„Cine vă recomandă? Cine să mă recomande? Vocea şi talentul meu!”- 10 replici celebre din seria „Brigada Diverse”
Ce ar mai fi de spus care să recomande seria „B.D.”? Cele trei filme ale seriei „Brigada Diverse”– una dintre cele mai de succes colecţii ale cinematografiei româneşti – vor putea fi urmărite sâmbăta, la TVR 1. Din 6 iunie, ora 21.10.
De câte ori nu am râs alături Trandafir, Patraulea, Gogu, plutonierul Căpşună, căpitanul Panait sau sergentul-major Cristoloveanu? Replicile îndrăgitelor personaje ale celebrei serii Brigada Diverse au devenit antologice şi parte a conversaţiilor noastre de zi cu zi. Nu doar ale generaţiei părinţilor noştri, ci şi ale tinerilor de azi.
Iată 10 dintre amuzantele replici pe care le-am ascultat rostite de câteva dintre cele mai mari nume ale cinematografiei româneşti – Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dumitru Furdui, Iurie Darie – în cele trei filme ale seriei regizate de Mircea Drăgan:
Trandafire, Patraulea, dormiţi, mă?
Spune cu ce ai greşit, ce-ai pe suflet? Dar mai repede, că aşteaptă şi alţi păcătoşi.
Aştia sunt şi tâmpiţi, şi păguboşi. Intră de 5 ori pe an la puşcărie şi se au bine cu miliţia.
Balet, asta pretind de la voi, balet!
Cine vă recomandă? Cine să mă recomande? Vocea şi talentul meu!
Ghiozdanele şi la şcolă cu voi! De data asta, pe termen lung!
Domn’e, ce ne facem? Că împotriva dorinţei noastre, mereu dăm de dracu’!
Bine, tovarăşu’, să jefuieşti dumneata sfânta mănăstire, să împumuţi bani de la măicuţe şi s-o întinzi englezeşte?
Dacă era o icoană simplă, însemna 2-3 ani de puşcărie. E o icoană făcătoare de minuni asta, îţi dă 6-7 ani. 7 ani şi ceva.
Domnilor, ştiu să cânt. Am o diplomă de participare!
Una dintre cele mai de succes colecţii ale cinematografiei româneşti, „Brigada Diverse” este o serie de trei filme regizate de Mircea Drăgan, după scenarii realizate de Nicolae Ţic. Varianta autohtonă a celebrei serii franceze a Jandarmilor, „B.D.” a adunat cele mai mari nume ale filmului românesc de la începutul anilor ’70. Cele trei părţi ale evergreen-uluicomediei româneşti pot fi văzute de telespectatorii TVR 1 sâmbăta seara, de la ora 21.10, începând din 6 iunie.
„Brigada Diverse intră în acţiune”, în prima sâmbătă a verii 2020 la TVR 1. Primul film din seria „B.D.” prezintă două cazuri rezolvate de Brigada Fapte Diverse (prescurtată B.D.) a unei secţii de miliţie din România comunistă: furtul unui căţel şi dispariţia unei broşe. În ambele cazuri, rezolvarea acestor mărunţişuri duce la descoperirea unor infracţiuni de mai mare importanţă, şi anume uciderea şefului unui serviciu comercial de la o întreprindere (unde se petreceau delapidări) şi furtul sistematic de mărfuri din Magazinul Universal Victoria.
„Brigada Diverse în alertă!” este a doua producţie a seriei şi prezintă alte două cazuri rezolvate de Brigada Fapte Diverse: descoperirea şi anihilarea unei bande de răufăcători care punea în circulaţie bani falşi, cumpărând tablouri valoroase de la colecţionari amatori şi revânzându-le apoi la „Consignaţia”, precum şi destrămarea unei reţele de hoţi din locuinţe, din care făcea parte un grup de femei (Vasilica Tastaman, Carmen-Maria Struja, Lucia Boga) care se dădeau drept văduve, spre a stârni compasiunea unor creduli şi a-i jefui. Filmul se vede la TVR 1 pe 13 iunie, tot de la 21.10.
Iar pe 20 iunie, suntem alături de „B.D. la munte şi la mare”. Al treilea film din celebra serie prezintă alte două cazuri rezolvate de Brigada Fapte Diverse: descoperirea şi anihilarea unei bande de traficanţi de droguri care transporta materiale stupefiante prin RSR şi arestarea unui infractor străin, originar din România, care dorea să organizeze o reţea de furt şi export în stil mare de icoane peste graniţă.
Scenariul „Brigada Diverse” a fost scris pentru 11 filme de o oră şi 45 de minute fiecare, însă, în final, au fost realizate doar trei filme, după ce un general al vremii s-a simţit deranjat de felul în care era prezentată Miliţia în desfăşurarea acţiunii. După cum se ştie, un cuvânt spus „unde trebuia” era de ajuns în perioada respectivă pentru ca totul să se sisteze, lăsând astfel cinematografia română mai săracă. Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Dumitru Furdui, Iurie Darie şi ceilalţi actori care au dat viaţă personajelor seriei au făcut însă ca „Brigada Diverse” să rămână peste timp unul dintre titlurile etalon ale comediei româneşti.