https://blog.revistaderecenzii.com

Într-o grădină
Lâng-o tulpină
Zării o floare, ca o lumină;

S-o tai, se strică,
S-o las, mi-e frică,
Că vine altul și mi-o rădică.

https://blog.revistaderecenzii.com

Constantin Cantemir s-a născut în anul 1612 de la Mântuirea lumii, în luna noiembrie, <ziua> a opta, părinți fiindu-i Teodor Cantemir și Maria în satul părintesc numit Silișteni din ținutul Fălciului, așezat pe râul Ilan. Iară părintele său, Toader, coborâtor din vechea stirpe a Cantemireștilor, a fost fiu al lui Nestor, nepot al lui Vasile, strănepot al lui Iban, din strămoșii Grigore și Toader Cantemir, cu porecla mai nouă ‘Silisteanul’, care, primul dintre Cantemireștii de la Crâm, a trecut sub steagul lui Hristos în anul 6951 <de Ia Facerea> lumii, pe vremea lui Ștefan-Vodă, zis cel Mare. Părintele lui Constantin-Vodă, Toader Cantemir, a avut doi fii, pe Constantin și pe Nistor – <pe acesta> cu o altă soție (căci mama lui Constantin a murit după șase luni de la nașterea lui Constantin) – și o fiică mai în vârstă decât Constantin. Aceasta, juruindu-și fecioria lui Hristos, a luat veșmânt călugăresc și i s-a dat numele de Macrina. Ea a murit răpusă de bătrânețe în anul Domnului 1677 și a fost înmormântată cu mare cinstire de către Constantin și Nistor, frații săi, în mănăstirea părintească zisă Urlați, în cimitirul străbunilor lor Nistor, fratele lui Constantin dintr-o altă mamă, cu cinci ani mai mic ca vârstă, vreme de un an întreg ferecat în lanțuri în temniță de către Dimitrie Cantacuzino, domnul Moldovei, din pricina fugii fratelui său Constantin în Țara Românească, îmbolnăvindu-se de oftică de pe urma îndelungatei întemnițări, a murit la vârsta de 48 de ani și a fost înmormântat în biserica satului Ceucani. / În anul Domnului 1627, năvălind tătarii din Crâm și din Bugeac, <Toader>, pe când apăra cu strășnicie ținutul

https://blog.revistaderecenzii.com

Primăvară-ntîia oară roazele cînd înfloresc
C-un fir merse la-mpăratul grădinaru-mpărătesc,
Care cu plăcere multă-n mîna sa cum l-a luat,
Totdodată fără veste la un deget l-a-nțepat
Și întîia sa plăcere ce asupra-i o avea
I s-a-ntors în supărare, cu acel gust n-o privea;
Cum și către grădinarul zise: — Iacă un cusur
Care n-ar fi cuviință ca să-l aibă un răsur;
Tu cam te pricepi la multe măestrii grădinărești,
Ș-astă roză ghimpi să n-aibă n-ai putea s-o altuiești?
— Ba să poate, împărate, — grădinarul a răspuns
— Și grădinăria are cîte un secret ascuns.

https://blog.revistaderecenzii.com

În fața unei zăpezi o Ființă învoaltă.
Șuiere de moarte și cercuri de muzică surdă fac să urce, să se întindă și să tremure ca un spectru acest trup adorat; răni scarlate și negre scânteiază în cărnurile superbe.
Culorile firești ale vieții se inched, dansează și se desprind în jurul Viziunii, pe schelă.
Și freamătele se înalță și tună, și gustul turbat al acestor efecte, încărcându-se cu șuierile mortale și asprele muzici pe care lumea, departe în urmă, le aruncă asupra maicii noastre de frumusețe – ea șovăie, se ridică.
Oh! Oasele noastre s-au înveșmântat într-un nou trup înamorat.

https://blog.revistaderecenzii.com

Mai 1872

1.Bunicii

Noi sîntem bunicii tăi,
Nu răi !
Plini de transpiraţii reci
Ale ierbii şi-ale lunii.
Avem bune vinuri seci !
Sub cinstitul soare, lumii
Ce-i mai trebuie ? să beie.

EU – Crunte fluvii să mă ieie.