https://blog.revistaderecenzii.com/
Marilena Tiugan ne aduce în atenție o stare de fapt, condiția unei etnii, evoluția țiganilor prin povestea Sofinei, eroina romanului JAG. O tânără ambițioasă ajunge la studii în Paris, fiind admisă la Sorbona la Facultatea Sciences Humaines et Sociales Descartes. Țiganii obișnuiesc să dea nume mai ciudate copiilor, cu o sonoritate sau semnificație aparte. Străbunicul mustăcios Mihai și străbunica Sanfira, Tango, Diamant, Trandafira, Soare, Milică, Rândunica, Chiparos. Acțiunea se petrece oarecum static, deși e localizată în mijlocul Parisului; începe odată cu închirierea unei camere la mansarda unei case cochete aparținând unei distinse și enigmatice proprietărese/ Amélie Giraud, văduva unui evreu bogat, ce o acceptă pe tânăra studentă din motive oarecum neclare. Chiria e modică și gazda bucuroasă să știe că fata este româncă și va avea uneori companie/conversație. Curiozitatea cititorului este pusă la încercare de la primele pagini și până la finalul romanului, amintind oarecum de scrierile Agathei Christie. O certă nesiguranță, tăceri lungi, incertitudini și un spațiu fluidizat domină șederea Sofinei în casa elegantă din cartierul bun al Parisului. Eșecurile, angoasele personajelor, trăirile prea intense, transformă totul în artă scriitoricească, autoarea dând dovadă de răbdare, acuratețe și introspecție psihologică. Sofina ne introduce în lumea ei prin destăinuirile făcute doamnei Amélie sau nepotului acesteia, Marcian Coriolan (Marc), de care se va îndrăgosti în ciuda diferenței de vârstă de două decenii și de “mediu incompatibil”. Flashurile memoriei sunt multe, întregind saga neamului său de țigani. Povestea Trandafirei e unică prin neînțelegerea ei, cuprinzând alte neînțelesuri și mai mari. Trăiseră cu toții timpuri grele, moșii lor nu știuseră nici laptele la gust, mâncaseră doar știr, urzici, mămăligă. Țigani căldărari, o luau din loc cu noaptea-n cap, pe beznă, mergeau cu zilele până întindeau corturile pe marginea unui pârâu, mulțumindu-se cu făină de grâu fiartă în apă, coleașca. Femeile nășteau pe drum, apoi purtau plozii în spinare…Cu tanti Trandafira se inițiase în ale tăcerii atunci când trebuie. Multe povestiri domestice, portrete de țigănci și țigani, din care se reliefează străbunicu Mihai, Sanfira și sora ei, vrăjitoarea Zenovia. Ajunsă la studii în capitala Franței, Sofina trăiește cu fantomele trecutului din neamul ei, cu flashuri ce privesc vrăjitoriile cu raci uscați, magia neagră sau albă. «Știam ce nimeni din neamul meu nu știa». De mică, vedea spiritul morților. Mihai și Sanfira se considerau țigani domnești pentru că la eliberare primiseră de la boierul Anghel câteva care pline cu lemne de stejar, frasin și corn, pentru scheletul casei ce urmau să o construiască. Filozofia lui era clară; deasupra capului omul să aibă acoperiș, căci fără casă moartea te poate apuca din toate părțile. Cortul țigănesc nu e casă, nu ai unde bate un cui, unde să-ți agăți o oglindă… Istoria tristă a țiganilor nomazi explică dorința acestora de-a avea un acoperiș, sfârșind în prezent prin a deține palate pline de oglinzi și candelabre imense. “Nimic nu se compară cu țiganu’ aflat din tată-n fiu într-un cort înjghebat sub ceru liber, la bunul plac al furtunii, al ploilor, al soarelui și a jivinelor pădurii. Singurul prieten ne-a fost jag, focul… Sub foc ardea tuciul negru cu păsat și oala cu știr, la foc ne încălzeam, jucam și povesteam. Doamne ferește ca o țigancă să nu știe să aprindă focul sau să facă mămăligă, că nu se mai mărită! Țiganii din Mahalaua Răsăritului și cei din Mahalaua Apusului sunt bucuroși că au un loc acum în cimitirul de pe deal și pot merge la căpătâiul morților să aprindă o lumânare, abia acum socoteau că fac parte din acel loc, pentru că aveau îngropați atâția morți de-ai lor…Ritualul focului, aprinsul lui, cât și fumegatul casei primăvara ca să alunge șerpii, este bine reliefat. Vinerea mai ales nu aveai voie să rostești cuvântul șarpe, nici toată luna martie. Focul are puteri magice în percepția Sofinei, fiind descris sub multe aspecte legate de tradiție.
Continuă să citești →
