https://blog.revistaderecenzii.com/

Drumul lui Hyperion. Desen de Sabrina Popescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

După definiția din dicționar, Astrologia reprezintă un număr de ceremonii antice și practici divinatorii care pretind a discerne informații despre comportamentul oamenilor, cât si despre evenimente terestre prin studiul mișcării și poziției aștrilor, a constelațiilor sau a unor fenomene cerești.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Așteptând,

Privesc pe fereastră

Și văd cum moare zăpada

Și mă strecor tiptil prin mine

Parcă aș străbate sala armurilor

Care nu mai au pe cine să apere.

Așteptând,

Privesc pe fereastră

Și văd cum moare zăpada

Zgribulită în ființa ce mă privește

La rându-i cu ochi de cărbune,

Ca un mesia care a uitat drumul spre casă.

Așteptând,

Privesc pe fereastră

Și văd cum moare zăpada

Sub zborul haotic al negrelor păsări –

Proletarii gonoaielor –

Un nor de litere posace cu care orașul

Încearcă zadarnic să-și scrie memoriile.

Așteptând,

Privesc cum moare zăpada

Tot mai umilită de negrele roți

Recucerindu-și asfaltul.

Nimic nu e mai murdar

Ca zăpada murdară.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mamaie

            Rar ți-e dat să fi așa de fericit, că faci parte dintr-un popor ospitalier și minunat.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pisica

            Azi mă întâlnesc cu trei prieteni la București. Am fost colegi de facultate, iar cu unul și doi ani de liceu.

            Mă pun dimineața la tren, mă așez la a-ntâia și intru în discuție cu doi CFR-iști, dintre care unul pensionar. Vine nașul (de fapt conductorul de bilete în limbaj cheferistic), un tip șugubăț care a fost și revizor tehnic de vagoane (RTV – în același limbaj, fost lăcătuș de revizie), mă vede și mi se adresează:

• Să trăiți, dom’ inginer – cel mai mare șef de la CFR!
• Salut, să trăiești, îi răspund.
• Finu, ce face finu?

Finul lui e un fost șef de-al meu. De fapt părinții s-au nuntit.

• E bine, dar a cam dat de greu. Acum e la Balota, la deraierea aia.
• Da, știu. S-a făcut transbordare de la Balota la Orșova.
• Șefu, am o cafea bună, vreți una?

Inițial, am crezut că-mi ia una de la un automat, la următoarea oprire a trenului. Dar nu, practic făcea reclamă la cafeaua Gano.

• Am și eu, uite! și i-am scos 2 pliculețe din geantă.
• Așa șefu, sunteți tare.

Cei doi CFR-iști care se urcaseră cu mine din Craiova au devenit curioși să afle detalii despre cafeaua asta. Am început și eu și Vîlcu (așa-l chema pe actualul conductor de bilete, fost RTV)  să aducem elogii cafelei. Unul dintre ei chiar butona pe telefon sa afle detalii. După ce am epuizat episodul, vine vorba despre pățania lui Vîlcu cu pisica. Pensionarul o știa, celălalt nu.    Și începe povestea.

Eram bagagist (conductor bagaje în același limbaj CFR-istic), pe vremea lu’ Ceaușescu la vagonul de bagaje care, în prezent, nu mai există, pe trenul ce mergea la Deva. Observ într-o cutie frumoasă o pisică siameză. Impiegatul de mișcare când a trecut pe lângă vagon a văzut și el cutia cu superbul exemplar al rasei pisicești și-mi zice că ar cam vrea să fie a lui. Am stat și m-am gândit cum să fac. Îmi oferea o sumă importantă și mintea a început să caute o soluție. Nu a durat mult și-i zic impiegatului:

            – Taică, io ți-o dau, dar trebuie să cauți o pisică prin gară sau pe unde știi să mi-o aduci și facem schimbul.

            – Am destule pe aci, vin și la noi la birou, le mai dăm să mănânce.

            – Uite cum facem, te duci mata la birou, prinzi una, eu vin cu asta și facem schimbul.

            Era noapte, gara cam pustie așa că am făcut schimbul, nu ne-a văzut nimeni. În locul siamezei, am pus un mârtan negru, uite așa ca pantalonii matale, dom’ șef. Trece vremea, m-am dus la dormitor. Dimineața, când vin, la vagon era tărăboi mare. Erau adunați: Miliția TF, șeful gării ce mai, toată floarea. Ieșea în evidență o doamnă grasă, elegantă și cu o pălărie superbă.

• D-le bagagist, unde e, domne, pisica, mă întreabă milițianul.
• În cutia ei, mă mir eu.

            – D-le bagagist, faceți mișto de noi, nu vezi câți suntem aici, doamna de față așteaptă siameza.

            – D-le șef, uite aici documentul de transport unde scrie „una pisică vie”. Ce mai vrei, domne, nu vezi că e vie?

            – D-le bagagist, vă repet, unde e siameza?

            – Șefu eu am instrucții clare la CFR, nu mă joc, le respect. Scrie „una pisică vie” – uite-o! nu e moartă. Arată-mi mie unde scrie că e siameză. Și oricum eu nu mă pricep la pisici, iar în instrucții nu precizează rasele de pisici și nici nu scrie în document. Dacă scria „una pisică vie siameză” – poate era altceva.

            Și uite așa eroul nostru s-a ales cu o sumă frumușică, IDM-ul cu un superb exemplar de pisică siameză și voi, cititorii, cu o întâmplare reală care merită povestită mai departe.

https://blog.revistaderecenzii.com/

– Dramă în două acte –

https://blog.revistaderecenzii.com/

CEASUL RĂU, VECINĂ!

(Dramă în trei acte)

P e r s o n a j e l e:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Petre Ţuţea:
„Când voi muri eu, după mine rămâne un singur mare naţionalist în care să credeţi, Ceauşescu. Nu ştiu eu cât de comunist e el, dar ţine cu naţia asta, să ştiţi de la mine. Ăsta e român adevărat. Ţine cu noi!”.
Destinul a făcut să moară Ceauşescu înaintea lui, şi el după… „Aţi văzut domnule, era mai mare naţionalist ca mine, că l-au omorât înaintea mea.”
Mare om, mare român acest Ţuţea
Faptele vorbesc!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Poate că Eminescu a existat

Poate a existat, dar trebuia stors de pe el tot ce se poate!
Trebuia menținut cu orice preț cât mai departe!
De iubirea lui! Că oricum o dăduse din iubire, în iubire, în bară!
Poate că trebuia mucenicit cu trădările toate!

Cărțile lui Ionescu
sunt cele mai frumoase cărți de pe pământ.