https://blog.revistaderecenzii.com

Simțea o sfârșeală aspră prin genunchi și în șale. Îi curgeau sudorile pe frunte, îi zbârliseră sprâncenele și-i făcuseră brazde umede pe obrajii năclăiți de praf și de oboseală. Căra lăzi de smochine din pivnița marelui magazin de coloniale „Corbul alb” și le așeza într-un camion ce trândăvea în curte.

— Oooh, viață, arde-te-ar focul! murmură dânsul oprindu-se în poarta pivniței și ștergându-și nădușeala feței cu mâneca zdrențoasă a hainei.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cu o prăjină mare,
Țăranul gâște de vânzare
Mâna la târg.
Și drept să zic:

În cârdul gâștelor, spre buna îndemnare,
Grăbind la zi de târg, bătea ades cam tare.
(Dar unde de câștig sau pagubă s-atinge,
Nu numai gâștele, și omenirea plânge.)
Eu nu vinovățesc țăranul nicidecum;
Iar gâștele altfel aceasta judeca
Și, întâlnindu-se c-un trecător pe drum,

https://blog.revistaderecenzii.com

Și a fost în vremea aceea când Iisus s-a pogorât din munte în Capernaum, cetate a Galileei. Și era în sinagogă, unde se adunau noroade multe și ascultau pre dânsul și se închinau lui. Iar cu dânsul erau Iacov, și Ioan, și Andrei, fratele lui Simon Petru, iară Simon Petru nu era. Și Iisus se mâhnea în inima sa că Simon Petru nu era.

https://blog.revistaderecenzii.com

Organul junimist își permite din când în când și accese de lirism.

Așa, de exemplu, focul de la Teatrul Maican îl inspiră să ne dea câteva rânduri de înaltă poezie. Se știe că sinistrele inspiră pe poeți în cel mai înalt grad. Cutremurele, uraganele, trombele, incendiile mari sunt tot atâtea pretexte lirice.

https://blog.revistaderecenzii.com

Bre-che-che-chex! coax! coax!
Căci fără apă am rămas!
Aşa striga o broască, ce de cu primăvară
Din valea cea slotoasă, pe deal s-a fost retras,
Şi într-o scursură trăia ca pe Parnas.
Dar seceta de vară
Scursurile-au zbicit,
Iar broasca mea zvântată de-a glodului dar mare,
Striga la zei aşa de tare,

https://blog.revistaderecenzii.com

…să scrii în aer liber nu e ușor, mai ales când în copaci corbii se strâmbă…

…vor trece și aceste câteva zile libere și voi lăsa filosofia pentru filosofi, căci a voi să spui ceva și a nu spune nimic e un stil prea cunoscut al plictiselii

…Se spune că literatura e un plus al vorbirii – o sărăcie a oamenilor; privesc spre fereastră și aș vrea să vorbesc numai ce trebuie; se vor găsi însă cititori pentru fiecare scriitor.

https://blog.revistaderecenzii.com

Mă las în continuare de mine însumi plâns
ca-n vremea când puneam un ochi albastru
la idee,
şi pe deasupra o sprânceană ca să-l ţină strâns
şi-ntrors din ce e către ce e.

https://blog.revistaderecenzii.com

Era un zgomot ciudat, fâșâit de pași, șoapte de glasuri străine, întretăiate de câte o izbucnire nerăbdătoare, apoi tăcere, apoi plânsete înăbușite.

Bibi se trezi supărat și-și frecă ochii somnoroși cu mâinile-i grăsune. O șuviță răzvrătită îi atârna tocmai pe nas, îl gâdila și-l necăjea. De aceea se porni pe scânceală. Dar se opri curând, foarte mirat că nu vine nimeni să-l mulcomească. Se ridică în pătuceanul împrejmuit cu grilaj de lemn, să se uite prin odaie. Nu era nimeni. Nici măcar guvernanta, uscată ca o scândură și cu un neg pe nas, pe care n-o putea suferi, începu iar să mârâie, dar iar încetă singur plictisit. N-avea chef de plâns cu temei, altminteri s-ar fi pornit pe niște țipete de ar fi sculat toată casa în picioare, ca altădată. Era posomorit, parcă i-ar fi dat să bea ceai de siminichie cu sare amară.

https://blog.revistaderecenzii.com

M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele.

L-am povățuit să meargă la dentist.

— Nu pot, mon cher.

https://blog.revistaderecenzii.com

 Un om poznaş au fost schimbat

                        Vro trei femei cu cununii,

                        Fiind tustrele încă vii.