
Gioacă, vere, dar acuma!

Continuă să citești →

Pe Dealul-Spirei de Alexandru Macedonski

https://blog.revistaderecenzii.com

În urcușul stradei Cazărmei, pe Dealul-Spirei, se află o casă cu înfățișarea jumătate de țară, jumătate de oraș, ce domnește culmea din stânga acelei strade.

Pridvorul ei, larg și adăpostit de un coperiș lat, înaintează cutezător spre marginea platformei superioare a unei etajări de terasamente. Vița de Canada îl ascunde vara festonându-i strașina cu verdeața ei deasă sau încolăcindu-se pitoresc de după stâlpii moderni ai impluviului.

Această casă cu urcătoarea ei curte, cu drumul șoselat și umbrit de copaci bătrâni ce pleacă de la poartă și duce la peronul din dos, intrare de geamlâc ce se aseamănă unei mari și vesele colivii de cristal, odihnește de zgomotul orașului, de amărăciunile vieței. Fără voie, te gândești la timpul clasic al poeților latini retrași în vile delicioase pe care le datorau mărinimiei lui August sau Mecena.

Continuă să citești →

Două din maximele lui Confucius – Friedrich von Schiller

https://blog.revistaderecenzii.com

Paşii vremii de trei feluri sînt:
Şovăielnic vine viitorul,
Ca săgeata- şi ia prezentul zborul,
Veşnic trecutul pe pămînt.

Nici un izvor nu-i tulbură popasul
Cînd, zăbavnic, se opreşte-n loc,
Nici o teamă nu-i retează pasul
Cînd soseşte-al zborului soroc.
Nici descîntec, nici păreri de rău
Nu îl pot clinti din locul său.

Continuă să citești →

Daphnis și Chloe (1922) de Longus, traducere de Constantin Balmuș

https://blog.revistaderecenzii.com

INTRODUCERE

1. Un roman grec? 2. Originea romanului grec. 3. Evoluțiunea și principalii reprezentanți. 4. Longos din Lesbos și romanul său Daphnis și Chloe. 5. Traducerea: considerațiuni generale.

1. Un roman grec?… Mulți «moderniști» și «evoluați» nu vor îngăduì așà ceva…

— Vor fi creat ei, Grecii, epopeea, oda, fabula, tragedia, comedia, epigrama…, romanul însă, e al nostru, al modernilor!

Totuș, poporul acesta minunat în creațiuni, a avut și nuvela și romanul!

Continuă să citești →

La o stație de drum de fier de Lafcadio Hearn, traducere de Grigore Goilav

https://blog.revistaderecenzii.com

Ziua a 7-a, luna a 6-a, anul 36, ora Meiji.

O depeșă din Fukuoka dădu de veste ieri, că un criminal disperat, prins acolo, are să fie adus, astăzi, cu trenul de amiază, la Kumamoto, pentru a fi judecat. Un om din poliția din Kumamoto fu și trimis la Fukuoka, ca să ieie pe seamă pe arestat.

Acum patru ani, un hoț zdravăn călcă noaptea o casă din strada Luptătorilor, vârî în sperieți pe cei ce locuiau în ea, îi legă și lua cu dânsul o mulțime de lucruri de preț. Urmărit de aproape de poliție, fu prins în 24 de ceasuri, chiar înainte de-a se putea desface de cele furate. Dar pe când era în drumul spre secție, ici își zdrobi lanțurile, smuci sabia celui care-l prinsese, îl ucise și cu chipul acesta scăpă. Și nu se mai auzi nimica de dânsul, până în timpul din urmă.

Continuă să citești →

O cântăreață de stradă de Lafcadio Hearn, traducere de Grigore Goilav

https://blog.revistaderecenzii.com

O femeie cu un samizen, un fel de cobză și, întovărășită de un băiețel ca de vreo șapte ani, veni la casa mea ca să cânte. Avea portul țărăncilor, capul încins cu un tulpan albastru. Era în vârstă și urâțenia ei firească îi mai era sporită de-o crudă zăcere de vărsat. Copilul purta o legătură cu cântece tipărite.

Vecinii începură a se aduna în ograda din fața casei, mai cu seamă mame și dădace cu copil în spinare. De asemenea mai veniră femei bătrâne, bărbați, inkgo de prin împrejurime, precum și jiurikisha, purtători de cărucioare trase de oameni, din colțul străzii, unde le era locul de așteptare. Și curând se umplu tot locul din lăuntrul porților mele.

Continuă să citești →

Yuki-Onna, spectrul zăpezii de Lafcadio Hearn, traducere de traducător necunoscut

https://blog.revistaderecenzii.com

Doi tăietori de lemne, Mosaku și Minokichi, trăiau într-un sat din provincia Mushasi. Mosaku era bătrân și ajutorul său, Minokichi, băiat de 18 ani. Ei se duceau în fiecare zi într-o pădure la cinci kilometri de locuința lor. Ca să ajungă în pădure, trebuiau să treacă un râu larg, cu o luntre.

Cu toate că s-a încercat, în repetate rânduri, să se construiască un pod deasupra râului, aceasta nu a reușit, căci nimic nu putea să reziste curentului apelor, când acestea se umflau.

Pe o seară rece, Mosaku și Minokichi fură surprinși de viscol, pe când se întorceau acasă.

Continuă să citești →