https://blog.revistaderecenzii.com

În aceeași duminică, pe la amiazi, Grigore Iuga cu Titu Herdelea coborau în gara Burdea, unde îi aștepta brișca galbenă de la Amara cu Ichim pe capră.

— Toate bune pe aici, Ichime? întrebă Grigore.

— Deocamdată pace, conașule! zise vizitiul. Răspunsul cu „deocamdată“ nu-i plăcu lui Grigore, totuși nu insistă. Destul îl plictisise călătoria cu trenul. Într-un vagon a fost numai el cu Herdelea. Celelalte, de asemenea, aproape goale. În toate gările, în schimb, vălmășag de oameni speriați, care-și povesteau grozăvii despre țăranii răzvrătiți și mai ales despre intențiile lor. Toți recunoș teau până la urmă că la ei e liniște, ce-i drept, dar că se pregătesc lucruri nemaipomenite. Grigore știa bine că prin părțile acestea nu s-a întâmplat încă nimica și de aceea minciunile îl supărau, socotindu-le ca o propagandă directă pentru stârnirea dezordinilor.

https://blog.revistaderecenzii.com

Traducere de Octavian Cocoş

În loc pustiu a vieţuit,
Cărarea a părăsit-o
Şi vorbe bune n-a primit,
Puţini au îndrăgit-o.

https://blog.revistaderecenzii.com

Platamonu rămase înmărmurit când văzu pe Chirilă Păun, logofătul și omul lui de credință, atât de amărât.

— Da ce-i, Chirilă, ce, pacoste a dat peste tine? Chirilă Păun îl săgetă cu o privire urâtă, răspunzând:

— Apoi lasă, cucoane, că dumneata știi mai bine, că e feciorul dumitale și…

https://blog.revistaderecenzii.com

Păsărelele din ostrețe
Ce ciugulesc de-a lungul drumului, nu îl privesc.
Călătorește, și în chip, în pas,
Ținută, în unica expresie; orice membru,
Privirea sa și trupul gârbovit, toate vorbesc
Despre omul ce nu umblă cu durere, ci merge
Gândind – E insensibil supus
Tăcerii așezate: e unul din care
Orice efort pare uitat, unul căruia
Îndelunga răbdare i-a hărăzit un așa blând aspect,
Răbdare ce acum pare nimic, de care
Nu are nici o nevoie. E din natură condus
Spre o pace atât de desăvârșită, încât tinerii privesc
Cu invidie, ceea ce bătrânul abia simte.
-L-am întrebat unde merge, și care
Obiectul călătoriei sale; răspunse
-Domnule! merg multe mile sa-mi iau
Un ultim rămas de la fiul meu, un marinar,
Care dintr-o bătaie pe mare a fost adus la Falmouth,
Și acolo moare într-un spital.

https://blog.revistaderecenzii.com

Toată lumea regretă a doua zi plecarea subită a lui Brumaru, o comoară de bună dispoziție. Totuși lipsa lui nu împiedică să domnească o veselie atât de deplină, că doamna Pintea, văzând că soțul ei se întinde la conversație cu Miron Iuga și cu Titu, trebui să fie energică:

— Aidem să plecăm, Alexandre dragă, altfel ne apucă aici a doua noapte!

https://blog.revistaderecenzii.com

Altă baladă ( Cearta dintre inima și trupul lui Villon)

– Ce-aud? – Eu sunt. – Cine? – Inima ta,
Care de-un firicel abia se ține
Nu mai am vlagă, dusă-i forța mea
Când văd că esti stingher, închis în tine,
Pleoștit, bătut de soartă, ca un câine.
– De ce-i așa? – Din propria-ți folie.
– Și te privește? – Plină-s de mânie.
– Ia lasă-mă! – De ce? – Să mă gândesc.
– Când? – Când ieși-voi din copilărie.
– Mai mult nu-ți spun. – Nici că mă sinchisesc.

https://blog.revistaderecenzii.com

Traducere de Octavian Cocoş

Beau un rachiu nefermentat
Din căni de sidef gros;
Prea multe cuve nu-s pe Rin
Cu-aşa alcool gustos!

Dar eu de aer mă îmbăt,
De rouă m-ameţesc,
Mă clatin vara când mă duc
În han de-azur ceresc.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cum nu mă puteam opri să-mi trag sufletul,
Moartea, într-o noapte,
A oprit caleaşca şi mi-a cerut s-o-însoţesc
În Eternitate.

Am călătorit la pas – nu se grăbea de loc,
Iar eu am renunţat, din empatie,
La munca mea şi la răgazul zilnic,
Spre-a fi-n acord cu-a ei curtoazie.

https://blog.revistaderecenzii.com

Două zile Titu Herdelea avu să povestească ce-a pățit și cum a petrecut la țară. L-a descusut întâi doamna Alexandrescu, proprietă reasa lui, care, când nu vorbea de Jenică sau de Mimi, murea să afle toate despre toți și să clevetească. O seară întreagă a trebuit să refere familiei Gavrilaș, iar fiul cizmarului Mendelson, acuma civil, a venit anume să se intereseze de suferințele țăranilor și să-i explice, fierbând de revoltă, că nelegiuirile sociale sunt atât de provocatoare, încât mulțimea exasperată va fi silită să-și facă singură dreptate și atunci se va prăbuși în foc și sânge toată baraca.

https://blog.revistaderecenzii.com

Bătuse vântul ca un om trudit
La geam; şi, ca o gazdă, eu
Să-i spun „Poftim – am îndrăznit –
Aici, în cuibul meu”.

Acestui oaspăt ager
Un scaun să-i fi dat
Nu se putea, cum nici
Văzduhului un pat;