https://blog.revistaderecenzii.com
Strînşi în unghere, între bănci de stejar cam calde
De suflul lor ce pute, cu ochii-n lungi plimbări
Spre corul ce străluce, ca-n harp e toţi să-iscalde
Cei douăzeci ce urlă cucernice cîntări ;
Ca pe-un miros de pine sorbind parfumul cerii,
Umili în fericire ca nişte cîini bătuţi
Săracii întru Domnul, stăpînul lor, Mizèrii
Înalţă rugi ridicoli, mereu neabătuţi.
https://blog.revistaderecenzii.com
Toţi acei ce-ntreaga vară
Au lucrat din zori în seară,
Toamna au roade bogate,
Au şi fructe, şi bucate,
Mere,
Pere,
În panere.
Prune
Bune
Şi alune,
Şi gutui
Amărui,
Cu puf galben
Ca de pui.
Şi tot felul de legume,
De nu le mai ştii pe nume.
https://blog.revistaderecenzii.com
Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la feresti,
Tu, suflet plin de griji si de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i povesti…
El povesteste despre moarte foi
Pe care le goneste ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morti, si ti le arunca-n geamuri,
El stânge crini, si roze, si zambile,
El frânge ramuri,
Si plânge, si se tânguieste zile
Întregi si nopti întregi, necontenit.
https://blog.revistaderecenzii.com
Puternic anul trece-n vin
De aur și,-n livezi, în poamă.
Păduri de solitar se țin
Și tac, rotunde, peste seamă.
Plugarul spune: Totu-i bun.
Voi, seara, clopote domoale,
Putere nouă dați. Surghiun
De păsări, sus, salută-n cale.
E timpul dragostei curate.
Vâslind pe râu-albastru-n jos,
Cum trec imagini de frumos! –
În calm se sting, și-n liniști, toate.
https://blog.revistaderecenzii.com
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.
Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus
Foile,-n azur.
https://blog.revistaderecenzii.com
Unde oare se tot duce apa ce din matcă-afară
A ieșit de-atâta vreme sfărâmând orice zăgaz,
Întinzându-și nimicirea din o țară-n altă țară,
Și în veci fără cruțare, neavând, nici dând răgaz?
În zadar se-ncearcă unii drumul ei să-l stăvilească,
Nu mai e putere-n lume revărsarea să-i oprească.
Și e groaznică urgia, însă e dumnezeiască.
Șterge-n clipă o cetate, trece munții dintr-un salt.
Lasă-n urmă numai leșuri și târăște-ncoa și-ncolo
Dar mături muiate-n sânge cu popor după popor
Se cutremură pământul zguduit de-un lung fior,
Iar toți zeii vechi se surpă, s-amuțit e chiar Apollo.
Printre țipete și lacrimi lumea-ntreagă se scufundă,
Ce-a rodit de veacuri mintea este astăzi dus la fund,
Unde-au fost ogoare-odată este-o mare fără fund.
https://blog.revistaderecenzii.com
Colo, prin mărăcinişul dintre râpi şi ulmul ciung,
Toamna ,iapă roaibă, paşte scărpinându-şi coama, lung.
Lângă malurile apei, pe tăpşanul gol şi ud,
Azi,potcoavele-i albastre zăngănind încet s-aud.
Vântul-schivnic, furişându-şi recea vraişte de fum,
Macină frunzişul galben de pe coşcovitul drum.
Şi sărută blând pe creanga măcieşului spinos,
Rănile roşcate ale nevăzutului Hristos.
https://blog.revistaderecenzii.com
Iapă murgă, toamna-și țeasălă-ntr-o doară
Pe un dâmb de jnepeni coama ei ușoară.
Și din mers potcoavele-și aruncă
Sunetul albastru peste râu și luncă.
A pornit și vântul nevăzut acum,
Frunza o strivește-n zbrușii de pe drum
Și-n scoruș sărută, schimnic cuvios,
Roșii stropi de sânge-ai Domnului Cristos.
https://blog.revistaderecenzii.com
Suspinele
Pe strunele
De toamnă vin,
În cord lovesc
Și mi-l rănesc
C-un searbăd chin.
Greu respirând
Și palid, când
Trec ore-n zbor,
Mă simt pierdut
În drag trecut
Și plâng de dor.
https://blog.revistaderecenzii.com
Traducere de Octavian Cocoş
Limbă de aur, tu, lăuta mea!
Sirenă ce domneşti în depărtări!
În zi de iarnă nu porniţi cântări,
Ci partitura-nchisă să vă stea:
Adio! Înc-o dată-n lupta grea
Între osândă şi-acest lut zelos
Eu ard în foc; şi gust nesăţios
Din al lui Shakespeare fruct ce mă momea.
Voi, nori din Albion! Poet măreţ!
Ce vechea temă iar o zămisliţi!
Prin codrii de stejar când sunt drumeţ,
De orice vis steril să mă feriţi,
Dar când voi arde-n foc şi fi-voi jar,
Aripi de Phoenix daţi-mi să zbor iar.