https://blog.revistaderecenzii.com
Ajungem bătrâni și suntem prizonierii trecutului, a copilăriei, marcați de toate experiențele traumatizante. Am urât cu toată forța ceea ce atunci ne-a făcut să suferim, când ne simțeam umiliți sau neiubiți…De unde ne vin toate acțiunile, toate dorințele și pornirile noastre obsesive de la maturitate? Nu din fragedă copilărie?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Dimineața e răcoare
Cam… de 25 de grade,
Pân’ la prânz se întețește
Soarele ce te … prăjește.
Asta-i vară tropicală,
Ce n-aveam odinioară,
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Una dintre cele mai vechi aşezări ale Doljului, comuna Seaca de Pădure se află la limita estică a Platformei Înalte a Desnăţuilui, perimetrul său întinzându-se între dealurile Covrea şi Somorele, iar știrile despre comunităţile umane îşi au începuturile în timpul domniei lui Vladislav al II-lea (1447-1456), pentru Veleni, şi a lui Radu Paisie (1535-1545), pentru Seaca de Pădure. Aceasta s-a mai numit Seaca Tânără, spre deosebire de Seaca Bătrână, denumire atribuită, Velenilor, când fiecare constituia comună separată. Răchita de Sus apare în documentele istorice începând din anul 1621, când domnitorul Radu Mihnea (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623) a dăruit satul lui Condea Postelnic.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
O româncă ajunsă la vârsta maturității, trăitoare în diaspora, a fost victima unui fenomen deja cunoscut în Europa și frecvent în mediul online, excrocheria prin manipulare sentimentală. Nimic nou sub soare, ai zice. “Își merită soarta dacă e proastă!” La fel s-a zis și de o turistă străină ce crezuse că ursul întâlnit părea să-i dorească prietenia, sfârșind prin a face un selfie de neuitat cu biju… Comentariile pe internet nu au întârziat, deloc agreabile, invectivele legate de vârsta și neuronii femeii au abundat după ce pățania a fost mediatizată în Spania și-n România.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Ecoul îndepărtat al furtunii mă zguduie brusc. Dorm adesea aici, în atelier, alături de ustensilele mele. Sunt adevărata mea familie, căci nu-mi creează niciodată neplăceri. Lucru pe care nu-l putem spune despre oameni. Că voi îmbătrâni era ultimul gând ce-mi trecuse prin cap cât eram tânără, până mai ieri… Selfieul e punerea în scenă a banalului cotidian propriu. Fac parte din generația bogaților fără de zloți, bogații în amintiri, trăiri, lecturi și sentimente împărtășite și trăite din plin, intens. Mi-e inima o clipă pe valul trecător.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Am văzut o rândunea,
Ca un semn de primăvară,
https://blog.revistaderecenzii.com
„Ieri” la hora satului
Doi tineri ai nu știu cui,
(„Nu știu cui” sunt pentru mine,
Dar ei se cunosc prea bine.)
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Marilena Tiugan ne aduce în atenție o stare de fapt, condiția unei etnii, evoluția țiganilor prin povestea Sofinei, eroina romanului JAG. O tânără ambițioasă ajunge la studii în Paris, fiind admisă la Sorbona la Facultatea Sciences Humaines et Sociales Descartes. Țiganii obișnuiesc să dea nume mai ciudate copiilor, cu o sonoritate sau semnificație aparte. Străbunicul mustăcios Mihai și străbunica Sanfira, Tango, Diamant, Trandafira, Soare, Milică, Rândunica, Chiparos. Acțiunea se petrece oarecum static, deși e localizată în mijlocul Parisului; începe odată cu închirierea unei camere la mansarda unei case cochete aparținând unei distinse și enigmatice proprietărese/ Amélie Giraud, văduva unui evreu bogat, ce o acceptă pe tânăra studentă din motive oarecum neclare. Chiria e modică și gazda bucuroasă să știe că fata este româncă și va avea uneori companie/conversație. Curiozitatea cititorului este pusă la încercare de la primele pagini și până la finalul romanului, amintind oarecum de scrierile Agathei Christie. O certă nesiguranță, tăceri lungi, incertitudini și un spațiu fluidizat domină șederea Sofinei în casa elegantă din cartierul bun al Parisului. Eșecurile, angoasele personajelor, trăirile prea intense, transformă totul în artă scriitoricească, autoarea dând dovadă de răbdare, acuratețe și introspecție psihologică. Sofina ne introduce în lumea ei prin destăinuirile făcute doamnei Amélie sau nepotului acesteia, Marcian Coriolan (Marc), de care se va îndrăgosti în ciuda diferenței de vârstă de două decenii și de “mediu incompatibil”. Flashurile memoriei sunt multe, întregind saga neamului său de țigani. Povestea Trandafirei e unică prin neînțelegerea ei, cuprinzând alte neînțelesuri și mai mari. Trăiseră cu toții timpuri grele, moșii lor nu știuseră nici laptele la gust, mâncaseră doar știr, urzici, mămăligă. Țigani căldărari, o luau din loc cu noaptea-n cap, pe beznă, mergeau cu zilele până întindeau corturile pe marginea unui pârâu, mulțumindu-se cu făină de grâu fiartă în apă, coleașca. Femeile nășteau pe drum, apoi purtau plozii în spinare…Cu tanti Trandafira se inițiase în ale tăcerii atunci când trebuie. Multe povestiri domestice, portrete de țigănci și țigani, din care se reliefează străbunicu Mihai, Sanfira și sora ei, vrăjitoarea Zenovia. Ajunsă la studii în capitala Franței, Sofina trăiește cu fantomele trecutului din neamul ei, cu flashuri ce privesc vrăjitoriile cu raci uscați, magia neagră sau albă. «Știam ce nimeni din neamul meu nu știa». De mică, vedea spiritul morților. Mihai și Sanfira se considerau țigani domnești pentru că la eliberare primiseră de la boierul Anghel câteva care pline cu lemne de stejar, frasin și corn, pentru scheletul casei ce urmau să o construiască. Filozofia lui era clară; deasupra capului omul să aibă acoperiș, căci fără casă moartea te poate apuca din toate părțile. Cortul țigănesc nu e casă, nu ai unde bate un cui, unde să-ți agăți o oglindă… Istoria tristă a țiganilor nomazi explică dorința acestora de-a avea un acoperiș, sfârșind în prezent prin a deține palate pline de oglinzi și candelabre imense. “Nimic nu se compară cu țiganu’ aflat din tată-n fiu într-un cort înjghebat sub ceru liber, la bunul plac al furtunii, al ploilor, al soarelui și a jivinelor pădurii. Singurul prieten ne-a fost jag, focul… Sub foc ardea tuciul negru cu păsat și oala cu știr, la foc ne încălzeam, jucam și povesteam. Doamne ferește ca o țigancă să nu știe să aprindă focul sau să facă mămăligă, că nu se mai mărită! Țiganii din Mahalaua Răsăritului și cei din Mahalaua Apusului sunt bucuroși că au un loc acum în cimitirul de pe deal și pot merge la căpătâiul morților să aprindă o lumânare, abia acum socoteau că fac parte din acel loc, pentru că aveau îngropați atâția morți de-ai lor…Ritualul focului, aprinsul lui, cât și fumegatul casei primăvara ca să alunge șerpii, este bine reliefat. Vinerea mai ales nu aveai voie să rostești cuvântul șarpe, nici toată luna martie. Focul are puteri magice în percepția Sofinei, fiind descris sub multe aspecte legate de tradiție.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Zodiacul chinezesc..nu e un rețetar, deși e arhaic în structură și concepție. Poate îl veți gasi încă actual dacă vă veți recunoaște în cele ce urmează. Acest zodiac are și un substrat filozofic, motiv pentru care trebuie să avem o dispozitțe psihologică, o stare psihică adecvată pentru a aborda subiectul propus. Vechii tibetani și chinezii nu și-au propus la vremea respectivă să alcătuiască un zodiac comercial, așa cum se prezintă cele actuale în mass-media actuală. Să nu disprețuim capacitățile intelectuale ale strămoșilor noștri. Zodiacul lor e mai degrabă un îndreptar și o explicație teoretică a mediului cosmic-terestru, prin abordarea unor teme delicate ce țin de viață și cele două componente yin (negativ) și yang (pozitiv), cei doi poli magnetici, imprenta acestora asupra comportamentelor, ideilor și acțiunilor noastre. Yang semnifică nașterea sau ziua, în timp ce ying semnifică moartea sau noaptea. Aceste două forme de energie sunt reprezentate de simbolul Tái Chi (reprezintă unitatea), ce este materie sau viață. Pentru a menține armonía în univers este nevoie de echilibrul constant al celor doi poli opuși. Când se produce un dezechilibru sau un haos, acestea sunt perturbate. Persoanele de timp yang + sunt mai spontane, iar cele de timp Yin -, mai intuitive, reflexive. Zodiacul chinesec se încadrează greu în tiparele cunoscute sau în domeniile cunoașterii actuale. Abordându-l, putem recunoaște multe din subconștientul nostru…; echilibrul, armonía cu sine și cu semenii noștri. Las în seama dv. să apreciați dacă cele gândite, citie sau doar intuite se adeveresc în ce vă privește.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Trecutul nu se mai poate schimba, însă reacția față de tot ce s-a întâmplat, da. Cu toții avem același cer, însă nu avem același orizont, nici condiții de trai sau de supraviețuire, nici puterea de a privi fără mânie trecutul. Cunoașterea îți dă înțelepciunea necesară iertării, introspecției, nădejdea unui viitor mai bun și un prezent demn. Nu se uită nimic cu adevărat, chiar dacă omul are capacitatea de a trăi cu speranță după ce a trecut prin drame și tragedii individuale sau colective. Istoria se măsoară în drepturi, în justitie, în cultura fiecărei țări. Dreptul pe care nu-l putem interzice nimănui este dreptul de a-i fi mai bine, de a cunoaște și a ști. Putem fugi însă atât de departe încât să lăsăm totul în urmă? Privind în trecut, vedem cum oamenii au dezvoltat o reacție viscerală ce ține de ură, în aceeași măsură în care se îndrăgostesc. A fabrica inamici e una din industriile cele mai vechi ale omenirii, materia primă fiind orgoliul rănit și mânia care împietrește inimile progresiv, până ce fabricanții ei devin prizonierii unei lupte pe viață și pe moarte. Multe aspecte ale istoriei au fost date uitării. Rar ne amintim de eroi, cuvântul patriotism ni se pare desuet deja, vorbim de patriotismul soldaților sau de actele îndrăznețe ale politicienilor din momentele decisive ale istoriei, ca de ceva legendar. Am omagiat cu toții Centenarul, amintindu-ne de Primul Război Mondial (1914-1918), numit și Războiul cel Mare. Expoziții, colocvii, cimitirele eroilor necunoscuți onorate cu prezența conducătorilor ce au depus jerbe florale, emisiuni televizate și filme documentare. Filme care de obicei sunt difuzate la orele târzii din noapte, nicidecum la orele de maximă audiență, pentru că… televiziunile necesită rating. Indienii pe 7 noiembrie au Sărbătoarea luminii, însemnând pentru aceștia victoria binelui asupra răului lumii. Un arlechin ce trăiește un tsunami emoțional, așa îmi simt sufletul întristat de violența, intoleranța și indiferența ce ne înconjoară. E dificil să reconstitui linia vieții, geografía sufletească a celor care au luptat și trăit sub obuze în tranșee. Te gândești cum au supraviețuit acei oameni după încheierea războiului. Au fost 10 milioane de morți, mai mult de 6 milioane de răniți și mutilați, iar 3 milioane de hectare au rămas improprii agriculturii, ticsite de cadavre și obuze.
Continuă să citești