Introducere în Astrologie. Articol de Theodora Gherghină

https://blog.revistaderecenzii.com/

Introducere în Astrologie - PDF Free Download

După definiția din dicționar, Astrologia reprezintă un număr de ceremonii antice și practici divinatorii care pretind a discerne informații despre comportamentul oamenilor, cât si despre evenimente terestre prin studiul mișcării și poziției aștrilor, a constelațiilor sau a unor fenomene cerești.

Continuă să citești

În ochii dimineții. Poem de Liviu Florian Jianu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Privesc dimineața

Și moare întunericu-n mine.

Te găsesc cântărindu-mă-n somnul

    ușor,

     când uitată e viața.

mă trezesc,

    nu e nimeni.

și-mpreună cu tine

    iau iarăși pana.

pana-mpărțită pe-n două.

odată, cu lacrima.

odată, cu dansul pe cerul plin de seve de rouă.

odată, cu buzele-n ochii

suflărilor

topite mutelor noastre  zbateri pe tochii…

odată, ca rodiile-n zodiile-n care văd orbii.

privesc dimineața.

și știu că ești în lumina

care nu moare

în mine,

oricât de departe

te-aștept să recapăt

din adâncul minelor tale

pană la pană,

lăuntricei noastre încrederi

certitudinea

că inspirația

odată cu viața,

odată cu zborul,

odată cu dimineața ce ne-așteaptă în față,

nu are capăt

Așteptând. Poem de Crișu Dascălu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Așteptând,

Privesc pe fereastră

Și văd cum moare zăpada

Și mă strecor tiptil prin mine

Parcă aș străbate sala armurilor

Care nu mai au pe cine să apere.

Așteptând,

Privesc pe fereastră

Și văd cum moare zăpada

Zgribulită în ființa ce mă privește

La rându-i cu ochi de cărbune,

Ca un mesia care a uitat drumul spre casă.

Așteptând,

Privesc pe fereastră

Și văd cum moare zăpada

Sub zborul haotic al negrelor păsări –

Proletarii gonoaielor –

Un nor de litere posace cu care orașul

Încearcă zadarnic să-și scrie memoriile.

Așteptând,

Privesc cum moare zăpada

Tot mai umilită de negrele roți

Recucerindu-și asfaltul.

Nimic nu e mai murdar

Ca zăpada murdară.

Lebăda primăverii. Poem de Liviu Florian Jianu

Stiri lebede pagina 1 din 1 - Stirileprotv.ro

Lebăda Primăverii

Și nici nu ești, chiar dacă este primăvară.
E mai presus de interior, ce te respir.
E în afară, mut de tămâioară,
Și de parfum, din flori de tei, de mir!

Și cum ar putea fi – o primăvară?
Tot primăvară? Fără, în neșter,
Să gust și toate anotimpurile, iară?
Din minele din min’-tin’-ne, și cer?

Ce și-au atins, al liniștilor, mer?

Și nici n-ai fi, chiar de ai fi chiar primăvară.
Și nici n-aș fi, chiar orice anotimp,
De aș cuprinde piscul din Olimp
Prea mici, pentru atâta, care zboară

Suflare –
Pe aripile de timp!

Spre Bucuria Ochilor Tăi, Mare!

Senină,
Și Regală,
Revenind!

Un gând despre „Mărul Afroditei”. Poem de Liviu Florian Jianu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cel dintâi Concurs de Frumusețe. Decizie contestabilă Universul Olteniei

În minte, stelele ca mările-nfloresc.
Castelele din minte, de cuvinte.
Și nefiind, e pur si muove est,
Pământul Nou, din liniștita goană dinainte.

Era pe când nici nu știam cum să trăiesc.
În Oul Universului, cuminte.

Și nu aș fi rămas fără cuprinsele-ți dorite?

Si-acuma, când respir
Al Mării limpezi, chemătorul tău nadir,
Nici nu mă mir…

Pe cât de rece, caldă, arzi,
De-a păr a fir…

Pisica. Proză scurtă de Adi Popescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

O pisica hoață a reușit să fure peste 50 de perechi de încălțăminte. Cum a  reacționat stăpânul când a aflat de activitățile ei nocturne

Pisica

            Azi mă întâlnesc cu trei prieteni la București. Am fost colegi de facultate, iar cu unul și doi ani de liceu.

            Mă pun dimineața la tren, mă așez la a-ntâia și intru în discuție cu doi CFR-iști, dintre care unul pensionar. Vine nașul (de fapt conductorul de bilete în limbaj cheferistic), un tip șugubăț care a fost și revizor tehnic de vagoane (RTV – în același limbaj, fost lăcătuș de revizie), mă vede și mi se adresează:

  • Să trăiți, dom’ inginer – cel mai mare șef de la CFR!
  • Salut, să trăiești, îi răspund.
  • Finu, ce face finu?

Finul lui e un fost șef de-al meu. De fapt părinții s-au nuntit.

  • E bine, dar a cam dat de greu. Acum e la Balota, la deraierea aia.
  • Da, știu. S-a făcut transbordare de la Balota la Orșova.
  • Șefu, am o cafea bună, vreți una?

Inițial, am crezut că-mi ia una de la un automat, la următoarea oprire a trenului. Dar nu, practic făcea reclamă la cafeaua Gano.

  • Am și eu, uite! și i-am scos 2 pliculețe din geantă.
  • Așa șefu, sunteți tare.

Cei doi CFR-iști care se urcaseră cu mine din Craiova au devenit curioși să afle detalii despre cafeaua asta. Am început și eu și Vîlcu (așa-l chema pe actualul conductor de bilete, fost RTV)  să aducem elogii cafelei. Unul dintre ei chiar butona pe telefon sa afle detalii. După ce am epuizat episodul, vine vorba despre pățania lui Vîlcu cu pisica. Pensionarul o știa, celălalt nu.    Și începe povestea.

Eram bagagist (conductor bagaje în același limbaj CFR-istic), pe vremea lu’ Ceaușescu la vagonul de bagaje care, în prezent, nu mai există, pe trenul ce mergea la Deva. Observ într-o cutie frumoasă o pisică siameză. Impiegatul de mișcare când a trecut pe lângă vagon a văzut și el cutia cu superbul exemplar al rasei pisicești și-mi zice că ar cam vrea să fie a lui. Am stat și m-am gândit cum să fac. Îmi oferea o sumă importantă și mintea a început să caute o soluție. Nu a durat mult și-i zic impiegatului:

            – Taică, io ți-o dau, dar trebuie să cauți o pisică prin gară sau pe unde știi să mi-o aduci și facem schimbul.

            – Am destule pe aci, vin și la noi la birou, le mai dăm să mănânce.

            – Uite cum facem, te duci mata la birou, prinzi una, eu vin cu asta și facem schimbul.

            Era noapte, gara cam pustie așa că am făcut schimbul, nu ne-a văzut nimeni. În locul siamezei, am pus un mârtan negru, uite așa ca pantalonii matale, dom’ șef. Trece vremea, m-am dus la dormitor. Dimineața, când vin, la vagon era tărăboi mare. Erau adunați: Miliția TF, șeful gării ce mai, toată floarea. Ieșea în evidență o doamnă grasă, elegantă și cu o pălărie superbă.

  • D-le bagagist, unde e, domne, pisica, mă întreabă milițianul.
  • În cutia ei, mă mir eu.

            – D-le bagagist, faceți mișto de noi, nu vezi câți suntem aici, doamna de față așteaptă siameza.

            – D-le șef, uite aici documentul de transport unde scrie „una pisică vie”. Ce mai vrei, domne, nu vezi că e vie?

            – D-le bagagist, vă repet, unde e siameza?

            – Șefu eu am instrucții clare la CFR, nu mă joc, le respect. Scrie „una pisică vie” – uite-o! nu e moartă. Arată-mi mie unde scrie că e siameză. Și oricum eu nu mă pricep la pisici, iar în instrucții nu precizează rasele de pisici și nici nu scrie în document. Dacă scria „una pisică vie siameză” – poate era altceva.

            Și uite așa eroul nostru s-a ales cu o sumă frumușică, IDM-ul cu un superb exemplar de pisică siameză și voi, cititorii, cu o întâmplare reală care merită povestită mai departe.

Addenda la Imposibilul extaz. Poem de Liviu Florian Jianu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Este o carte grozavă!
Aici nu este Ulysse. Din Joyce.
Nu este nici Urmuz
Nu este nici Alice în Țara Minunilor.
Nu este nici spațiul, nici timpul, nici istoria, dezarticulate.
Nu este nici van Gogh.
Nu este nici Michelangelo.
Nici Touluce Luatrec.
Aici este fiecare OM.
la capătul începutului călătoriei lui.
Este reală? Este virtuală? Este pe acest tărâm? Este pe celălalt?
Este? Pe care tărâm?
Sunt toți și nu este decât unul.
Și se va regăsi, fiecare!

Notă:

Impozitul plătit fiecare la stat pentru această carte va acoperi cele necesare și suficiente societății umane, pentru autolămurire.