https://blog.revistaderecenzii.com

Un nerod odinioară,
Cu mintea lui cea ușoară,
Se scoală, își ia măgarul,
Îi pune-n spate samarul,
S-aruncă-ndată pe dânsul,
Dă cu nuiaua într-însul
Și pleacă către pădure
În mână cu o secure,
Ceva lemne să doboare,
Din copaci crengi, uscăcioare.
Pădurea din întâmplare,
Se află pe un deal mare
Și jos în poalele sale
Spumegă un râu la vale ;
Aci el dacă se duse
A privi pe sus se puse
La toți copacii d-arândul,
Pironindu-se cu gândul.
La toată învârtitura
Belea ochii, căsca gura.
Ca să vază crengi uscate
De proprietar iertate,
Fiind verzile oprite
C-obiceiuri legiuite.
Deci privind el spre o parte,
Văzu-n vale, nu departe,

https://blog.revistaderecenzii.com

Un oarecare Erechteu începuse să clădească o cetate pe un loc sterp, de-a lungul apelor Kefisului. El era părintele și căpetenia unui popor de mândri voinici, și, cu toate că cetatea lui era încă mică și puțin arătoasă, în înțelepciunea sa, Zeus, prevăzuse că ea are să fie într-o zi cea mai vestită din câte cetăți s-au înălțat aievea pe pământ.

De aceea, un zeu și o zeiță, adică Poseidon, împăratul mărilor, și fecioara Atena, fiica preaiubită a lui Zeus, se certau amândoi, care dintre ei să dea numele său cetății lui Erechteu. Ca să curme cearta, Zeus hotărî o zi pentru ca, în fața adunării tuturor zeilor celor mai mari care locuiau pe culmea Olimpului, să li se aleagă dreptatea.

Când veni acea zi, zeii se așezară pe scaunele lor de aur, rânduite în cerc, pe malul Kefisului. Mai presus de toate se înalța tronul lui Zeus, părintele zeilor și al oamenilor, și alături de dânsul ședea zeița Hera, soția lui.

https://blog.revistaderecenzii.com

De pe scaunul său, înălțat pe muchea înnorată a Olimpului, Zevs privi la fiii oamenilor și-i văzu pretutindeni dedați cu patimile, fără de a purta câtuși de puțin grija dreptății. În inimile lor răutatea crescuse mereu; iar, spre a îmbuna pe zei, ei închipuise un soi nou de înjunghieri și de sacrificii, care mohorâse pământul cu sânge.

Departe, în văile adânci ale Arcadiei, fiii lui Licaon își petreceau viața numai în ospețe și, în necumpătata lor rătăcire, vorbeau vorbe nesocotite și nelegiuite chiar și despre Zevs. De aceea, Zevs se coborî însuși de pre scaunul său și se duse să vază de mai aproape faptele și traiul lor.

Soarele era pe scapăt, când un biet unchiaș bătrân se apropie încetinel de porțile cetății Licosura. Pletele lui cărunte îi atârnau pe umeri și barba lui, albă și deasă, ascundea trențele de pe dânsul. Sosea greu și anevoie unchiașul, cu toiagul în mână, trăgând cu urechea la chiotele de veselie ce se auzeau din depărtare.

https://blog.revistaderecenzii.com

avocat(lăt.) Cela ce trage pentru altul pâra cu plată.agona(el.) Lupta carea face trupul cu sufletul în ceasul morții.acouthos(el.) Și așe urmadză, în urmă, mai apoi.activitas(lăt.) Făcătoriia, lucrarea lucrului.alaiu(turc.) Petrecanie, tocmală de oaste, șicuire.alofilii(el.) Cei de alt neam, streinii.ananheon(el.) Atâta de treabă, cât fără dânsul a fi nu poate.anatomic(el.) Cela ce știe meșterșugul mădularelor trupului, despicătoriu de stârvuri.anthrax(el.) Piatră scumpă roșie, rubin mare, carvuncul.anagnostis(el.) Cela ce, citind, alții ascultă.anonim(el.) Cela ce, izvodind ceva, numele nu i să știe, fără nume.antepathia(el.) Împoncișere, nepriimirea firii, ura și urăciunea din fire.antifarmac(el.) Leac împotriva otrăvii.antidot(el.) Leac împotriva boalei ce să dă.apothecariu(el.) Cela ce șede la prăvălie, și, mai cu deadins, cela ce vinde ierbi, doftorie.apofasisticos(el.) Ales, de istov, cuvânt carile într-alt chip nu să mai poate întoarce.atheofovia(el.) Nefrica dumnădzăiască.apelpisia(el.) Deznedejduirea, scăparea a toată nedejdea.aplos(el.)

https://blog.revistaderecenzii.com

Mare nemulțumire era în palatele Olimpului, locaș al zeilor nemuritori, de când Zeus biruise pe zeii cei bătrâni și se așezase cu sila pe scaunul împărătesc al tatălui său, Cronos. El ținea acum în mâinile sale trăznetul; sub picioarele lui zăceau grămădite tunetele și fulgerele și toți zeii, rânduiți în juru-i, tremurau de frică dinaintea puterii și măririi lui.

El le impunea însărcinări grele și le vorbea tot aspru, voind, prin astfel de purtări strașnice, să întemeieze domnia lui fără cumpăt peste toți zeii de pe uscat și de pe mare.

Toată ziulica, agerul lui vestitor, Hermes, trepăda în sus și în jos ca să ducă în toate părțile poruncile sale; căci Zeus voia ca toată firea să-i fie deopotrivă supusă și nu-și mai aducea câtuși de puțin aminte de timpul pe când și dânsul era slab și fără putere.

Partea întâi – Capitolul 1

https://blog.revistaderecenzii.com

După ce casierița îi dădu restul de la cinci franci, Georges Duroy dădu să iasă din restaurant.

Țanțoș din fire, dar și bățos ca un fost subofițer, el își mlădie talia, își răsuci mustața cu un gest scurt, milităros, și aruncă asupra celor de la mese o privire repede și rotitoare, una din acele priviri de băiat fercheș, care seamănă cu niște repezituri de uliu.

Femeile ridicaseră capul spre dânsul: trei lucrătoare de rând, o profesoară de muzică de vârstă mijlocie, rău pieptănată, neîngrijită, cu o pălărie întotdeauna colbăită și îmbrăcată cu o rochie dezmățată, și două cucoane cu bărbații lor, obișnuite cu această locantă cu prețul fix.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cine-i mare, dă din mână și-are 4 la română?
Cine-i la academie și-are 4 la chimie?
Cine-n țară este tare și-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghicești, 20 de ani primești.

https://blog.revistaderecenzii.com

O ceartă mare se iscase între Zeus și oameni. Titanul Prometeu, cel cu minte multă, ținea cu aceștia și-i învăța să nu facă pe placul noului zeu, ce cuprinsese cu sila stăpânirea tatălui său, Cronos.

El le zise: „Măi, oamenilor! Acest Zeus e lacom de avuții și de daruri; dacă voi, când înjunghiați vite în onoarea lui, i le veți închina cu totul, apoi să știți că veți ajunge curând să dați de capăt tuturor turmelor voastre, oricât de numeroase ar fi. Haide mai bine să facem cu Zeus o tocmeală, pentru ca și voi, oamenii, și el, să vă bucurați de câte o parte din vitele jertfite în hacatombe, adică cu sutele, pe altarele zeilor”.

https://blog.revistaderecenzii.com

Am privit de sus pământul învârtindu-se sub mine
Ca o noapte închegată purtând demonii pe sine:

Am văzut pe el durerea despletită alergând,
Scoțând gemete cumplite, mări de lacrime făcând,
Și veninul ei în clocot pân la porțile cerești
Să-nălța și cădea iarăși peste inimi omenești.

Am văzut hidoasa crimă cu ochi mari și sângerați,
Cu cuțitul într-o mână și cu dinții încleștați,
Neagră, vânătă la față și cu buzele uscate,
Cătând sânge cald să soarbă din vro inimă ce bate.

https://blog.revistaderecenzii.com

De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care cu un prisos de bunăvoință ai fi putut-o lua drept cal.

— Bine, măi Tasache, zisei eu ieșindu-i înainte și de-abia stăpânindu-mi râsul, da de unde dracu ai prins tu dihania asta și mi-o vâri în ogradă cu atâta ifos?

— De unde? Ia, din iarmaroc, după ce am dat 50 de lei unui român de la munte.