https://blog.revistaderecenzii.com

Atunci când nu ești lângă mine
Când nu-ti aud vocea
Când știu ca nu ești al meu

Corpu-mi cedează
Mușchii mi se moleșesc
Sub gândurile sumbre

https://blog.revistaderecenzii.com

Aș vrea
Ca lacrimile să mi le poarte marea
Ca vântul
Să-mi ia mireasma
Ca pământul să ia forma tălpilor mele

Ca atunci când treci pe lângă flori
Să-mi simți mireasma
Să ți se facă dor
Să fi vrut sa fiu lângă tine

Vreau ca atunci când te pui la somn
Să îmi simți atingerea
Să știi că sunt acolo
Chiar și când nu sunt

Cineva te va iubi
Pentru tot restul vieții
Chiar dacă tu
N-ai fi în stare să mă alegi.. 

https://blog.revistaderecenzii.com

Și dacă asta e ultima zi
Ultima care mi-a fost dată
Vreau sa-mi reamintesc
Că știu sa iubesc,
Vreau să știu c-am dat tot,
Că mi-am pus sufletul pe tavă...

Am avut răbdare cu cei care m-au înconjurat,
Dar nu am avut cu mine.
Când va veni iertarea?

Liniștea sufletească, 
pe care o tot aștept,
Oare nu mi se mai arată?
Parcă a dispărut.. 

https://blog.revistaderecenzii.com

ÎNTÂLNIRE ÎNTÂMPLĂTOARE

(Scenetă dedicată mediului școlar)

                                    P E R S O N A J E L E:

                                    – RADU

                                    – MIHNEA

                                    – DIRIGINTELE

                                    – BĂLEA

                                    – ANGHEL

                                    – PANDELE

                                    – ALINA, ANETA, ELENA – eleve

                                    – BĂTRÂNUL.

Scena I

                        – În fața unei cafenele, doi bărbați purtând serviete;

                        – Radu, Mihnea.

https://blog.revistaderecenzii.com

Raționalizăm, legiferăm imoralitatea? 
Pun busuioc pe foc                                                                                                                                                                      să vindec cu cenușa sa.                                                                                                                                                       Știu că ciobanul ce va coborî de la munte                                                                                                                                           va aduce femeii sale                                                                                                                                                                        o furcă de lemn                                                                                                                                                            sculptată cu migală                                                                                                                                            în clipele lungi, cu dor.                                                                                                                                                                               Patria iubirii nu are frontiere…
                                                                                                                                                                         “E de-ajuns un arbore să fabrici                                                                                                                                  milioane de chibrituri                                                                                                                                                     și-i destul un chibrit                                                                                                                                                           să distrugi milioane de arbori”,                                                                                                                           sentimentele.

https://blog.revistaderecenzii.com

Envejecer hermoso sin esperar nada en cambio,

Vivir inmerso en amor no es nada fácil.

 La luz cae extasiando el dolor y la alegría.

Me quemo en recuerdos, en palabras no habladas,

https://blog.revistaderecenzii.com

Uneori mă gândesc că nici pământul nu-și amintește
pașii care l-au strivit ieri.
Că timpul nu se uită înapoi,
că nu-l doare nimic,
că ne șterge ca pe firimiturile rămase
după o masă la care nu ne-a invitat nimeni.

Mă întreb ce rămâne din mine
în fiecare loc unde am fost.
Un fir de păr prins în crăpătura unei bănci?
Un cuvânt pe care nimeni nu l-a auzit,
dar care încă vibrează în aer
ca un ecou pierdut?

Mă simt ca un râu care nu-și cunoaște malurile,
care nu știe unde începe și unde se termină,
dar care curge oricum,
pentru că nu poate altfel.
Poate că asta e tot ce avem:
curgerea.

Mâinile mele sunt goale,
dar în ele s-au odihnit cândva
palme care acum sunt departe.
Oameni care au fost și nu mai sunt,
dar care trăiesc undeva în spațiile dintre cuvinte,
în golurile dintre bătăile inimii.

Poate că nu avem nevoie de nume.
Poate că suntem doar respirații
pe care universul le ia și le dă înapoi,
până când învățăm să fim
fără să întrebăm de ce.

https://blog.revistaderecenzii.com

https://blog.revistaderecenzii.com

            Volumul I de Scrieri al lui Pamfil Seicaru, unul din cei mai mari ziariști români din toate timpurile, apărut în ediție anastazică la Imprimeria Editurii MJM, Craiova, 2010, cuprinde o parte din opera sa publicistică din străinătate, realizată după plecarea din România în 1944, când a fost trimis de primul ministru de atunci, Mihai Antonescu, cu misiunea de a contacta personalități și cunoștințe politice și culturale pertinente ale marilor puteri, în vederea pregătirii întoarcerii armelor împotriva regimului hitlerist. Misiune grea și nobilă în același timp, pe care o exercita cu deplină competență și conștiință patriotică, întreruptă fiind de actul de la 23 august al acelui an, când s-a realizat acel armistițiu unilateral, echivalent cu capitularea României fără condiții în fața năvălirilor rusești, și care, până la parodia de armistițiu din 12 septembrie 1944, timp de 20 de zile, umilința României, batjocorirea demnității de om, crima și tâlhăria„ erau „saturnalele armatei roșii”.

https://blog.revistaderecenzii.com

*Articol apărut în revista „Argeș”, Nr. 1 / 2025

            Într-un moment când romanul românesc își căuta definirea, când pe firmamentul literaturii române după deja celebrul Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon (1862) urmează o secetă nedorită, până la Mara lui Slavici care apare doar în foileton în 1894 (în volum în 1906!) iar din ciclul romanesc al lui Duiliu Zamfirescu se înscriu cu mari licăriri la orizont volumele Viața la țară (1898) și Tănase Scatiu (1901) creația de largă respirație a lui Ioan Adam, Sybaris (1902), nu putea să treacă neobservată.